Apariţii editoriale. Vol. "În umbra zeilor", autor Valentina Becart

tăcerile în care sângerează un STRIGĂT”...

Valentina Becart - în lumea zeilor

 

            Valentina Becart este o apariţie aparte în poezia românească. Pe numele adevărat Valentina Văran (Bişog), născută pe meleaguri ieşene, în comuna Hălăuceşti la 12 aprilie 1961, după terminarea facultăţii (IANB Bucureşti) este repartizată la Tulcea, cu o lună înainte de “Revoluţia” din 1989. După mai mulţi ani de pribegie revine pe meleagurile natale dând glas şi formă unei pasiuni care o tortura de-o viaţă- poezia.

            Are o bogată viaţă culturală şi literară: ca promotor literar, se implică în activitatea culturală publicând la diferite reviste: “Tânărul scriitor”, “Ecoul”, “Viaţa literară”, “Agero Stutgard”, „Convorbiri literare”, “Poezia”, “Apollon”, “Surâsul Bucovinei”, “Dacia literară”, Revista “Familia” – Israel”, ”Moldova literară”, “Vatra veche” etc.

            Scrie câteva volume de poezii care atrag atenţia criticii cum ar fi: „Fata Sihastră”, “Clipe arse”,”Undeva, un poet”, “Sub semnul timpului”, “Obsesia Deşertului”, “Două lacrimi de cer”s.a., colaborează la câteva antologii de poezie şi proză, fiind şi coordonatorul unor astfel de antologii.

Obţine câteva premii literare:

            Premiul special obţinut la Festivalul Naţional de poezie, Costache Conachi – ediţia XVI (oferit de Episcopia Dunării de Jos, Protoieria Tecuci).

            Premiul III la secţiunea Poezie religioasă, din cadrul concursului: Doruri La Răsărit.

            Diploma de Excelenţă obţinută la Gala Premiilor de Excelenţă. 23 ianuarie 2011, Iaşi. Secţiunea: personalitatea culturală a anului.

            JAPAN 2012. Premiul special obţinut la secţiunea: coordonator antologii.

            Diploma de excelenţă acordată de Liga Scriitorilor din România – fililala Iaşi, pentru merite în creaţia literar-artistică şi publicistică(2 martie 2013).

            Menţiune (secţiunea proză), la Concursul Naţional „Pe aripi de dor domnesc”, ediţia a V-a, Domneşti, 25 august 2012.

Diplomă de excelenţă (Cerurile Oltului) obţinută cu ocazia celei de-a treia ediţie a Salonului Naţional de Literatură şi Artă (Rotonda Plopilor Aprinşi – preşedinte executiv prof. Ioan Barbu), mai 2013.

            Premiile anuale acordate de Liga Scriitorilor Români autorilor cărţilor apărute în anul 2012. Secţiunea memorii: Valentina Becart (Coordonator) - “Dincolo de cuvânt- confesiunea poetului, prozatorului“.

            Concursul internaţional de Poezie şi Proză “STARPRESS 2014″.

Secţiunea poezie: menţiune specială

Secţiunea proză: menţiune

Premiul al doilea la secţiunea “proză” în cadrul concursului “Dor de dor”, 2014.

            Premiul “Grigore Radu Stănescu” pentru volumul TREPTE (cronici, recenzii) la Festivalul Internaţional de Creaţie Literară “Titel Constantinescu”,  editia a VII-a, 2014.

            Medalia (premiul) VIRTUTEA LITERARĂ acordat de Liga Scriitorilor Români – filiala Iaşi-Moldova,pentru opera literară şi promovarea ideilor umaniste.E

            Este secretar şi membru fondator al Ligii scriitorilor din România şi redactor la revista “Moldova Literară”.

            Poet coordonator:

                        Cenaclul Mihail Sadoveanu, Paşcani.

*

            Poezia Valentinei din acest volum se încadrează în postmodernism; fără rimă, scrisă în versul alb, care curge ca o apă, când lină, când vijelioasă, în nişte meander numai de inima ei ştiute.

            Poemele din volumul „În umbra zeilor” stă sub semnul lui Zeus, mai marele peste toţi zeii care s-au răzvrătit împotriva titanilor. Referinţa la mitologia greacă din preambul scoate în relief o luptă interioară a unui suflet răzvrătit care-şi caută cu mijloacele poeziei drumul către perfecţiune, către lumină, către dragoste. Deşi poeta are ca moto un vers din Ovidiu: „Nec tempora perde precando”, poezia ei stă sub semnul ciocnirii pasiunilor din teatrul antic euripidian, al tragediei greceşti. O luptă acerbă între pasiune şi raţiune, între bine şi rău, între întuneric şi lumină… În delirul său orfic al iubirii se revarsă întreg sufletul himeric al autoarei. Amănunte ale vieţii sale prozaice pătrund în poezia de dragoste, pline de regrete, dar şi de delicioase clipe de euforie. Deşi nu scrie o poezie clasică cu ritm şi rimă, coarda cea mai întinsă a lirei se face auzită printr-o muzicalitate difuză, cu sunete singulare, aproape melopeice.

În poezia ei “Pe străzi, cerşetori şi zei se poticnesc/ la fiecare pas,/ murmurând un cântec bizar/ despre căderea Troiei, luna neagră/ şi blestemul poeţilor rămaşi prizonieri/ într-un cuvânt batjocorit.” (Când leii sunt liberi)

            În “O, zeu al tăcerilor” “Şi timpul…/îmi fulgeră privirea/ şi labirintul îmi închide/ calea/ iar noaptea oarbă a durerii/ din urmă mă ajunge, mă ajunge…”

            Poeta reia tema dragostei şi a luminii în mai multe poezii “când fulgerele/ germinează-n noi/ cuvintele rotunde/ prea repede alunecând/ în vâltori…”, remarc aici tema dragostei prinsă magistral în câteva metafore care se reţin: “…doar ochii tăi…/ două răni dezmierdate/ de frenezia altor buze/ ce-ţi vor strivi/ strigătul- rămas între ziduri/ ostatic,/ ostatic…”(Ademenit de vechea lumină) Sau: “Mi-a înflorit iubirea-n rană, / ca o primăvară. /Ah! ce primăvară!/Veniţi, voi, clipe răsfăţate/ şi-i alinaţi durerea, cu un cântec.” (Sihastrele iubiri). În poemul „Un zeu decăzut”, poeta aşteaptă la poarta unui răsărit…, / la poarta tuturor îndoielilor…/ primul strigăt al celui vândut/ singurătăţii,/ dintr-o oarbă credinţă/ şi-o falsă profeţie/ a unui zeu decăzut”.

            Timpul este o altă temă, dezlegarea de timp, eternitatea, revine adesea în poezia ei: “Dezleagă-mă de timp şi lasă-mă să curg/ ca o notă cristalină/ în sufletul tău uriaş, neştiutor de moarte,/ de plânsul domolit în lumină./ Îţi las nădejdea mea de fiecare zi,/ să modelezi din ea, adevărul unui timp/ ce nu va cunoaşte/ temniţa şi inima haină a pământului...”

            În „Umbra zeilor” poetul-poeta îşi caută iubita-iubitul rămasă uitată într-un sunet albastru… o caută “ca un nebun, ca un orb,/ mereu rătăcind sub ploaia de stele/ nebotezate/ în pulberea humei aruncate,/ aruncate…”

            Altarul ca simbol al credinţei, unde rugile se înalţă ca un foc aprins din nestăvilită iubire şi iertare este locul unde nu dorm demonii…, unde umbrele morţii se-agaţă de trepte, vociferând cu înverşunare. (Nu trageţi în altare).

            Poezia „Adu-mi aminte” este o adevărată litanie închinată iubirii, de aceea aş dori s-o citez în întregime: „Adu-mi aminte să-ţi zâmbesc,/ când niciun gând/ nu mai ştie/ că-mi eşti nepreţuită floare,/ dimineaţă născută din răcoare,/ noapte înstelată/ şi flăcări ce-au trecut hotarul/ să-ţi caute izvorul/ primei tresăriri...// ia-mă de mână (iubitoare),/ când – necontenit te prigonesc/ şi sufletul coboară/ în fântâni uitate,/ când orele alene ruginesc/ şi praful se răsfaţă/ în viforul din soare.// Adu-mi amite să-ţi cânt,/ (de dor şi iertare),/ când niciun gând nu mai ştie/ că-mi eşti trecătoare,/ când primăvara se naşte / într-o floare/ şi dimineţile plâng/ ca un copil – / ce-şi caută alinare,/ în aceeaşi duioasă şi sacră/ îmbrăţişare,/ îmbrăţişare...” De asemenea în poezia “Hai, cântă, iubite…” versurile scurte adresate iubitului sunt adevărate bijuterii literare, ca-n psalmii lui David din “Cântarea Cântărilor”: “Hai, cântă, iubite,/ de dor,/în primăvara asta/ ce-o să vină,/ cu braţele întinse/ spre lumină/ şi-n ochi/ tot Soarele iubirii.//Cântă!// Nu te sfii!/ e-n rostul firii/ de-a reînnoi curată, / din muguri/ în care ţipă / florile speranţei/ întru rodul/ ce-l vom culege/ mâine.”

            În poemul „Zăvorât ca-ntr-o duminică fără rugăciune” iubita îl imploră pe iubit să-i spună ceva: „Haide, spune-mi ceva... doar o vorbă/ şi nu mă lăsa / înfrigurată/ în miezul atâtor nedumeriri/ ce-şi arată colţii!/…/E lună plină./

            Mâine, cu litere îngropate în minciună,/ se va scrie/ că iubirea noastră a fost cumpărată cu bănuţi de aur,/ într-o noapte albă/ ca o foaie de hârtie... /pătată cu lacrimi, /cu lacrimi...”

            Poezia „Îţi aminteşti strada cu plopi” parcă reînvie eminesciana „Pe lângă plopii fără soţ”:Se lasă seara./ Frunzele – ca nişte copii neastâmpăraţi/ îşi continuă joaca în licărul de lumină. / Cine-i de vină/ că n-ai apărut în /gândurile mele/ ziua întreagă?/ Mai ştii strada cu plopi?/ N-au mai rămas decât 3 sau 4.../ Iubirile nu mai sunt ce-au fost!/ În schimb – sunt gropi /pretutindeni/ şi nimeni/ nu mai visează cu ochii deschişi.” Sau: „Atunci.../ când totul se prefăcea-n iubire/ şi serile înrourate/ ne găseau/ îmbrăţişaţi,/ Conspirând/ cu luna plină,/ luna plină...” (Jocul luminii) // Eu te chemam/ şi fredonam cu universul/ aceeaşi melodie/ (numai de noi ştiută)” Ca un regret în „Nu te mai aştept” poeta se lasă pradă disperării: „Eu nu te mai aştept în noaptea asta./ Nu te mai aştept!/ De-ai şti cum mă dor amintirile:/ ca un cer încolţit de furtună,/ şi poate mai mult...” În „Striveşte-mi retina”: „Înainte să-mi smulgi inima/ din rădăcină/ şi s-o arunci convoilului funerar/ zăvorăşte-mă în dragostea/ celor orbi/ şi lasă-mă acolo/ dăruită.../ lasă-mă... nu mă târî în pustie/ lângă stârvuri şi corbi”

            În poezia “Cât cinism… în metafora unei zile” aş lăsa să vorbească părerile unui critic, profesorul Mihai Păstrăguş:                 “Reacţiile poetei în aceste versuri sunt de factură existenţialist realistă cu puternice accente de raţionalism, dacă ne raportăm la sensibilitatea şi modul de a percepe această realitate de către poetă, care este uneori sceptică, dar să nu uităm că scepticismul îi caracterizează pe oamenii înţelepţi şi inteligenţi, pesimismul pe disperaţi, iar optimismul total pe naivi.. În repertoriul poetei se vor găsi concepte ca: absurdul existenţei, neantul,, alienarea şi ca un corolar singurătatea (poetului), fragilitatea existenţei umane. Poate contrazice cineva aceste realităţi? Totuşi poeta are şi nuanţe de un optimism raţionalist: motivul pădurii verzi simbol al vieţii şi al regenerării în toate planurile. Versurile poetei calcă abundent pe idei forţă, iar acestea sunt generate de experienţa sa de viaţă. De aceea, trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului, s-o credităm cu cele mai bune intenţii morale, şi totodată motive poetice, cu care este înnobilat discursul său poetic.”

            În “Ce foşnet de iele” motivul folcloric popular al ielelor este preluat ca un simbol ce o însoţeşte în “liniştea timpului”. O poezie care delirează frumos este şi “Insomnii de toamnă”: “Visează-mă în zborul tău, / răpus de-‘ndoială şi dor, /singurătăţi delirante/şi zaruri aruncate la întâmplare. //Opreşte ticăitul, sunetul, respirarea/ orei /ascunse în plămânii muribunzi./ Tu nu ştii,/ tu, care jumătate de viaţă ai trăit / între cuvinte goale/ şi revoltă, /că peste noapte/s-a ridicat în târg un eşafod. /Năruite sunt toamnele înamorate/ la gândul ultimului/ apus sângeros”.

            Din poezia ei nu lipseşte nici natura care se împleteşte cu sufletul poetei: “E singură pădurea./ În fiecare frunză e-o chemare./ Pe trunchiuri tremură-nserarea,/ca o amintire,/ lăsată pradă furtunilor din noi.” (Tremură nserarea în amintire). Sau: în Ecce vox vita! (ascultă viaţa!)/ Dimineaţa s-a desprins de ‘ntuneric, s-a despărţit de tăcere…/ şi-a întors privirea spre soarele care tremura /în umbrele vagi ale beznelor/ franjurate/ de adierele mătăsoase ale vântului./În lumina violacee, glasul tulburător al vieţii s-a înălţat ca un ţipăt/de pasăre/care se roteşte victorioasă deasupra lanurilor roditoare /ce-şi cântă împlinirea şi slava.”

            Comparaţii surprinzătoare revin în poezia “Ca o floare albastră”: „M-am deschis ca o floare albastră,/ într-un vis,/ mă curtau luceferii de seară, /surâzând/ pe furiş,/ ademenindu-mă/ într-un loc tăinuit, argintat.” Cuvintele la poetă sunt fiinţe vii, umanizate: „Năucite de lumină,/ într-o splendidă rotire şi-mblânzire/ în albastru,/ ca nişte uriaşe păsări /stelare/ se prăbuşesc cuvintele/ în mare,/ sihastre, solemne...”; tot cuvintele se plimbă prin carnavalul cetăţii „şi aşteaptă tăcute/ naşterea unui taifum…”

            Asemenea lui Minulescu are nostalgia ţărmurilor îndepărtate, biciuite de soare: „Ţărmuri biciuite/de soare/albe şi nepăsătoare/ mângâieri/ cântece şi jocuri pe mal./ /O, ce feerie!/ Trupuri de bronz/ lenevind în pulberea/ de foc / aşteptând zi de zi/ ca-ntr-un travaliu – /naşterea/ unui salvator de rând...”

            Poezia Valentinei e bântuită de regrete, de iubiri neîmplinite, de dureri ancestrale, de nostalgii şi vise demult apuse, de melancolii delirante. Las cititorul să descopere şi alte valenţe pe care eu le-am ascuns. În poezia ei întotdeauna găseşti acel „nu ştiu ce” care îţi îmbogăţeşte inima şi te face mai bun, mai frumos, mai înţelegător cu tine şi cu semenii tăi.

            Aş încheia mica mea expunere cu o poezie care închide acolada zeilor: „Şi zeii au venit la cină”

“Voi adormi între cuvintele mele

ca într-o temniţă a tăcerii…” (valentina becart)

 

”Şi nu aveam pe masă/decât o batistă cu lacrimi/

şi un cozonac de casă./

 

Mi l-a adus un frate,/abia l-am recunoscut /

tâmpla albă, pas greoi,/uşor adus de spate.../

 

Şi cât a stat,/l-am iscodit,/ce mai e pe-acasă, ce fac ai mei,/

livada a rodit?/

 

Livada nu mai e/ce ştii,/a fost o iarnă grea şi-n casă frig…/

dar în caietul ce-l văd pe masă /de câtă vreme scrii?/

 

A, nu e decât un verset/şi întâmplări dintr-o zi,/

amintiri,/nu, nu sunt poet…/

 

S-a ridicat de pe scaunul/cu spătar,/

s-a plimbat prin chilia/întunecoasă/

cu mâinile ce se frângeau/în buzunar …/

 

Şi din privirea grea/am înţeles,/c-ai mei s-au prăpădit.../

şi-n livadă/nimic n-a mai rămas/de cules …/

 

Şi a plecat/lăsându-mă pe gânduri,/

de nici nu ştiu / când s-a’nserat …/

 

Şi nu mai aveam/pentru cină/decât o felie de cozonac/

şi o batistă cu lacrimi…/de-aş fi ştiut/că zeii or să vină!?/

de-aş fi ştiut…

                               din ciclul (poeme becartiene)”

 

Ion Ionescu-Bucovu

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 159

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de valentina pe Iunie 5, 2015 la 10:57pm

Doamna Agafia Drăgan,

vă multumesc!

minunate gânduri,

Valentina

Comentariu publicat de valentina pe Iunie 5, 2015 la 10:56pm

Dragă Ion caesarion,

multumesc, la fel.

cele mai frumoase gânduri,

Valentina

Comentariu publicat de ion caesarion pe Iunie 5, 2015 la 11:32am

felicitari ! cale buna in continuare...

Comentariu publicat de valentina pe Iunie 5, 2015 la 8:59am

Stimate Adrian Scrimint,

mulţumesc mult pentru aprecieri.

"Întotdeauna am avut o înclinație către mistic, către zeități... :)"

Desigur, este o zonă a misterului care fascinează, care te cheamă...

cele mai frumoase gânduri,

Valentina

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Iunie 5, 2015 la 8:37am

Felicitări pentru impresionanta activitate. Îmi place foarte mult titlul volumului de poezii. Întotdeauna am avut o înclinație către mistic, către zeități... :)

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor