să dansez cu pași ușori,
sub o boltă de sticlă
într-o cameră rotundă.
Să alung rîzînd
demonii nocturni
ce lipiți de pereți
se învîrtesc,
ca într-o centrifugă.
Să dansez în mijlocul lor
cu brațele spre cer.
Să-mi crească sub picior flori,
petale de iluzii pierdute.
Si-atunci,
cupola se va deschide,
și un nor pufos
mă va trage spre cer.

Dar stelele reci mă ard,
sînt un strop dintr-un nor,
plutind deasupra cupolei.
Fără dansul meu
camera a încremenit,
demonii cad
grămăjoare de cenușă.
Dansul l-am uitat,
dar mi-am spălat visul.

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor