Țară de amărăciune - autor Aurora Luchian

Plânge doina-n mine când pădurea moare,
Geme lanul galben că e înmâlit,
Păgubită-i pâinea, iar țara mă doare
Când o văd sleită, parcă a bolit.
.
Duce sărăcia într-un sac în spate,
După ploi cu gheață ce au stors blestem,
Și-i zdrelită-n tălpi, la genunchi, la coate,
Și îi șterg din lacrimi...că moare, mă tem...
.
Îi sărut corvoada, o salt dintre pietre
Ce s-au prăvălit de pe stânci, prin vânturi,
O înfofolesc și-o-ncălzesc la vetre,
Și oftând șoptește: ”Bietele pământuri...”
.
În șuvoaie repezi ape hămesite
Îi răpește câmpuri, case și săteni,
Și-i pansez din răni, stângaci oblojite,
Și ea tace-n mine târșâind bușteni.
.
E bolnavă țara de amărăciune,
Și îi stau alături, lângă ea albesc,
Și îmi iau putere dintr-o rugăciune;
Când e-n suferință, eu mă prăbușesc.

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor