Într-o seară în săptămâna Crăciunului
un prieten bun mi-a zis cu glas trist:
„Dane, niciodată nu ai ajuns
cea ce tatăl tău ar fi vrut să devii.”
Tata a vrut să devin agronom,
sau măcar tractorist.
Dascăl la țară, „apostol”,
avea crezul lui.
„Lasă băiete vorbele, poezia;
e timp irosit,
du-te la Șimleu, învață agricultura;
bagă de seamă cum se mângâie pământul,
pipăie-i cernoziomul, humusul, argila,
cunoaște-i sufletul adormit,
scoate grâul din el
și-l împrăștie-n lume ca pe o ninsoare!”
Veneam acasă la două săptămâni;
plecam după ore flămând,
la Bocșa, pe jos,
prin Bădăcin, peste Zirea,
mai întotdeauna desculț.
Făceam două ceasuri bune;
iarna, mai mult.
Vara mă opream și culegeam cireșe
din curtea casei lui Iuliu Maniu;
era cam la jumătate de drum.
„E un om rău, dușman al poporului”,
mi-a zis Șandor, țiganul, secretarul de partid.
Nu știam că a fost închis la Sighet,
că a fost ucis.
Toamna aniversam 7 noiembrie,
apoi, în Decembrie, pe Stalin,
în internat era frig.
N-a fost să fie!
Nu am ajuns agronom;
nici măcar tractorist.....
Stau acum în balcon
de vorbă cu un prieten bun,
pe scaunul cu spătar din pânză;
ca un regizor de film.
Vinul e rece, soarele apune trist.
„Dane, niciodată nu ai ajuns
cea ce tatăl tău ar fi vrut să devii.”
Da, s-a făcut târziu, se lasă ceața.
Bradul meu, retezat de oameni fără suflet,
ne amintește să nu uităm cum e viața:
Astăzi e bine; mâine, mai știi?

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor