În fața Domnului ești înalt dacă te apleci. Păcătosul are o mare șansă datorită sufletului din el, suflet ca mediu propice divinității. Virtuosul are un mare risc datorită trupului, care e atât cât se vede, incompatibil cu pogorârea harului. Păcătosul aleargă spre lumină pe când virtuosul fuge de întuneric. Păcătosul luptă pentru ceea ce merită să moară și să trăiască. Virtuosul luptă împotriva a ceea ce merită să moară luptând, dar nu merită viața lui. Orizontul păcătosului este satisfacția estetică pe când virtuosul are înainte satisfacția senzuală care îi repugnă. Hristos este estetică pură, El fiind doar dragoste. Dar nimeni nu e păcătos de tot și nici virtuos desăvârșit. În termeni de dinamică umanistă toți alergăm. Toți suntem egali, sub rezerva că această egalitate nu este un dat natural; este doar o formă de ocrotire reciprocă, un mijloc de protecție socială și de vindecare. Să nu cumva să cădem în corectitudinea politică a democrației care steril și artificial lansează o mare eroare cum că fiecare om e destul de înțelept ca să-i ceară sfatul. Natura estetică desăvârșită a lui Hristos ne face egali, ne-a iubit în măsură egală nu pentru ceea ce suntem, ci pentru că e dragoste pură. Ce poate să facă altceva dragostea pură, eternă, infinită decât să iubească?! Sinele omului nu este al cezarului, ci al desăvârșitului. Sinele nu se bea turnat în vin la petreceri fie cupa cât de aurită; sinele trebuie să se sintetizeze perpetuu în albastrul cel mai pur pe paleta marelui Pictor, albastrul cu care împrospătează veșnic cerul. Ceea ce-ți cere principiul secularizării îi vei da în urma propriului scrutin, în urma propriei evaluări despre ce este al cezarului și ce nu este. 

Sinele tău nu este. 

Supunerea totală, lacheitatea e exclusă. Caută-te doar de mărunțiș în buzunarul pantalonilor murdari de pe șantier și oferă-i. Hristos nu a menționat mai mult decât monezile din buzunar pe care le scoți înainte de aruncarea salopetei în mașina de spălat. Nu te lăsa impresionat de orice pârț civil din partea corectitudinii politice. Suntem egali doar în dragostea lui Hristos pentru că Hristos e Dragoste. Dar atât. La vot nu suntem egali. Aplecarea în fața cezarului te face doar mic, minuscul. Crezi că e sănătos așa, vasal politic? Nu uita că obsesia de sănătate poate declanșa boli grele, foarte grele. Starea de lacheu nu e o stare a vieții. A trăi fără a fi în viață, asta înseamnă lipsa libertății. 

Cu toate astea, avem nevoie de societate exact așa cum este. Avem nevoie de politică și ideologii stângace exact așa cum este. Omul e ciudat. Omul e monument al contrariilor, are nevoie de contrarii pentru a-și regăsi natura. Numai omul se poate simți liber în temniță, doar el poate să citească în tranșee sub asediu. Omul este singurul care se îmbolnăvește singur pentru a găsi remediu și antidot. Tot el este și cel care își dă de lucru doar pentru a se afla în treabă. Omul pune pe Cruce Dragostea ca pe urmă să se târască în genunchi prin pietrișul ascuțit din jurul bisericii. Omul este o ciudățenie care își caută normalitatea în paroxism. Când știe că nu are dreptate, omul sacrifică dreptatea pentru care luptă zi de zi pentru o îndreptățire de moment și asta falsă. Omul vrea nevrând. Omul poate sleit de puteri. Omul este nefiind. Omul face pace prin război. Regurgitează pietroiul sațietății din stomac alături de agonia leșinatului de foame. Omul ucide Dragostea iubindu-și copii. 

Lumânarea devine prin epicleză însuși Hristos. Dar: Omul e atât de mult lumânare în propriul vânt. 

Când mă gândesc la viitor este ca și cum aș sta pe malul mării și mi-aș propune să mă scald undeva aproape de linia orizontului în ape adânci, reci și întunecate. E mai bine la mal unde apa e transparentă, călduță și nisipul fin sub picioare. Alege prezentul! Umple-te de prezent! Consumă prezentul! E patetic, dar sănătos. Nu e nimic cutezător, dar e sigur. Situația e diferită atunci când te încalți cu papucii credinței. Acești papuci plutesc; cu acești papuci pășești liniștit și sigur peste orizont – dincolo de viitor. Acești papuci te fac cutezător, cunoscător și supraviețuitor, căci niciodată nu te vei îneca, soarele te va atinge direct și mereu.

Omul este o lumânare, dar tinde să devină candelă epiclezică.

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor