n-ai să azi şi n-ai să ieri
n-ai să pas pustiu în zări
n-ai să patru ochi în trei
n-ai să-n doi, în unul n-ai
să ai poarta deschizândă
la a raiului rece tindă
mâna mână, mâna tâmplă
îţi ţin strâns şi te las să pleci
numai de vieţi, vieţii
n-ai să tristeţi de toamnă rece,
speranţa-n ierni n-ai să cauţi orb
în păr n-ai să albul cel mai alb
s-a dus dusul înspre verde
s-au scris ploile în praf
împreună cu iarba şi caişii
au strâns apoi infinit
uite cum ne dau, ne dau…
eu le dau cuvântul
şi îi sărut pe frunte

râzi, Nichita, a îmbobocit,
a înflorit apoi ca un vis aerul
timpul a dat îndărăt
cu pieptul plin de cer şi inimă, şi zbor
mergi dinspre străbuni spre viitor
iar şi iar, şi iar, şi iar
râzând, şopteşte numele iubitei
iar şi iar, şi iar, şi iar
întreabă apoi unde e
râzând timid ca o fecioară
va veni infinită
infinit, tu, prinde-i călcâiul uşor
veşnicie poeziei de dor
veşnici
_

Copyright Mariana Fulger

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor