Aniversarea saptezecisidoi...autor Mihai LEONTE

ANIVERSAREA ŞAPTEZECIŞIDOI

Când ajungi la şaptezecişidoi ani ţi se pare ireal. Pentru un om obişnuit nu pare aşa.
Dar dacă tu individul LEONTE Mihai te-ai confruntat în viaţă cu multe probleme deosebite, azi când treci în anul şaptezeişidoi eşti cumva contrariat că ai reuşit să depăşeşti multe probleme, devii mai mult decât mulţumit.
Mulţumesc Divinului Creator pentru că m-a îndrumat să ajung aici.
Mulţumesc familiei mele care m-a sprijinit atunci când mi-a fost greu.
Mulţumesc prietenilor mei care mi-au fost mereu sfătuitori buni. Fie că sunt reali lângă mine sau sunt virtuali, am o mare datorie morală să le aduc cele mai sincere mulţumiri.
Mulţumesc factorilor locali care m-au sprijinit material să pot tipări cele peste 1500 pagini cuprinse în mai multe volume care acum se află în rafturile bibliotecilor.
Vă mulţumesc prieteni că azi vă aduceţi aminte de mine prin diverse mesaje.
Mă simt un om fericit. Asta datorită şi domniilor voastre, tineri cititori sau mai în vârstă.
Celor tineri le doresc să mă ajungă din urmă. Cu cei mai în vârstă îmi doresc să ne întâlnim la centenar. Deviza mea va continua să fie; Viaţa îşi are cele mai frumoase aspecte, doar trecând prin ea. Trăieşte până la adânci bătrâneţe şi te vei convinge.
Mihai LEONTE

Vizualizări: 114

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de george georgescu pe Ianuarie 19, 2012 la 7:35pm

la mulţi ani

Comentariu publicat de Serban Ecaterina pe Ianuarie 19, 2012 la 7:32pm

încă un exemplu viu că nu contează vârsta calendaristică ci tinerețea sufletului .”LA MULTI ANI”!

Comentariu publicat de adri pe Ianuarie 19, 2012 la 12:12am

La multi ani ! Sanatate, fericire si tot ce va doriti!!!

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Ianuarie 18, 2012 la 7:17pm

LA MULTI ANI! cu sanatate, fericire, bucurie si iubire alaturi de cei dragi

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor