Lucrurile merg din ce în ce mai rău. Lumea a luat-o la vale, adică la deal, la cimitir, repede de tot. 

Ambulanţele au devenit ceva obişnuit în cartier. Nimeni nu se mai miră.

Între timp, domnişoara profesoară Gina i-a lăsat pe mulţi cu gura căscată. De o vreme se tot laudă că are de gând să se mărite. Foarte frumos. Întrebarea care le stă pe limbă tuturor este: cine va fi fericitul fraier care să se sinucidă alături de dânsa? Nu că ar fi o femeie urâtă sau scorţoasă din cale afară, dar şi-a format nişte standarde greu de acceptat.

Domnişoara care se războieşte mai ales cu bărbaţii, cărora le prezice câte un pumn în nas, până la urmă a găsit un fraier? E cam greu de crezut. Evident e cineva care vizitează des frizeria lui Beni, cineva care nu ştie prea multe despre ce mofturi are în cap domnişoara. De fapt, nimeni nu ştie, toţi au doar bănuieli.

Misterul se risipeşte într-o vineri după- amiaza, când Gina, ca de obicei, abia sosită de pe navetă, îşi reface aspectul în oglinzile lui Beni înainte de a purcede în oraş.

Pe banchetă, Colea, proaspăt ferchezuit şi cu haine curate de la Ilie, freacă zarurile cu acesta în timp ce Beni mătură părul de pe linoleum.

- Elevii au intrat în vacanţă semestrială de azi, îi informează domnişoara Gina.

- Puţin important pentru noi. Şi? comentează Ilie.

- E important pentru mine, voi avea timp să-mi indeplinesc planul.

- Ce plan? se arată şi Beni curios.

- Vă bateţi joc de mine?

- Nici pomeneală!  

- Să ştiţi că eu ţin minte tot!

- De unde să ştim noi de planurile dumitale?

- Toată lumea vorbeşte, că am avut eu grijă să-i pregătesc psihic.

- Cu tot respectul, eu nu sunt pregătit! o avertizează Ilie.

- Lasă-mă cu respectul, că ştiu eu ce-i în creierul vostru!

- Ce-i?

- Numai femei, sex, băutură...

Ilie nu se lasă:

- Eu văd altfel...

- Nu mă interesează cum vezi! îi retează ea elanul unei eventuale disertaţii pe o temă la care dânsa a meditat îndelung ani de zile.

Termină cu oglinda şi se întoarce spre ei, îi priveşte pe rând, apoi, brusc, îl ia pe Colea în colimator:

- Măi Colea, hai cu mine şi te fac om!

Toţi ciulesc urechile şi nu numai, îşi activează toate simţurile. Pare a urma ceva interesant.

- Ce vă uitaţi aşa, ipocriţilor!

- Unde! reuşeşte Colea să şoptească.

- La mine acasă.

- Ha?

- Te spăl, te îmbrac şi te fac omul meu. Uite, sunt aici martori! Dacă nu mă ţin de cuvânt, le dau voie să mă facă de rahat în tot târgul.

Asistenţa mută. Gina, aşteaptă.

În cele din urmă, Ilie cască gura:

- Şi cum ţi-a venit ideea asta?

Gina se ridică şi îşi începe lecţia pe un ton foarte serios şi convingător în timp ce se plimbă prin salon ca la şcoală printre bănci:

- Am visat că vine peste mine o apă mare şi mi s-a făcut frică. Mi-am dat seama că îmbătrânesc, proştilor! Atunci mi-a încolţit ideea să am pe cineva lângă mine. La început aveam de gând să-l vrăjesc pe prostul ăla de primar de doi metri şi cap de găină, dar şi-a dat cu pumnul în coaie când m-a dat jos din maşină. Mi-a şoptit o păsărică din primărie că puşcăria îl mănâncă. Dacă mor înaintea lui, am să-i bântui nopţile până căpiază, iar dacă moare el, cea ce sper să se întâmple, fiindcă are trupul la fel de bolnav ca sufletul, o să-l bântui în continuare până se va reîncarna într-un vierme. Aşa să ştiţi voi! Femeile nu pot pierde chiar dacă aşa pare. Vai de capul proastei care-i va cădea la picioare. Vii, mă mutule? Şi tu ai nevoi şi eu am! Hai să le punem la un loc şi să le dăm un sens, o rezolvare! Măcar tu ai sufletul curat, chiar dacă eşti murdar pe dinafară.

- Şi eu ce trebuie să fac în schimb? reuşeşte Colea să îndruge.

- Să mă... să faci sex! De câte ori vreau eu şi când vreau eu! Ce naiba, mă!? Să stăm împreună, să ne văităm unul altuia şi... poate facem şi un copil. Până acum i-am avut pe cei de la şcoală, acum vreau şi unul al meu.

Colea, pe nerăsuflate:

- Hai!

Ilie ridică un deget:

- Dar e mai tânăr cu vreo zece ani! Am auzit eu bine?

- Tu ştii ce auzi! zice Gina. După firul ăla din ureche...

- Ăla e firul de la ochelari.

Beni:

- Domnişoară, aţi luat ceva pilule, alcool?

- Am luat pe dracu’ să vă ia! Nu vă mai daţi mironosiţe. La mine nu ţine! Asta-i pofta ce poftesc. Nimic mai mult. Numai proştii complică lucrurile. Vai de capul vostru!

- Cam are dreptate! Hai, Colea, condu-o acasă pe doamna, că altfel pierzi o şansă şi nu se ştie dacă mai apare una! încheie Ilie discuţia.

Colea nu mai avea nevoie de încurajări. O ia pe doamna, de-acum, aproape pe sus şi dispar amândoi din peisaj.

Peste o săptămână, Colea deschide uşa frizeriei în care Ilie şi Beni îşi omoară timpul cu zarurile rotunjite de-atâta rostogolit.

În timp ce ei se holbează în tăcere la noul venit, acesta îşi aranjează pantalonii trăgând cu amândouă mâinile de curea.

Faţa îi radiază:

- Doamna mea a început şcoala, aşa că am venit să vă fac o vizită. Am primit şi o sarcină pentru tine, Beni!

- Serios? De la doamna?

- Da.

- S-aud!

- A spus că să-mi tragi o tunsoare interbelică şi dacă nu ştii ce-i aia, înseamnă că nu eşti stilist.

Beni scoate dintr-un sac nişte reviste îngălbenite şi începe a le răsfoi.

- Cred că o scot la capăt şi dacă nu-i place, să te tundă ea!

- Nu aşa! Stai că-ţi arăt exact cum.

Costea scoate din buzunar un telefon mobil, butonează ceva şi-i arată lui Beni o fotografie.

- Uite aşa!

- Dă-mi să văd şi eu! cere Ilie, spectator până atunci.

Priveşte mutra de pe telefon:

- Sunt expirat! Am plecat la baba mea. Am treabă multă acasă! mai zice Ilie şi închide uşa în urma lui.

*

S-a făcut rece afară.

Prin termopanele lui Beni abia se aude şuieratul unui tren ce soseşte în gară.

- E „Foamea” de la Timişoara, îşi informează el cei doi clienţi dintre care unul aproape zilnic, Ilie.

- Ce foame? se miră Ilie.

- E interregio Timişoara-Iaşi, aşa-i spun ceferiştii. De unde i se trage numele, nu ştiu, că fomişti sunt pe tot traseul.

Şi pentru a-i confirma spusele, uşa se deschide şi un bărbat elegant intră cu spatele trăgând după el un geamantan uriaş pe rotile.

E Scarlat. Poziţionează bagajul într-un colţ şi se întoarce radios către cei prezenţi:

- Vă salut, oameni buni! Mi-a fost dor de voi!

- Mie nu! îl contrazice Beni. Iar mi-ai adus cine ştie ce spre tăinuire? De data asta chiar nu te lipeşti, m-ai pierdut de client!

Scarlat ştie cu cine are de-a face şi că lăcomia frizerului bate orice altceva. Drept consecinţă, nu încearcă să-i schimbe decizia, pe moment,  aşa că se preface a fi de acord:

- Nu, domnul meu! Stau puţin şi chem un taxi să mă ducă la hotel.

Beni devine atent. La fel şi Ilie, care îl şi atacă fără menajamente:

- Da’ ce, gazda din gară nu-ţi mai prieşte? Ţi-a fătat cumva vaca de îţi permiţi hoteluri.

- Nu chiar, da’ nici nu mă plâng. Nu mai fiţi aşa de răi! V-am adus câte un cadou, în semn de preţuire. Pentru Beni am o trusă extra de frizer, olandeză.

Lui Beni încep a-i sticli ochii. Derbedeu sau nu, Scarlat ştie bine ce face.

- Nu văd nimic! zice Beni.

- Sunt în geamantan. Când mă întorc de la hotel. Nu vreau să te deranjez aici.

Aşteptarea e groaznică pentru oricine, iar pentru Beni e tortură curată. La el, fapta şi banul.

- Lasă, îi zice, de data asta poţi s-o deschizi aici.

Scop atins. Scarlat desface geamantanul stând cu spatele, îl închide la loc şi se răsuceşte spre Beni, întinzându-i un pachet care dispare undeva sub masa de lucru, înainte ca cineva să bage de seamă.

Iritat, Ilie se ia de Scarlat:

- Şi cadoul meu?

- Ce cadou? Aaa! Pentru mata am programat să te cinstesc la crâşmă.

- Măi, banditule, eu nu sunt Beni!  îi zice ridicându-se în picioare. Pe mine nu mă îmbârligi cu una cu două. Fugi la crâşmă şi te întorci cu o sticlă de coniac, altfel...

- Calm! zice „banditul”, îndemnândul cu amândouă mâinile să se aşeze. Am plecat şi cât ai zice peşte, mă întorc!

Şi se ţine de cuvânt.

- Domnul e servit! îi zice lui Ilie şi-i dă o sticluţă plată.

- Ce-i asta? îl întreabă Ilie nemulţumit.

- Cadoul promis.

- Fiola asta e cadou?

- Păi, m-am gândit că eu nu beau, nea Beni, nu... şi ţi-am adus numai porţia matale.

- Mă, ai gândit rău! Ce sunt eu pentru tine de mă confunzi cu un prost?

- Cel mai bun prieten a lui Beni... şi al meu.

- Nu sunt prieten cu nici unul din voi. Sunteţi doi escroci. Ce, eu nu ştiu că sunteţi mână în mână şi belitul ăsta de frizer se preface că n-are nici o treabă cu tine?

- Ăă... Ă! Ce vrei nea Ilie de la noi? Suntem oameni care încercăm să ne descurcăm. Dacă mata nu erai aici, se rezolva repede. Spune şi mata, unde să târâi mortul ăla după mine? Mai întâi trebuie să mă duc până în bazar, să văd unde plasez marfa. Nu-i aşa, maestre, că pot să-l las aici?

- Lasă-l, deşteptule! Dispari!

Scarlat se învârte se suceşte prin bazar, dar nu-i ies ploile deloc. Îl prinde noaptea. Unde să se ducă. Beni nu deschide noaptea nici mort. E în treabă cu el, dar numai la lumina zilei.

Altundeva?

Prin buzunare mai are câţiva lei. Ia o sticlă de vin şi se duce la Saveta. Biata femeie ce să facă? Îl adăposteşte, dar el e şi mofturos, nu poate dormi în frig.

- Caută-ţi altă gazdă, băiete! Eu cu atât pot să te ajut, îi zice femeia.

.„Asta în nici un caz!” îşi zice.

Perspectiva iernii de afară îi stimulează creierul şi îşi aminteşte de depozitul de cărbuni de la centrala termică din gară, depozit din care a mai aprovizionat cartierul. Până la urmă, tot gara e salvarea lui.

- Rezolv eu, dacă-mi dai un sac, îi zice gazdei.

Saveta se execută de urgenţă. Ştie şi ea, ca de altfel tot cartierul, cine-i Scarlat şi ce-i poate pielea.

Ziua următoare, vineri.

Regula casei instituită de Maricica lui Ilie: fasole.

- Măi femeie! se răzvrăteşte Ilie. În fiecare vineri faci fasole din care mâncăm până luni, mai rămân marţi, miercuri şi joi, după care o iei de la început.

- Şi ce, nu e bine? Ai 90  de Kg.

- Şi ce, am 1,80 de metri, exact cât trebuie!

- Da, dar ai şi 67 de ani. Vrei colesterol şi un atac de cord?

- Ce-i ăla?

- Tu care le ştii pe toate, nu ştii ce-i ăsta? Nici nu trebuie să ştii. După cc ai să mori, ai să afli toate secretele lumii.

- Tu eşti bolnavă, femeie!

- Eu? Tu eşti! Îţi pui burta la cale şi vira la Beni, iar eu stau singură ca proasta toată ziua.

- Bine, dă-mi fasolea aia! potoleşte el furtuna ce se ivea la orizont. 

Cu sufletul împăcat, Ilie coteşte spre Beni. 

În faţa frizeriei, doi indivizi se binoclează prin fereastră către interior. Sunt Costea şi Scarlat, el ar fi al treilea. Atelierul închis. Un steag negru în bernă atârnă la colţul casei.

- O fi murit Beni? întreabă Ilie.

- De unde să ştim? Aseară era bine! zice Scarlat.

O femeie în doliu deschide şi se răţoieşte la ei:

- Ce vreţi?

- Beni?

- Beni s-a mutat la capelă.

- Nu se poate!

- Ba se poate. A mierlit-o azi-noapte la spital şi s-a dus acolo unde trebuie. Eu nu vreau mortăciuni în casă.

- De ce a murit?

- Ce contează de ce! Important e că i-a venit rândul şi s-a dus să semneze condica. De data asta nu l-a mai iertat „Şeful de Sus”.

 Le trânteşte uşa în nas şi se retrage.   

- Na, Beni, cine mai foloseşte trusa  olandeză de la Scarlat?

- Nu-i de glumă, nea Ilie! se vaită Scarlat. Toată averea mea a rămas la el.

- Ia-ţi adio! De la „doamna” asta nu pupi nimic, te asigur! Haideţi la capelă, să-l salutăm pentru ultima oară şi să ne vedem de-ale noastre. Fac eu cinste cu lumânările. Ce-i mai prost e că va trebui să ne găsim alt club.

*

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor