Astăzi vreau să scriu. Nu vreau să spun prea multe despre evenimentele din ultimul timp, deoarece cred că este de prisos. Mă uit în urmă şi văd cum timpul trece. Istoria se repetă, evenimentele vin şi se duc. Oamenii sunt de tot felul. Nu-i cataloghez, rasistă nu sunt! Cred că fiecare are o entitate aparte, trebuie doar să şi-o cultive şi să şi-o păstreze. Fiecare este unic şi poate găsi în interiorul lui ceva frumos, ceva care să îl mulţumească şi să îl facă mândru de el. Oamenii ajung să poarte măşti, atât de multe încât nici ei nu mai ştiu care şi ce reprezintă. Probabil este vina societăţii, dar nu ştiu dacă pot da vina doar pe ea. Nici lipsa de cultură nu poate fi găsită vinovată, deoarece ţăranul de la sat ştie uneori să îşi poarte mai cu grijă cei şapte ani de acasă, decât mulţi alţii care se dau învăţaţi. Şi-mi plac oamenii simpli! Doamne! Îi ador! M-au fermecat oameni care, deşi erau influenţi, îşi păstrau o sensibilitate şi o simplitate de nedescris. În acelaşi timp, nu-mi plac oamenii care profită de fiecare treaptă socială câştigată ca să-i înjosească pe cei din jur. Puterea nu se arată încercând să hărţuieşti, să jigneşti, să dai de pământ cu o persoană care nu ţi-a făcut absolut niciun rău şi singura “greşeală” este doar că ţi-a apărut în cale şi ţi-a stârnit o anumită gelozie! Unii îşi demostrează măreţia de faţadă ca să îşi atragă, astfel, cât mai mulţi simpatizanţi. Nu-mi plac astfel de oameni şi o spun cu inima deschisă. Tocmai întâlnindu-i, m-am fortificat şi mi-am dat seama că părerea lor chiar nu are de ce să mai conteze. Întotdeauna o să ajut pe cineva care îşi poartă cei şapte ani de acasă şi o să stau departe de cei care, prin atitudinea lor, arată contrariul. Suntem liberi să alegem să fim oricând, orice! În viaţa asta este loc şi pentru bine, şi pentru rău. Răul îşi are sensul lui, altfel nu am putea înţelege binele. Dacă încerci să fii bun, rişti să îţi iei multe palme. Privirea unora parcă întreabă “Ai un motiv să fii aşa? De ce? Care este interesul ascuns?”. Credeţi-mă, este foarte greu să fii în pielea omului bun, este şi mai greu să încerci să negociezi şi să ierţi. Uneori simţi că răbufneşti, apoi îţi dai seama că trebuie să mai găseşti o cale de conciliere. Ajungi să vezi că este mult mai uşor să fii rău, să te impui cu forţa şi să spui “Gata! Până aici!”. Îmi place să ajut pentru că şi eu am fost ajutată de oameni, al căror nume nici măcar nu îl ştiu. Asta este frumuseţea vieţii! Să îţi hrăneşti sufletul, ajutând necondiţionat! De ce e necesar acest lucru? Cui îi foloseşte? Oamenii trebuie să fie EI, nu cei ascunşi într-un colţ de umbră... Trebuie să iasă în lumină, să li se vadă feţele. Cum poate scăpa cineva de frustrări, dacă poartă o mască şi nu îşi cunoaşte/iubeşte propriul suflet? Până la urmă, soluţia la orice rămâne iubirea. Îmi place să iubesc omul... omul cu suflet frumos!

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor