Ne manifestăm libertatea atunci când alegem să fim oameni (mai ales unul cu altul). Atunci lucrează într-adevăr liberul-arbitru. Fără contrarii el nici nu există. Principiul contradictorialității ne poartă spre adevăr. Mă contrazic pe mine atunci când gândesc imediat după ce am fost un animal, după ce am acționat instinctiv. Mă uit în urmă și aleg de fiecare dată să fiu om. Aleg aposteriori; așa că libertatea este de asemenea câștigul în urma experienței. Libertatea se dobândește. Ne întoarcem întotdeauna în trecut pentru a fi liberi în viitor.

Dar nici nu sunt mândru ca am liber-arbitru. Sunt mândru, recunosc, atunci când îmi dau seama că sunt foarte om, foarte uman. Atunci când mă aleg cu libertatea după ce am fost animal.

Atunci când din tristețea, suferința de a fi acționat după instinct, îmi întrezăresc omul din mine, mi se naște speranța că de acum înainte voi fi om. În momente ca acesta, inspir adânc libertate și îmi spun că de mâine….da, de mâine….

Și ce văd din vârful muntelui? Mă văd om și animal și mai văd ca nu este pricină de întristare; văd că pot să aleg, că sunt liber să aleg și condamnat astfel fericirii.

Știu că sunt om.Da, asta e clar deocamdată. Mai important e că știu ce este omul pe pământ: un animal liber de instincte.

Sau …poate că omul este animalul cu un singur instinct: instinctul rațiunii.

timid, pâna la patologic

Dumnezeu nu ne vrea vite. Ne-a dat simţământul umilinţei tocmai pentru a fi oameni, pentru a ne detaşa şi evidenţia de celelalte populaţii terestre. Dar dacă ar fi fost numai pentru atât, ar fi fost prea puţin. Dumnezeu e mult, nu umblă cu căniţa sau intr-o căniţă; nici cu un vers ci o poezie, nici cu o frază ci o operă întreagă.

Ar fi fost prea puţin numai pentru atât. A dat simţământul umilinţei şi pentru a face diferenţa între oamenii slabi şi cei puternici.
Omul slab tânjeşte după admiraţii, vrea şi el o virtute, se fâstâceşte, trăieşte doar momentul. Cel puternic este născut din virtuţi, îi bate-n piept virtutea, scrie într-un veac pentru a fi citit într-un alt veac. Omul puternic nu cunoaste frica, admiraţia tânjeşte după inima lui; cunoaşte lacrimi, e adevărat, dar lacrimi de fericire pentru ceea ce are, Datul din Duh: credinţa in Dumnezeu şi prin Dumnezeu în el însuşi. Despre Perle:

 

Preambul: Omul superior din viitor s-a jucat de-a Cosmocratorul, dar produsul s-a dovedit a fi inferior, așa că omul evoluat și-a aruncat produsul – omul de azi – undeva în trecut și nu doar atât: de-a dreptul într-o altă dimensiune.

Biblia îmi stă pe jos..pe parchet și nu din lipsă de respect, ci pentru că e foarte mare și nu-i găsesc un “loc potrivit niciunde”. Sau sunt eu prea mic pentru “raftul de sus”

 

Sarcina mântuiri nu este a noastră. Oricât ai încerca singur, nu te vei mântui niciodată. Există infinit, așa că nu ți-l demonstra încercând să te mântuiești singur.

Dovada se află într-un sfat al lui Dumnezeu dat oamenilor: nu aruncați perle porcilor!

El a făcut-o, pentru că El poate mântui. Dacă nouă ne-a recomandat contrariul înseamnă că în nici un caz nu suntem destul de potenți să realizăm mântuire. Nu-i deschizi în veci Poarta de unul singur. Încearcă dialectica materialistă, du-te pe mâna ei, dar este ca și cum ai vrea să creezi o mașină de făcut șuruburi cu un produs al acesteia: cu un șurub!

Cum a făcut-o El? Cum a aruncat perle porcilor? De fapt nu cum, ci chiar a aruncat?

Da. A aruncat. L-a aruncat pe Isus Christos.

 

El a hotărât să facă ceva ce numai dragostea nemărginită poate face, şi anume să trimită pe Fiul Său, Unul-Născut; să-L îmbrace în zdrenţe omeneşti, în zdrenţele unui cerşetor, pentru ca să nu inspire teamă cerşetorilor prin lumina şi măreţia Sa. El a hotărât să arunce porcilor cea mai de preţ perlă a Sa, să o arunce celor ce se scăldau ca porcii în noroi.

 

Pentru că poate mântui. pentru că tu nu poți. Pentru că un șurub nu-și poate construi mașina care l-a făcut.

Pentru că pâinea nu se poate transforma în grâu, să acopere pământurile și să hrănească gloata.

Pentru că programul informatic nu poate scrie liniile de cod ale omului.

Pentru că fiul nu-și poate fi tată.

Pentru că fiica nu-și poate fi mamă.

 

–  nici un amestec de dreptate şi nedreptate, căci totul este dreptate;

–  nici un amestec de frumuseţe şi urâţenie, căci totul e frumuseţe;

–  nici un amestec de lumină şi întuneric, căci totul este lumină;

–  nici un amestec de fericire şi necaz, căci totul e fericire;

–  nici un amestec de viaţă şi moarte, căci totul e viaţă.

Vizualizări: 26

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor