Aspecte dadaiste în poezia Beatricei Bernath

     Aspecte dadaiste în poezia Beatricei Bernath

Analizând problematica scrisului românesc în Israelul modern nu putem ignora câțiva factori derivați din starea intelectualului educat în România comunistă și ulterior stabilit  în Israel, așa cum este cazul generației noastre care se află  la granița dintre două total diferite culturi.  Evreii României postbelice au avut oportunitatea unei educații pluraliste, puternic influențate spre valorile latiniste, vest-europene, fiind supuși unei literaturi de înalt suflu, produsă de marii scriitorii și poeți români din secolul XIX-XX.
Pe de alta parte, regimul comunist a preferat să  mascheze existența și opera de excepție e unei întregi pleiade de artiști avangardiști, filosofi, dramaturgi și artiști plastici - apăruți puțin înainte de primul război mondial și desigur ulterior nealiniați idealului comunist de artă pentru popor. Așa se face că mulți dintre noi, imigranții ajunși în Israel  în anii 70, am consumat în tinerețe și studenție o literatură universală și autohtonă cu un larg spectru de la  Dante, Shakespeare, Cehov, Caragiale sau Ionesco, și pană  la Arghezi, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Sorescu etc. Nimeni nu pomenea în anii 70 de mișcarea Dada, de Tristan Tzara, Marcel Iancu, Brauner, Vinea, Eliade, Cioran, de avangarde sau suprarealism.  În Israelul anilor 70-80  întâlnim  aici o cultura deja formată, devenită eclectică, puternic amalgamată  între oriental, european, idealul sionist, etc.. marcată de activitatea unor elite intelectuale trecute prin ororile  holocaustului și apoi hărțuită  mental   și uneori fizic de  conflictul dintre palestinieni, țările arabe și israelieni. Țara trebuie apărată și construită. Clima este grea, lipsurile sunt acute. În acest  context amplificat de complexitatea  limbii ebraice funcționează artista Beatrice Bernath care oscilează între desen, arte plastice, scris și  viața de familie. Învață, apoi predă și produce artă, crește doi băieți, o familie...cu o artă într-o manieră  vădit răzvrătită,  impulsivă,  profund expresionistă . Subiectele preferate sunt femeia, pe știi, marea, peisajul urban imediat și  interacția dintre artist cu mediul său. Care nu este nici plăcut,  nici foarte estetic, nici armonios ci veșnic se cere modelat, digerat, corectat din mers. Marșul acesta între trivial și vis, existența brutală vis a vis de idealul frumuseții utopice, oscilarea între infinite obstacole și survolarea lor cu maliție și umor stau la cheia succesului Beatricei Bernath. 

Poezia ei este o litanie personală, un scroll al mondenului presărat de emoții și de neliniști de magnitudini fluctuante. Iată  cum în "Decameronii mei mișună  în paradis " (Tracus Arte -2016)  poeta produce un ritual oniric în care își asumă toate rolurile posibile:  "muza mea  se hrănește din zboruri albastre / plânge în marea sărată  / .. luna m-a înșelat / e o minciuna rece / în magazinul cu manechine vechi mă caut..." În altă stanță  își vopsește părul în albastru ... ca sa mă simt tristă / că nu are nicio importanță  / de este bine sau nu / ca de obicei desenele mele vor rămâne / neterminate spuneai? " Artista circula liber între un paradis imaginar și unul concret, plin de dileme. Dacă dadaismul postula refuzarea nebuniei lumii și inventarea unui arte noi, BB se conformă  mai ales prin colajele sale picto-vizuale. Ea însoțește textul poetic cu desene sau invers, intervine în desen cu fragmente de text și prelucrări digitale extrem de inspirate reușind sa producă o arta nouă, adaptată  la mediile noi, electronice,  care o seduc.


BB devine un artist total al revelației estetice, obținută prin imagini, o sinceritate intrinsecă și mesajul poeziei sale, neconvențional.  Trebuie pomenită cartea scrisă la două mâini:  " Doamnă, e un poet sub masă..  ", (autori: BB și subsemnatul ), o carte de colaje experimentale în care  autorii produc un dialog dinamic cu diferite voci. BB folosește stări descriptive, emoționale, uneori tranzacții psihologice cu ea însăși: "mărul e doar un fruct / în regăsirea sinelui reinventez saga amazoanei / voi galopa singură în marele niciunde /... e grea lupta dintre mine și eu / nu știu jocul / mâzgălesc  zâmbete / informație: inima este un organ oarecare." În  schimb partenerul de colaj o invită la absurd: "tren albastru cu călători fericiți / urcă pe o pojghiță de gheață , o rupe, oftează și dispare în apele reci cu un zâmbet  mulțumit / suma cuvintelor folosite pană în abis fiind zero". Cei doi construiesc un opus bipolar interactiv, echivalent cu  joaca  "cadavrul esquis" a dadaiștilor, dar toposurile nu se contopesc într-o coherenta imagine sau dialog ci se așează ca un într-un mozaic, uneori nostalgic, alteori reluctant la textul precedent, și de aceea, cartea se poate citi aleator - la întâmplare sau chiar pe dosul oglinzii (vezi poemul "Pe cealaltă parte a oglinzii") așa cum ne explică poeta: "Voi ilustra insomniile fără să ascund nimic pană de frica revelării secretelor murdare vor părăsi insula creierului meu nedormit cu adresa în poșeta celui mai bun dușman..." Ba chiar ne vom răfui pentru insuccesele și frustrarea intelectualului înlănțuit  în limba lui maternă,  singura în care poate respira și argumenta: "Antiromantic -  aș paște iarba de sub vaci / aș  îneca tristețea în marea moartă / bolovan te trag cu praștia ochind toate urâtele care trec pe stradă  / te rad în barbă / te cojesc scoarță . te ogoiesc cum pot / pom morocănos și sictirit "(BB). Iar AG produce un ecou în "Parter fără lift" : "hainele mele se demodează  dizolvate de stilul eclectic / de cei ce vând belciuge și oximoron / suntem morți în viata asta de matriță / de aceea strig HELP la ore fixe, poate mă auzi tu, cea de la parter.."  Desenele din carte sunt vibrante ilustrând diversele stări ale femeii pictor-poet-filosof: vom găsi trei muze în nud  încercând un dans haotic,  poate un ritual în care dansatoarea alege  poziția și direcția, așa cum arta are direcții, stiluri și căutări diferite.  Dadaismul s-a epuizat după o efervescență  explozivă  care a catalizat apariția suparealismului european, a promovat îndrăzneala, visul, scrisul automat ...negând  tot ce era rece, precis și bine definit. Trăim într-o lume relativa, cuantică, în care Pisica lui Schrödinger  ne învață că adevărul ni se dezvăluie numai cand îl cercetăm  de la o distanță decentă.

Beatrice trăiește un proces evolutiv în scris, se distilează și se rafinează la margine cuvintelor. Într-o conferință ținută la ICR -Tel Aviv, încercam să demonstrez că în Israelul de azi, în limba română (cel puțin) nu se mai pot produce capodopere. Lipsesc ingredientele unei mari și radicale literaturi care nu se poate naște într-o societate lipsită de mentori, de etică, care fărâmițată în sute de cioburi conceptuale, produce un caleidoscop care cu greu strălucește în lumina și arșița acestor locuri.
BB rămâne o excepție proaspătă, închei cu un fragment dintr-o poezie recentă:

Lukas gorila mea de iarnă 

*

*

uite a venit primăvara plină cu flori

luăm hotărâri ce ni se par perfecte 

le trăim și dacă nu le-am fi luat 

dacă lăsăm iubirea să atârne în spațiul imens 

ce ne desparte atâta 

am fi devenit rutină că nu mai e iarna decât în noi

acum în timpul reînnoirilor

aud un cântec 

îmi undui șoldurile pe melodia lui
e proaspăt ca liliacul
în care-mi îngrop timidă obrazul cu lacrimile-n ochi de dorul vechi

neîmplinit 

mereu cu întrebarea: 

ar fi devenit rutină

sau era dragostea?

Lukas gorila mea am mai iubit cândva iubire de copil

și aș fugi în ea.

Adrian G

SAGA 2020

 

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor