- Pe strada mea e-o liniște obscură,

Nu-s trecători, din trenuri nu coboară

Turiști grăbiți, numai birjarii-njură

Că n-au clienți până la primăvară.

 

Eu stau la geam, cocorii vreau să-i număr,

Trec în perechi și nu se uită-n urmă,

Doar unul alb privește peste umăr

Cum norii negri se adună-n turmă.

 

E toamna parc-o văduvă ce plânge                   

Visând mereu la luna ei de miere,

Eu te aștept, simt că-mi pulsezi în sânge,

Singur înot prin ape austere.

 

- Îmbracă ora doliu şi-ncăperea

E-atât de strâmtă, pe tavan lumina

Dansează vals, iar peste noi tăcerea

Întoarce fila toamnelor. E vina

 

O inocență grea, dar asumată

De-atunci, din prima zi a primăverii,

Când sud şi nord ne-am fost, ca altădată,

Doi umeri arşi sub caznele poverii.

 

Din foc se-nalț-arome delicate,

Poveştile se scriu cu dor de tine,

Când vântul urlă-a moarte prin cetate,

Iar noaptea-şi lasă trena pe coline.

 

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor