despre tine sunt multe lucruri de spus:
fumezi ţigări de foi, asculţi tango to evora când eşti singur şi trist,
dormi iepureşte, întotdeauna pe partea dreaptă a patului (cea fără vise),
te trezeşti la miezul nopţii să pozezi luna şi oraşul adormit,
apoi îţi bei cafeaua la fereastră, ascultând cum cresc toate pietrele
de care te vei împiedica în curând,
la răsăritul soarelui îţi împarţi liniştea cu sălciile,
doar ele îţi mai leagă lumea asta de cealaltă,
dar ţie evident că nu-ţi pasă, aşa eşti tu,
în fiecare zi te miri că te trezeşti şi încă respiri,
te-ntrebi de ce nu te-au strâns pereţii de gât cu albul lor,
deşi ţi-ai dorit asta atât de mult la culcare,
e doar o altă dimineaţă în care nici nu contează dacă eşti viu,
oricum ai alungat deja din jurul tău tot ce te mai făcea uman, vulnerabil:
adică să simţi şi să-ţi pese, pentru că atunci când ai iubit ultima oară
ai fost mult mai aproape de moarte decât de visul tău
şi acum doar frica îţi mai ghidează instinctele, alea câte ţi-au mai rămas,
continui să îţi depeni ghemul la fel în fiecare zi, în acelaşi şablon
cu termene limită, mizerii şi deziluzii, toate suprapuse peste visele tale,
spre seară ţi-ai dori să laşi totul baltă şi să dispari în lumea
unde casa cu cerdac şi grădină de flori te aşteaptă...
dar nu faci nimic pentru a putea evada, mecanic îţi repeţi că orice efort e inutil,
nu mai poţi păşi dincolo... şi atunci alegi să taci
infinit mai periculos şi mai distrugător decât katrina

despre mine nu sunt multe de spus: sunt simplă,
când dorm, caut mereu nordul, ca o busolă,
până ajung de-a latul patului, cu pumnii mici încleştaţi pe sub pernă,
sunt matinală, fiecare dimineaţa îşi are propriul ei ritual în care mă scufund,
îmi beau cafeau doar cu lapte şi două plicuri de zahăr,
nu măsor timpul, timpul se măsoară cu mine şi pierd mereu,
cobor scările în fugă zâmbind unei zile despre care încă nu ştiu nimic,
uneori merg cu capul în nori, mă lovesc de oameni fredonând-o pe adele:
"I dare you to let me be your, your one and only,
promise I'm worth it, to hold in your arms”
voluntar împart pe stradă vise „for free” celor mai nefericiţi ca mine,
mă risipesc bucuroasă într-o mie de lucruri, toate pentru ceilalţi,
vopsesc strălucitor cenuşiul zilelor şi mă cred un picasso în perioada albastră,
astfel lumea mea devine perfectă, fără teama de bătrâneţe, de sărăcie sau moarte

îmi repet că e o utopie să crezi că există zile mai bune sau zile mai rele,
orice zi e foarte frumoasă dacă te face să te simţi viu în lumea ta,
liberul arbitru e de partea mea şi pot să aleg, mai am o şansă
şi-atunci aleg să fiu vie cât mai mult timp posibil,
îmi fac curaj şi îndrăznesc să sfidez soarta, să fac salturi în timp,
în alte lumi în care să fim avatari şi să ne găsim în sfârşit, doar acolo
ne gustăm unul pe celălalt până aproape de uitare de sine şi moarte,
facem schimb de suflete, de inimi, de adn, de amintiri,
ne încărcăm reciproc energetic şi-apoi ne despărţim iar,
revenind de unde am plecat

la întoarcere nimic nu mai e la fel de uşor şi de simplu,
acum văd cu ochii tăi, vorbesc limba ta, sunt plină de tine şi de mirosul tău,
o iederă otrăvitoare mă năpădeşte când nu mai recunosc pe nimeni,
mă-ntreb daca nu cumva am ajuns altundeva,
pentru că asta nu e lumea mea, e ciudat de cenuşie şi nu o mai înţeleg,
deşi poate nu oamenii din jurul meu, ci doar eu m-am schimbat,
întreb disperată oglinda magică pe care o am de la tine:
,,oglindă – oglinjoară, care din vieţi e cea mai amară??”,
rânjind, ea îmi arată o realitate pe care trebuie să o accept,
îmi arată umbra celei care sunt, în luptă cu proiecţia celei care aş vrea să fiu,
îmi arată cum îmi consum viaţa într-un număr limitat de metri pătraţi,
strict măsurabili şi absolut determinabili în spaţiu şi timp,
te văd pe tine în partea ta de realitate,
cum pendulezi atât de singur şi trist între fiecare zi şi noapte,
cum îmi desenezi oriunde, sperând că am să văd cândva:
“mă gândesc la tine în multe feluri, foarte des”
şi-atunci strig disperată-n oglindă, sperând că şi tu ai să-i auzi ecoul cândva:
“Iubire, I see you now! I see you! ”















.  | index

Vizualizări: 128

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Gheorghe Apetroae - Sibiu pe August 3, 2014 la 1:17am

Un noian de stări personale expuse cu o sinceritate dusă la extrem, oglindite într-o versificaţie telegrafiată  cu valoare intrisecă evidentă, constantă pe tot lungul metraj al acestui poem,intitulat "avatar", aparţinând lui Mariana Pancu....Interesant!... Felicitări!... G.A.S.

Comentariu publicat de Mariana Pancu pe Iulie 28, 2014 la 10:21pm

Multumesc de trecere dl Todica. Oare nu avem cu totii avatari in lumi paralele??

Comentariu publicat de Benoni Todica pe Iulie 28, 2014 la 5:35am

îţi bei cafeaua la fereastră, ascultând cum cresc toate pietrele
de care te vei împiedica în curând, E SUPER !

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor