Terminasem scrisoarea catre ingerul meu gardian si mi-am tras o rochie peste costumul de baie cu care statusem in curte ca sa fug repede pana la posta, sa-mi plece depesa cu posta de seara. Grabita fiind, am incaltat papuci diferiti, am spart scrumiera de pe veranda,
dar n-am uitat sa-mi pun palaria de soare, caci soarele, desi era ora
18.00 PM, inca ardea.
Am plecat pe faleza, la ora aceea turistii se mai rarisera, puteam sa ajung repede caci drumul acesta era cel mai scurt ,dar, din cauza aglomeratiei, vara il evitam.
Ca de fiecare data , atunci cand te grabesti, te intalnesti cu tot felul
de oameni cu care trebuie sa schimbi cateva cuvinte.
Cand tocmai vedeam antenele de pe posta si ma bucuram ca ajung in timp util, in fata mea, o femeie in varsta, s-a pravalit pe trotuar.
Vai, sarmana femeie, era grea si cu greu am dus-o sub umbra firava a unui arbust decorativ. Ce imagine stranie- florile-i rosu aprins, incadrau fata livida ! Acum nu mai trecea nimeni si-mi uitasem si telefonul acasa...
Inger, ingerasul meu, daruit de Dumnezeu....ajut-o, te rog, si pe aceasta femeie...! era tot ce-mi venise sa fac.
Atunci a aparut Boschet, dulaul cel alb, prietenul meu vagabond care,
daca ma mirosea pe traseul lui, venea sa ma salute.
-Boschet, dragul meu, ramai cu doamna aceasta bolnava, sa nu se simta abandonata pana cand ma duc la hotelul apropiat sa anunt salvarea.
Am zbughit-o rapid, si plecand, am vazut cu coada oghiului cum bunul Boschet isi aseza capul pe mana lipsita de vlaga.
Salvarea a sosit imediat . Eu si Boschet am plecat spre cutia postala.
Eram la coltul strazii cand am vazut masina postei plecand.
Da...asta e...macar ajutasem pe cineva !
Treceam pe langa ruinele anticei cetati, ma gandeam la ingerul meu gardian, am ridicat ochii ce se odihnisera pe blana pufoasa a prietenului meu...si ...era Aripe, batrana turcoaica, fosta amanta
a marelui sef, cea care facea o cafea minunata la nisip. M-a invitat la cafeaua pe care tocmai o pregatise, cafeaua de seara.
I-am povestit lui Aripe, stia cum sa te faca sa spui gandul tau cel mai ascuns, despre iubirea pe care o caut...
-Stii, musulmanii spun ca atunci cand moare un om, sufletul lui se sparge in mii de cioburi care se amesteca cu cioburile altor suflete
si bucatele din multe spirite se unesc pentru a da nastere altor suflete ce vor veni la incarnare. Atunci cand se intalnesc doi oameni care au in noua lor alcatuire bucati mai mari ale aceluiasi vechi spirit, se intampla minunea, apar marile prietenii, marile iubiri – mi-a spus Aripe.
Ce frumos spus, m-am gandit !
-Ar mai trebui sa mai stii ca un ciob egal cu ciobul tau cel mai mare se apropie, este pe drum.
Cuvintele ei ma bucurau. Aripe avea darul de a vedea clar lucruri pe care noi nu le vedeam. Puteam sa gust si halvaua cu cacao cu care ,de cand sosisem, ma imbia...
-Multumesc Aripe!
-Multumeste-i ingerului tau gardian, e aici, langa tine, ti-a citit ravasul neexpediat, mi-a mai spus batrana turcoaica.
Am plecat fericita spre casa cu gandul agatat de ciobul care venea de peste timp sa ma intregeasca .

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor