AUREL CONTREA (1895 - 1968) - EROILOR PATRIEI

EROILOR PATRIEI

de Aurel Contrea (1895 – 1968)

 

 

          Iubirea de Ţară e fără îndoială, cea mai sfântă din dorinţele omeneşti. Pentru dânsa trăim, şi murim pentru dânsa.  Viaţa e bunul fără de margini ce i s-a dat omului pe pământ şi omul, acest bun al său, mai presus de toate îl dă pentru ţară fără şovăire. Naţiunile mari ca Franţa, Italia, Anglia şi America au hotărât să facă glorificare dreaptă a acelora cari au căzut jertfă acestei scumpe datorii. Din iniţiativa lor au făcut serbări care aveau să însemne apoteoza soldatului necunoscut.

          Câţi soldaţi au căzut pe câmpuri de luptă! Frontierele din cele patru părţi ale lumii sunt tot atâtea morminte fără margini. În ele zac trupurile nenumărate a acelor mulţi cunoscuţi şi necunoscuţi cari şi-au dat viaţa pentru ţară. Şi acei care nu mai au parte de mângăierea vieţii, vor avea parte de onoarea veşnică, ce le-o ridică  datoria pioasă a celor vii. De aceea serbările soldatului necunoscut au avut o nespusă duioşie.

          Fiecare dintre noi avem pe cineva mort la bătaie, cineva care ne-a fost drag şi care a fost o parte a vieţii noastre. Acum zace într-un mormânt departe, necunoscut de nimeni şi neavând pe nimeni de aproape. Dintre aceşti eroi fără nume s-a ales unul şi s-a aşezat în mormântul cel mai frumos al ţării, în Altarul Patriei.

          De dragul celor morţi şi cu gândul la dânşii s-au ridicat acest Altar. De dorul acelora, cari au fost eroii noştri şi cari şi-au dat totul pentru norocul şi fericirea noastră, a tuturora celor vii.

          Dragi eroi!

          Câţi aţi murit fără zile şi fără număr în floarea tinereţii, şoptindu-ne vorbe duioase în delirul şi durerea nemărginită a morţii. Câţi sunteţi, care nu aveţi la cap o cruce, şi câţi nu aţi auzit glasul clopotelor la înmormântarea voastră? Câţi aţi avut copii micuţi, pe care i-aţi iubit ca lumina ochilor, şi i-aţi lăsat, câte soţii nu aţi îmbrăţişat cu sărutarea caldă a vieţii – şi le-aţi lăsat; câte mame nu v-au urmărit cu inimă tremurătoare şi le-aţi lăsat şi pe dânsele, ca pe taţii voştri arşi de soare şi arzând de dor, dar v-aţi luat fraţii de braţ şi aţi plecat cu toţii până la unul şi fără şovăire…

          Ţara voastră are multe comori, dar nici un mai presus decât voi, căci prin voi le are pe toate împreună. E trupul vostru gingaş şi fecioresc ce le-a răscumpărat pe toate.

           Şi mai ceva; tot de la voi, ce trăieşte pururi ca lumina strălucitoare în întunerecul nopţii, ca o nădejde în clipe grele şi mângăiere în vremuri de bine: e sufletul vostru dorit şi doritor mai presus de toate, pentru care ne rugăm şi ne vom ruga până inimi vor fi în piepturile noastre şi în suflet simţăminte.

          Pentru acest suflet al vostru am ridicat acest Altar, spre mărirea lui Dumnezeu şi binecuvântarea voastră. Căci ceea ce aţi dat prin moarte a fost apa veşnicei vieţi, un ideal pentru cei care sunt şi vor veni…

          Primiţi de la noi această răsplătire spre pomenirea voastră.

 

Notă: acest manuscris inedit este extras din volumul Scrieri de Aurel Contrea pe care l-am publicat împreună cu fratele meu, Aurel Contrea jr. la Editura timişoreană Eurostampa, în 2007, pag. 353.

 

 

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor