- Nu știu cum faci de-mi răscolești mereu

Și sufletul, și gândurile toate,

Dar poate undeva-năuntrul meu

Am înțeles că-n lipsa ta nu poate

 

Nici inima să bată. Să respir

Mi-ar fi, cumva, de-a dreptul imposibil,

Ne leagă invizibil cu un fir

Destinul unui vers infailibil.

 

Nu știu cum faci, dar poți să-ntorci pe dos

Întregul univers, așa în joacă,

Și stelele în părul abanos

Mi le așezi... Faci tunetul să tacă.

 

- Nu am nici cer, nici mare, niciun rost,

La fel mă simt în lipsa ta, iubire,

Războaie port și-atunci plătesc un cost,

Simt în adânc, planeta în răcire,

 

Nu știu să mor, nici să trăiesc nu știu,

Plutesc pe-o apă rece-nvolburată,

Nici mort nu sunt, mă-ntreb dacă sunt viu,

Dacă în gând ne-om întâlni vreodată...

 

Un semn mai dă-mi, să mă îndrumi măcar

Prin labirintul nopților amare

Și scoate iar magia din sertar

S-aduci pe cerul sufletului soare.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor