Aşa e la noi...

                  Ieri, pe la orele trei, trei şi-un sfert, mi-a bătut la uşă domnul Mitu, fostul subprefect al judeţului şi actualul inspector guvernamental, să-mi ceară o consultaţie juridică.

                Vreau să ştiţi de la mine şi nu de la alţii, domnul Mitu nu prea mi-a făcut o impresie bună niciodată şi cred că nici eu domniei sale, dar ne-am salutat mereu, cu respectul datorat vecinului de palier şi chiar dacă nu ne-am  spus niciodată mai mult de două-trei vorbe, şi alea  de complezenţă, între noi s-a creat totuşi o formă de respect reciproc pe care ni l-am afişat de fiecare dată când a fost cazul.

             Când l-am văzut la uşa mea pe domnul Mitu parcă  un fulger din seninul scării de bloc m-a electrizat.

              Trebuie să mai ştiţi ceva înainte să intru în detalii, că nu suport oamenii care-mi blochează soneria cu insistenţa lor obraznică.

               De cele mai multe ori când observ că soneria devine impertinentă cu auzul meu, refuz să-i dau ascultatre şi nu deschid uşa.

              De data aceasta, adică înainte să-l văd la uşa mea pe domnul Mitu, soneria a sunat discret, curios de discret, parcă a sunat cu teamă şi ruşine, a sunat ca şi când ar fi vrut să nu sune, să nu mă deranjeze...

                Nici acest tip de sunet nu-mi place. Seamănă cu tertipurile folosite de miliţieni pe vremurile Odiosului. Numai nenorociţii ăia sunau aşa uşor ca să nu te sperie şi după ce le dădeai drumul în casă te luau la întrebări.

              Surprins, dar oarecum vindecat de impresia cu miliţienii, aşa cum v-am spus, am deschis uşa. Repet, nu mă aşteptam la vizita domnului Mitu sub nici-o formă.

            - Mă iertaţi de îndrăzneală, domnule avocat, aş vrea să pun o mică întrebare, doar o mică şi nevinovată întrebare, dacă se poate.

                Întotdeauna, dar absolut întotdeauna, ăştia care deţin anumite funcţii de stat apelează la serviciile mele în acelaşi fel! Se prefac a-mi cere  o mică favoare, mă „prind” în interesul lor şi după ce află ceea ce trebuie să facă, adică după ce primesc sfatul competent al avocatului, îmi mulţumesc „pentru îndrăzneala de a mă fi deranjat pentru mai nimic” şi dispar. Este cel mai parşiv mod de a nu plăti consultaţia legală pe care le-o dai ca avocat.

Ştiind foarte bine lecţia, l-am poftit pe domnul Mitu în casă şi l-am rugat să se facă comod.

          - Ar fi trebuit să vin de săptămâna trecută, dar n-am îndrăznit să vă ocup timpul cu o nedumerire de-a mea...

          - Lăsaţi. Să auzim nedumerirea.

          - Nu v-am întrebat niciodată dacă sunteţi cu ăştia care ne conduc sau cu Opoziţia. Ştiţi că eu am fost cu toată lumea şi nici acuma nu mai ştiu cu cine ar trebui să fiu dar aşa este în politică, zise domnul Mitu şi începu să râdă oarecum forţat.

          - Eu n-am făcut şi nici nu fac politică.

          - Am observat! Ferice de dumneavoastră cei care nu aveţi pe cap toată prosteala asta din politică. Dumnevoastră aveţi un serviciu sigur, banii asiguraţi de la prostime sau de la noi, ăştia care nu avem timp să ne mai ocupăm şi de interesele noastre...că d-aia şi venii. Vreau să-mi spuneţi dacă pot găsi o formă să-mi ascund o parte din avere!

         - Poftim? Glumiţi, nu?

Domnul Mitu începu din nou să râdă. Intrai în jocul domniei sale şi începui să râd şi eu...

         - Nu, nu este nimic nelegal, zise destul de serios domnul Mitu. Vreau numai să ştiu ce spune legea în caz că omul mai uită omul, una-alta să treacă în declaraţiile alea de avere ori în nenorocitele alea de declaraţii de interese. Poate nu ştiţi, nemernicii ăştia de la putere, şi vă rog să-mi iertaţi limbajul chiar dacă şi eu fac parte dintre ei, au inventat tot felul de înscrisuri prin care să te ţină sub observaţie şi sub control... Este mai ceva ca pe vremea Odiosului, domnule avocat, este ceva de neimaginat!

         - Da, ştiu, astea sunt regulile  cu funcţionarii publici în toată Europa, zisei eu convins că domnul Mitu ştie despre ce vorbim.

          - S-o ia dracu pe doamna Europa cu toate invenţiile ei prosteşti. Nu mai poate omul să-şi cumpere nici hârtie igenică, că trebuie să anunţe fiscul! Eu, domnule avocat am muncit toată viaţa mea cinstit, la vedere, cu banii m-am purtat la fel ca cu oamenii, adică i-am respectat şi-i respect, dar nu pricep de ce nu pot şi eu, aşa ca dumneavoastră de pildă, să-mi ridic o casă mare şi frumoasă, sau două, ori trei case, că nici dumneavoastră nu v-aţi oprit numai la o casă, fără să trec provenienţa banilor ori a altor venituri, repet, toate din muncă cinstită, şi la vedere... Nu pricep de ce unul ca mine nu poate să-şi schimbe maşina când are chef iar unul ca dumneavoastră, şi mă iertaţi că vă iau de exemplu, poate să-şi schimbe de câte ori vrea nu numai maşina, dar şi nevasta! Aici, la nevastă v-aş ruga să nu vă supăraţi dar aşa, fiindcă tot veni vorba, vă întreb şi eu, ca vecin de apartamente, de ce nu v-a mai plăcut doamna Tanţa, domnule avocat? Să iertaţi că insist, dar femeie ca doamna Tanţa eu n-am mai văzut...gospodină, intelectuală, ne saluta aici pe toţi, eram în relaţii de adâncă prietenie... Să ştiţi că şi eu eram gata-gata s-o schimb pe doamna Mitu dar nenorocitele astea de funcţii nu mi-au permis niciodată să am şi eu o atitudine normală în viaţă, să pot şi eu să fac ceea ce vreau fără teama de a fi criticat în toată presa ori raportat la partid. Trăim într-o societate murdară şi meschină, domnule avocat, asta e părerea mea...

        - Aş vrea să reveniţi la nedumerirea care v-a adus la mine, domnule Mitu! Peste o jumătate de oră trebuie să fiu la Tribunal!

        -  Păi chestia asta cu averea, domnule avocat. Aş vrea să fac o donaţie la Partid, ştiţi pentru viitorul meu mandat de deputat la care vreau să ajung, s-a impus o sumă fixă plus nişte sume anexe... Suma fixă este cea din lege, nu avem cum să o depăşim că sunt pe urmele noastre copoii de la finanţe, dar la sumele astea anexă nu mă pricep...

       -  Păi le treceţi tot în declaraţia de sponsorizare şi nu se întâmplă nimic, făcui eu aproape enervat de discuţia asta mai mult penibilă decât profesională.

       - Nu se poate, domnule avocat! Păi, la noi, la partid, sumele anexă sunt importante şi aducătoare de mandate, nu suma fixă prevăzută de lege...ce dracu, eu vreau să primesc de la dumneavoastră un sfat pe lege, corect dar şi asigurător în caz că nenorociţii ăştia îmi iau banii şi nu mă mai aşează pe locul eligibil deja discutat! Vreau să ştiţi că la mijloc sunt principii sănătoase de politici serioase pentru oameni, cu implicaţii sociale serioase şi cu mari cheltuieli personale pe care nu vreau să le scot deocamdată la lumină...

             - Nu le scoateţi la lumină, care este problema?

            - Şi dacă nu ajung deputat ce se întâmplă cu mine, domnule avocat? Eu vreau să fiu în oarecare siguranţă electorală, dacă mă înţelegeţi...vreau să-i am la mână în caz că dau sumele anexă la partid şi nu primesc mandatul! Vreau să am dovada că mi-am plătit corect contribuţia la succesul nostru în alegeri! Aici să-mi daţi dumneavoastră un sfat de avocat deştept, că aşa, să dau banii şi să aştept bunăvoinţa celor de la Partid ştiam şi eu... De pildă, mă gândesc să-i înregistrez când dau banii...să le fac o fotografie, ceva care să-mi dea mie siguranţa că bandiţii ăştia de la Partid nu mă fură! Dumneata, domnule avocat, habar nu ai ce fel bandiţi sunt la Partidul ăsta al meu... Ăia cu care te lupţi dumneata prin tribunale şi judecătorii sunt mici şi nevinovaţi copiii! Bandiţii mari, bandiţii care contează cu adevărat dar pe care nimeni nu-i poate condamna vreodată sunt în politică, domnule, în politică...

       - Păi...

       - Lasă, şi ascultă ce-ţi spun eu! Trăim în cele mai nenorocite vremuri, ăştia de la Partid adună din sumele anexe milioane de euro, că ai dracului nu mai vor să lucreze deloc în lei şi după ce ţi-au luat banii nu ai nici-o siguranţă că vezi postul pentru care ai plătit...e hoţie în toată regula, furt pe faţă cum se spune, dar n-ai altă şansă să primeşti postul de care ai nevoie.

       - Este o problemă, aveţi dreptate, numai că este o problemă la care trebuie să ne mai gândim, iar eu sunt aşteptat la Tribunal...

            Domnul Mitu s-a ridicat de pe fotoliu ca unul care mi-a făcut cinstea să-mi calce pragul şi s-a îndreptat spre ieşire.

Din pragul uşii mi-a făcut ştrengăreşte din ochi şi mi-a spus aşa, ca pe o taină:

       - Dumneata, domnule avocat n-o să pricepi politica asta niciodată! Sincer, credeam că eşti ceva mai destupat la minte şi-mi oferi un sprijin dar m-am înşelat! Oricum, vă salut şi vă rog să reţineţi încă o dată că doamna Tanţa era o femeie specială la care aţi renunţat prea uşor, mult prea uşor... Dacă eu aş fi avut o nevastă ca doamna Tanţa...

         Am rămas fără glas, aşa ca prostu, tot în pragul uşii cu un rânjet amar pe buze şi cu oftica în inimă că individul ăsta m-a batjocorit în propria mea casă!

           Cred că are dreptate nenorocitul!

           Nu sunt avocatul de care actuala clasă politică are nevoie şi cred că n-am făcut bine că m-am despărţit nici de prima nevastă...     

             Şi uite că, aşa e la noi, vine unul despre care nu ştii mare lucru, şi-ntr-o clipă, într-o nenorocită de clipă,  îţi schimbă oarecum optica vieţii!

             Noroc că eu sunt ceva mai  conservator din fire şi nu prea mă iau după tot ce mişcă în ţara asta, dar sincer să fiu, parcă am intrat la ceva gânduri...

6.04.2011.

 

 

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor