În ultimele ore, prelungite în noapte, a turei de după-masă, hala părea un submarin lunecând cu bâzâit monoton. Lumina din tavan glazurà suprafeţele metalice, braţele goale şi chipurile palide, care sclipeau străin şi rece precum reclamele luminoase ce rănesc ochii în noaptea întoarsă pe dos ca o haină. Încercă să prindă cu privirea paşii abia sesizabili ai arătătoarelor ceasului electronic. Din când în când, zumzetul uniform al maşinăriilor era întrerupt de câte-o exclamaţie, râsete gâlgâitoare, zbenguieli. Adunate  grupuri-grupuri, fetele-şi făceau planuri de sărbători, cu ochii pe uşa de la intrare, ca în caz de pericol să se poată risipi repede. Totul amintea de atmosfera de noapte a unei săli de aşteptare dintr-o gară, unde din gesturi mărunte, familiare, se ţese o punte peste prăpastiile necunoscutului.

         Gândurile-i rătăceau prin grădinile cu vegetaţie luxuriantă ale copilăriei încă foarte apropiate, unde hoinărea cu fratele ei mai mare, plecat de o vreme atât de departe de ea şi de părinţi, încât doar scurtele concedii şi zilele libere îi mai adunau laolată. Pentru părinţii aflaţi în pragul bătrâneţii, adevărata sărbătoare era atunci când fiul lor îi vizita, mai ales de când fata lor de optşpe ani devenise parte integrantă a maşinăriei carne-fier a fabricii din oraşul apropiat. Cel puţin ea mergea acasă la fiecare sfârşit de săptămână.

         – Şi tu? – o abordă roşcata, a cărei apropiere prietenoasă îi făcuse mai suportabil acest mediu, la început înspăimântător de străin.

         – Dacă n-ai un program special, hai cu noi pe munte. La noapte dormi cu noi şi în zori pornim la drum.

         Fata îşi căuta cuvintele, neştiind cum să răsplătească atenţia acordată. Nesiguranţa, apoi imediat certitudinea că altceva îşi doreşte, îi anula orice alt gând. Pe jumătate voit, pe jumătate din neputinţă, se abandonă unei inspiraţii de dincolo de raţiune, manifestată printr-o aşteptare înfrigurată.

         – Nu – spuse –, mâine merg acasă, la părinţi.

         – Nu insist – îi răspunse prietena, simţindu-se, prin propunerea ei, ca pasărea care a crezut că poate zbura prin sticla ferestrei şi ajunge să rămână buimăcită, mai mult de mirare decât din cauza loviturii.

         Se auzi semnalul ce anunţa sfârşitul turei. O parte din fetele ce năvăliră afară pe poarta fabricii, se agăţară de braţul bărbaţilor care le aşteptau pe sub boltele înalte sau la umbra copacilor, celelalte, singure sau cu prietenele, prinseră şi ele ritmul înfricoşătoarei simfonii a trap-trapului de tocuri ce pătrundea tot mai adânc în arterele ramificate ale oraşului. Ca o particulă invizibilă a fluxului sanguin, plutea în derivă, după legităţi ascunse, prin mecanismul imprevizibil al vieţii.

         În casa scării zâmbi la gândul că, auzind scârţâitul uşii de la intrare, tanti gazda, ca de obicei, o va pândi prin crăpătura celeilalte uşi, a camerei în care stătea.  Intră, oprindu-se înaintea sanctuarului curiozităţii şi nu-i venea să-şi creadă ochilor: uşa era închisă. Aprinse lumina în bucătărie şi scoase apa minerală din frigider. Se întinse după un pahar: pe masă un bilet. Îl luă în mână şi-l citi, apoi încă o dată şi încă o dată: „Am plecat cu trenul de seară la nepoţi. Vă rugăm, dacă plecaţi undeva, verificaţi apa şi gazul, să fie bine închise. După-masa a venit fratele dumneavoastră. E un băiat drăguţ. De altfel, puteţi folosi canapeaua din camera de zi. Pernă şi pătură am pregătit. Cu drag, tanti Sara.”

         – E generoasă – se gândi, iar aluzia discretă de printre rânduri o tulbură într-un mod neobişnuit. Ochii i se umplură de lumină, care se răspândi în toată fiinţa ei. Apăsă încet clanţa de la uşa camerei ei. „Frăţiorul meu e aici.” – îi răsări subit în minte certitudinea şi bucuria unui imperceptibil mister. Nu aprinse lumina. Orbecăind prin întuneric, se apropie de patul în care-şi bănui fratele şi, cu respiraţia tăiată, ascultă fornăitul băiatului care dormea.

         Apoi îşi scoase hainele, îşi aruncă lenjeria în fundul dulapului, şi-şi puse o cămaşă de noapte curată. Lumina moale ce se înfiltra de afară îi desenă conturul în oglindă. Se privi cu o mândrie adolescentină: frunte înaltă, ochi mari, căprui, gură frumos arcuită, totul încadrat de coroana de păr ce-i cădea moale pe umeri. Cămaşa de noapte i se mula pe sâni, lăsând loc, ispititor, a unor bănuite sfârcuri tari; curbele şoldurilor coborau graţios de-a lungul coapselor pline până la gleznele subţiri cu tendoanele întinse. Simţind că e privită, se întoarse.

         – Hello! – se mişcă silueta întinsă pe pat.

         – Ce surpriză că eşti aici! – spuse fata cu bucurie explozivă, îmbrăţişându-l şi sărutându-l pe fratele nemaivăzut de mult.

         – Mă înţeapă mustaţa ta! – Au râs, apoi în intimitatea secretă a nopţii, în lumina devenită consistentă în jurul lor, s-au privit lung.

         – N-ai dormit?

         – Nu. Mă gândeam.

         – Te gândeai? La ce?

         – La mine. La cel ce-am fost odată. Am fost un puşti ciudat.

         – Erai diferit de ceilalţi. Erai extravagant. E ciudat, dar într-o comunitate în care ierarhia în rândul adolescenţilor era dictată de forţă şi îndrăzneală, tu ai reuşit să impui şi să păstrezi respectul celorlalţi, fără să fi recurs măcar odată la violenţă. Fără să fi fost conştienţi de asta, ei îţi admirau inteligenţa.

         – Şi pe soră-mea.

         – Nu mă tachina! – Strânse de gât băiatul, în joacă, odihnindu-şi apoi mâna pe muşchii umerilor. Simţea cum zvâcnesc venele.

         – Mă purtam bine, străduindu-mă în acelaşi timp să dărâm orice barieră, să ignor orice lege pentru care nu găseam o explicaţie logică. Îţi aduci aminte? Grădina noastră era plină de fructe, eu totuşi preferam să ciordesc de la vecini.

         – Cele interzise sunt mai dulci.       

– Ar fi o explicaţie, dar aş putea găsi şi alta. Tu niciodată n-ai vrut să vii. Trebuia să duc multă muncă de lămurire ca să te conving.

– Îmi era frică să nu fiu descoperită, mi-ar fi fost ruşine.

– Dar, odată intrată în zona interzisă, nu te dădeai dusă.

– Tu te-ai fi cărat cu câteva fructe verzi, în schimb eu, dacă tot am riscat, aş fi rămas până mă săturam de ele. E interesant că atunci îmi dispăreau sentimentele de frică şi de ruşine. Abia când mă vedeam în afara oricărui pericol, începea să-mi sune clopotul de alarmă.

– De fapt, am fost un laş. Chiar dacă uneori reuşeam să-mi înving inhibiţiile, nu era meritul meu, ci victoria dorinţelor mele extrem de puternice. După care rămâneam cu un gust amar, ceea ce făceam neputând să mă acapareze în totalitate; mereu aveam impresia că cineva mă ţine sub observaţie. Şi asta m-a făcut să fiu tot timpul grăbit. Acţiunile mele erau ca  ale alergătorului de cursă lungă care, trecând pe lângă o tarabă cu dulciuri, dă iama în tava cu prăjituri dar, când îşi duce mâna la gură, vede că-n palmă i-au rămas doar firimituri.

– Eu ori renunţ, ori aştept momentul prielnic.

– Chiar atât de bine poţi să-ţi stăpâneşti dorinţele?

– Aproape. Nu ţi-e foame?

– Nu. – Se trase la marginea patului, făcându-i loc surorii sale.

– De mult n-am mai dormit împreună – spuse fata, ghemuindu-se sub pătura îngreunată de căldura trupului fratelui ei. Au stat de vorbă îndelung, alintându-se. Apoi n-a mai fost nevoie de cuvinte. Între cele două conştiinţe, amintirile circulau prin canale invizibile. A mai fost şi o străfulgerare de luciditate: „Mâine mergem acasă, la ăi bătrâni.” Se lipi de fratele ei. Tandreţea o cuprinse până în adâncurile fiinţei.

Visa. Se scălda goală într-o apă învolburată, în care stelele porniseră un joc nebunatic. Lumina lunii sclipea în mii de culori. Pe încheieturile-i acoperite de voal înspumat, împreunarea dintre lumini şi umbre. Şi atunci îşi zări chipul reflectat de adâncuri, incandescent ca aurul topit. Un val mare veni, răsturnând-o şi, în timp ce se scufunda în apa mângâietoare, imaginea ei se răsturnă, şi nu mai era ea, ci un bărbat cu trup strălucitor, desprinzându-se direct din lună, molcom, cum curge mierea. Se apropia tot mai mult şi mai mult, simţi cum se lasă cu toată greutatea peste ea, apăsând-o, respiraţia i se acceleră. Departe de orice frământări pământene, dispăru noţiunea de sus şi jos, iar în această miraculoasă lume a senzualităţii, i se păru că timpul stă pe loc. Ca nişte frunze luate de viitură li se zbăteau trupurile. Tot ceea ce simţea lăuntric, parcă vedea şi din afară. O plăcere dureroasă izvorî din pântecul ei, inundându-i trupul, totul în jur dispăru, plutea singură într-un uriaş glob roşu, fără vreo amintire, cuprinsă de o linişte ca nemişcarea florilor înainte de răsăritul soarelui. Apoi îşi simţi membrele prăbuşindu-se pe sub pielea-i pulverizată cu milioane de fire de nisip argintiu ce o înfăşurau în blana unei fericiri inexplicabile.

Boabe de aur tremurau pe razele uzurpatoare ale aurorei. Globul fragil al visului se sfărâmă la prima mişcare. Lianele încurcate ale presimţirii acelui „ce s-a întâmplat” îi încolăciră mintea abia dezmeticită, provocându-i o durere surdă în tâmple. Încet, se ridică în şezut, şi atunci atingerea rece a cămăşii de noapte soioase, lipită de trupu-i istovit, o trezi la realitate. Pe fotoliu, alături de pantalonii împăturiţi cu grijă ai fratelui, rochia ei aruncată neglijent. Se sculă ameţită. Deschise uşa de la balcon. Un aer de mai năvăli, răscolind camera condimentată de emanaţiile glandelor. Agăţându-se de cămaşa ei de noapte, cu respiraţia tăiată, se îndreptă încet spre baie, păşind ca peste trupuri adormite.

Se spălă îndelung, de parcă multă vreme ar fi fost lipsită de binecuvântarea apei calde biciuindu-i trupul.

Mai târziu, pe stradă, în mijlocul mulţimii, în drum spre gară, fata se întrebă cum poate fi luat de braţ un bărbat, astfel încât gestul să pară, fără dubii, sororal.  

Traducere: Ildiko Foarţă

 

Vizualizări: 377

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Marian Bunescu pe Noiembrie 11, 2012 la 10:56am

Incantator! - mi-a venit instantaneu sa spun, dupa ce "m-am dezmeticit":)

Comentariu publicat de Ionel Petrisor pe Noiembrie 18, 2011 la 3:49pm

"La granita visului" se pare ca am mai citi-o odata. Frumoasa poveste insa in capul meu sfarsitul are un fel dublu,dubiu,legat si intrebare ce siesi si-a pus.

Comentariu publicat de Elena Zamfir pe Noiembrie 18, 2011 la 12:29am

Recitesc cu placere. Respira viata.

Ca un cititor obisnuit care nu are cuvinte, spun doar: Imi place.

Comentariu publicat de Serban Ecaterina pe Septembrie 28, 2011 la 12:23pm
”Boabe de aur  tremurau pe razele uzurpatoare ale aurorei” minunată construcție!Da, este proză dar printre rânduri găsim și poezie.
Comentariu publicat de Attila F. Balázs pe Septembrie 28, 2011 la 12:05am
Multumesc tuturori!
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Septembrie 27, 2011 la 12:51pm

"La granita visului" si dincolo de ea ne poarta lectura impresionanta a acestor randuri.

Felicitari!

Comentariu publicat de Toader T Ungureanu pe Septembrie 27, 2011 la 8:00am
În sfârşit şi proză...Felicitări D-le Attila !
Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Septembrie 26, 2011 la 10:20pm
Scriitură de profesionist. Felicitări!
Comentariu publicat de Ionel Petrisor pe Septembrie 26, 2011 la 9:34pm
Tentatie pe marginea visului cu intrebare indoelnica la brat cu fratele ei. Bine facuta povestea.
Comentariu publicat de pataki ildiko pe Septembrie 26, 2011 la 9:05pm
frumos,f.frumos...Felicitari!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor