Mi-am mușcat până la sânge
buzele, și-așa crăpate
de uscăciunea celor citite pe blog.
Cu aripa sângerândă
a porumbelului alb
ce stă cuibărit,
sfios,
în sufletul meu,
mi-am acoperit lacrima seacă
ce-o plânsesem în mine.
Pana mea poate-i știrbă
sau scrisul meu olog,
împleticit,
pierzând mereu poteca pribeagă.
Voi căuta, de-acum,
alte drumuri să aflu,
rătăcindu-mi voit
al meu drum.
Îmi voi pune copiii
mai bine să tacă.
Părinți-mi ruga-voi
să ferească din drum.
Ea, cartea, e goală...
El, scrisul, dispară...
cuvântul e scrum.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară