Aș scrie azi, un vers de primăvară
Nu pot, când iarna-mi viscolește iară
Muza-mi doarme, troienită de zăpadă
Ochii-mi goi se-nfig în gheața de pe stradă.

Gând să plece, iarna asta văd că n-are
Îmi intră pe furiș în buzunare,
Dorul meu de primăvară îl îngheață
Și-mi suflă-n ciudă, viscolul în față.

Un anotimp întreg m-ai chinuit pervers
Fără muză m-ai lăsat și fără vers
Nu vezi că-i vremea, în câmp să zburde miei
Și în pădure, să zâmbească ghiocei?

În soare, să împungă vârful ierbii crud
Tril de păsări, țipăt de cocori s-aud,
Roi de fluturi să îmi tivească rochia
Să mă ferească de furia Babei Dochia.

La toamnă, de vrei să te aștept cu drag
Azi, lasă primăvara să-mi calce-n prag,
Ia-ți alaiul iarnă, du-te, să vină Mărțișor
Să mă dezmierde cu vântul lui ușor...

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de ica matei pe Februarie 24, 2011 la 8:07pm
mii de multumiri...

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor