Dispariţia lui Beni a provocat unele schimbări în ordinea cartierului, dar nu cine ştie ce. Foştii clienţi, încă neinformaţi, ajunşi la uşa frizeriei, pot citi pe geam un anunţ scris cu ruj de buze de câtre acra văduvă a fostului Beni: „Firmă de vânzare”.

Ceilalţi?

Profesorul Pop şi-a schimbat traseul mai spre centru.

Colea s-a retras la noul domiciliu „forţat” oferit de cocheta Gina, care şi ea şi-a îmbunătăţit părerea despre partea bărbătească a lumii, Colea având evident un rol educativ foarte impotant.

Scarlat s-a evaporat la fel cum a apărut, probabil tot cu „Foamea” CFR-ului. Va lua o bătută ca la carte de la cei ce i-au umplut geamantanul şi va fi pus la muncă până recuperează ce a pierdut. Asta în cel mai bun caz.

Ilie? Văzându-l că umblă de colo-colo fără a-şi găsi un rost, Maricica se ia de el:

- Ia nu-l mai jeli pe Beni, că nu mai ai mult şi-l regăseşti acolo-n deal, unde n-o să vă mai deranjeze nimeni, nici măcar fiscul.

- Dacă nu apari şi tu pe-acolo ca să ne strici liniştea.

- Nici o grijă! Mă mut la ţară, cât mai departe, la umbra salcâmilor.

- Mă gândeam eu!

- Ia, nu te mai gândi! Uite bani şi sacoşă, du-te la piaţă şi adu-mi o varză, da’ vezi, să nu-mi aduci din aia crescută pe plută, că o mănânci singur, să te îmbălsămezi cu chimicale ca mumiile, că tot ai început să semeni cu ele.

- Da’ tu cu cine crezi că semeni?

- Hai, fă-te util societăţii care îţi plăteşte pensia! Varzăăă!

- Am muncit pentru pensia...

- Şi ce!

- Cum?

- Lasă! Vorbim altădată. Am nevoie de varză, că de fasole zici că te-ai săturat şi suntem în post.

Iese bodogănind:

- Varză!

Mergând spre piaţă conform indicaţiilor primite, Ilie se opreşte mai în marginea cartierului, fiind atras de o mare zarvă şi forfotă în zonă.  

- Ce se întâmplă aici? îl întreabă pe Mişa, alt privitor curios.

- S-a întors Tractor de la englezi şi îşi mută casa mai la deal.

- Ce mută?

- Casa.

Ştiindu-l cam pus pe glume şi uneori chiar mincinos, insistă:

- Ce mută?

- Casa.

- Mă iei de prost?

- Nu, nea Ilie! Stai să vezi! Zice că pe-aici va trece şoseaua de centură şi vor fi mai multe demolări, iar el, ca să nu fie prins nepregătit, îşi mută casa.

Neîncrezător ca toată lumea, Ilie urmăreşte manevrele dirijate de un bărbat mărunţel, dar vânjos şi foarte energic, pe care  oamenii îl strigă Tractor.

- Ce naiba face? întreabă altcineva.

- Nu vezi? explică Mişu. Şi-a făcut o temelie mai într-o parte şi acum, fiind zăpadă, încearcă să tragă casa pe ea.

- Vreau s-o văd şi pe-asta! mai spune careva.

Casa, cu acoperişul, ferestrele şi uşile demontate este prinsă cu un brâu de scânduri groase peste care este trecut un cablu de troliu.

Tractor, călare pe un tractor cu roţile cât casa, accelerează uşor până întinde cablul. În acelaşi timp, din spate se propteşte în casă un buldozer.

- Acum! strigă Tractor, accelerând din ce în ce mai tare.

- Nu-i întreg la minte! Casa se va face bucăţele! cobeşte cineva.

- Măcar şi-o face cu mâna lui, îşi dă cu părerea Mişu.

Casa bătrânească, fiind din lemn, nu se surpă, începe să alunece încet pe tălpile de lemn şi se aşează cuminte pe noua poziţie cu o uşurinţă incredibilă pentru asistenţă, dar şi cu mai multe crăpături

- Na! Am avut gură spurcată! se bucură cârcotaşul, chipurile compătimitor.

- E dat dracului Tractor ăsta! apreciază Ilie nebăgându-l în seamă.

- Aţi văzut, mă? strigă Tractor mulţumit: Flower to ear!

- Ce-a zis, ce-a zis? se întreabă unii pe alţii.

- Floare la ureche, pe englezeşte, îi lămureşte un tânăr. E şmecher!

Şmecherul îşi încheie manevrele, coboară de pe utilaj şi îşi cheamă ajutoarele:

- Veniţi să vă cinstesc, băieţi! A ieşit exact cum am vrut. O repar şi fac bar acolo, iar şi mai la deal îmi fac o casă nouă, unde să nu mă mai ajungă nimic.

- Omul a avut o idee şi i-a ieşit faza până la urmă! îl laudă Ilie păşind spre oraş.

Alături de el şi cu chef de vorbă, Mişu.

- Da’ tu, unde ai plecat? îl întreabă Ilie.

- Mă duc să-mi iau nişte pilule de somn.

- N-ai somn că ai grija altora!

- Ei şi mata, nea Ilie! Eu cred că Tractor ăsta şi-a făcut relaţii sus! continuă Mişu. De unde ştie el ce va fi mâine prin cartier?

- Ce relaţii, omule? El a stat vreo zece ani în străinătăţuri şi s-a mai dezgheţat la minte. O fi citit şi el pe undeva. Noi suntem proşti, că ne uităm numai la televizor. Chiar aşa! Tot ne este în drum, hai să vedem afişierul de la primărie.    

În holul primăriei, Ilie şi Mişu studiază cu interes mulţimea de informaţii afişate pe doi dintre pereţi. Ilie descoperă ce căuta:

- Uite aici, proiecte demarate! Tractor are dreptate: „În curând vor începe măsurătorile topografice la drumul de centură...”

- Am găsit şi eu ceva, mai intresant. Fii atent Ilie: „Primăria are în vedere noi investiţii în bla, bla, bla...” Îmi vine să plâng!

- De ce?

- Sunt nişte mincinoşi!

Ilie cască ochii. Mişu, mincinosul recunoscut de toată lumea, îi face mincinoşi pe ceilalţi. Cum vine asta? Aşa de grav să se fi înşelat oamenii în privinţa lui?  

- Eu m-am hotărât! mai zice Mişu.

- Lămureşte-mă?

Plimbându-şi ochii dintr-o parte în alta, de parcă ar căuta un duşman nevăzut, Mişu explică pe un ton confidenţial:

- Măi, viaţa asta-i de căcat. Munceşti ca prostul ca să alimentezi lăcomia altora şi? Mai am vreo douăzeci de ani de muncit. Pentru ce? Cu ce mă aleg? Cu un coşciug, ca Beni. Eu nu mai înţeleg rostul vieţii. Mă călugăresc.

- Şi nevastă-ta ce zice?

- Nevasta e în Italia şi nu cred să mai vină înapoi.

- Păi nu spuneai că adunaţi bani să faceţi şi să dregeţi?

- Aiurea! Ce era să spun? Cred că şi-a găsit un macaronar pe-acolo. M-a părăsit, Ilie! Adio şi-un praz verde!

- Şi tu eşti singur acum?

- Sunt cu fiul meu. E la liceu şi-mi ccre mereu bani să se ducă la discotecă.

- Şi îi dai?

- Îi dau când am, da’ mai mult n-am.

Nici Ilie n-are cuvinte. Tace.

Cele scrise pe afişierele de la primărie par a se adeveri, deocandată. Prin cartier au început să mişune tot felul de specialişti topografi şi ce-or mai fi ei. Fără nici o jenă sau încuviinţare, aceştia încalcă proprietăţile oamenilor, călăresc gardurile, stârnesc câinii. În câteva zile au stabilit traseul şoselei. Pentru construcţia ei trebuie strămutat jumătate din cartier şi nu toţi au norocul lui Tractor. Beleaua e cât casa.

Şi dintr-odată a venit iarăşi iarna. Iarnă nu glumă. Sobele duduie, coşurile fumegă. Afară miroase a plastic, a cauciuc, a tot ce arde. Vai de capul greierilor!  

Drumurile sunt pustii. Specialiştii în şosele s-au ascuns. Probabil vor reveni la primăvară sau, mai corect, nu vor reveni deloc. Proiectele vor fi făcute în birouri şi nu se vor potrivi niciodată cu ce-i pe teren.

Jale mare. În loc de ghiocei, Martie a venit cu flori de gheaţă.

*

În capul drumului ce trece prin faţa porţii lui Ilie stă moş Avram. Exact în faţa casei lui drumul coteşte la vale drept spre gară. Moşul are aproape o sută de ani, nici el nu mai ştie sau nu vrea să spună nimănui cât e de bătrân. Important e că Alzheimer l-a ocolit. Când are chef, povesteşte cui vrea să-l asculte, mai ales adolescenţilor care îl vizitează din când în când ajutându-l la treburi.

Acum, zăpada e pe topite, apă multă, pământ moale... zloată. Golănaşii din cartier, după ce s-au lămurit că sania nu mai merge, se trag pe lângă moş, care stă cu coatele pe poartă şi-i priveşte cum se muncesc în mocirla lui Martie.

- Ce faci, moş Avram? îl întreabă un puşti. Vă ajutăm cu ceva? Nişte lemne? Că tot nu avem ce face pe vremea asta.

- Mulţumesc, băieţi, dar mai am lemne tăiate şi acum nu e chiar aşa de frig.

Puştilor nu le era de lemnele moşului cât de poveştile lui.

- Ne mai spuneţi câte ceva din viaţa de dinainte de...

- Dinainte de ce? Că potop n-a fost.

- Ei, ştii matale!

Puştii se adună ciorchine la poartă. Printre ei şi două fete mai băieţoase.

- Şi ce vreţi să vă mai spun? începe moşul.

- Orice vrei mata.

Şi moşul începe:

- Aveam casă în buza pădurii, zice arătând cu stânga înspre undeva în deal, şi primăria ne-a obligat să ne mutăm la şosea, adică aici, unde suntem acum...

- Moş Avram, ne-ai mai povestit asta, spune-ne ceva nou! îi cer puştanii. Ceva din război...

 Şi moşul le dă coarne:

- În timpul războiului am rămas fără un testicul...

Copiii, urechile cât turla bisericii din deal. Cele două fete se dau mai într-o parte ruşinate, dar nu pleacă.

Băieţii:

- Aşa, aşa! Şi?

- Şi, de frică să nu rămân fără urmaşi m-am grăbit să mă însor...

- Da’ cum ai rămas fără testicul? vor ei să ştie.

- Măi, nu vă e ruşine? se răţoieşte moşul.

- Păi, vrem să ştim, să nu păţim la fel.

- Da’ ştiţi voi ce-i ăla testicul?

- Coaie, moş Avram! îl lămureşte fără jenă unul.

Fetele chicotesc.

- Râdeţi degeaba! Am învăţat la şcoală, ca şi voi! continuă puştiul.

- Măi, am rămas fără şi gata! încearcă moşul să abată discuţia.

- Ai făcut sifilis? e curios cel mai mare.

Moşul se enervează:

- Măi, vreţi să vă mai povestesc sau mă duc în casă, că s-a făcut frig şi-mi îngheaţă şi celălalt coi. Aveţi grijă să nu vă îngheţe şi vouă.

Speriaţi de asemenea perspectivă, băieţii duc mâinile între picioare.

Moşul râde de ei:

- Ce, bate cineva lovitură directă?

- Hai moşule! Mai spune ceva!

- Bine, mă, da’ să nu mă mai întrerupeţi. Aşa. Nevasta, o săsoaică adevărată, a emigrat cu toată familia la cinci ani după nuntă şi mi-a luat şi singurul fiu cu ea.

- Da’, mata de ce n-ai plecat?

- Eu sunt român, măi! Cum aveam să plec? Toată averea alor mei e aici, adică a fost, că n-a mai rămas mare lucru din ea. Şi ce mai am va rămâne statului după ce mă urc la deal.

- Lasă-ne nouă ce ai, facem un club aici.

- Nu-i aşa? Vă umblă mintea! Poate c-aşa am să fac.

- Da’, mai repede, moş Avram, că nu se ştie...

- Ia plecaţi de-aici! N-aveţi lecţii de făcut? O să plângeţi după mine! se supără moşul.

Copiii se foiesc şi se trag mai încolo.

- Staţi, că n-am terminat!

Copiii revin şi moşul continuă:

- M-am însurat a doua oară, dar nevasta mi-a murit la un an după nuntă, la naşterea celui de-al doilea fiu...

- Ba nu! îl contrazice un puşti. A murit acum doi ani de bătrâneţe, eu am dus un prapur.

- Şi eu! se laudă altul.

- Voi nu eraţi şi nu aveţi de unde să ştiţi că am avut doi fii şi trei neveste. Am tot sperat să mai am un copil, dar n-a fost să fie.

- Dar pe matale nu te-au luat la armată?

- Nu! M-au luat în altă parte şi mi-au tăiat astea odată cu testiculul, explică moşul arătându-le dreapta cu două degete lipsă.

- Credeam că le-aţi pierdut la gater! se miră copiii.

- Păi, la gater, ce, atunci nu erau gatere?

- Şi testiculul? Tot la gater?

- Tot.

- Am să-i spun lu’ tata să-şi caute alt serviciu! se panichează unul dintre băieţi.

- Am spus să nu mă tot întrerupeţi! Să mergeţi la şcoală, dacă vreţi să nu păţiţi ca mine! Aşa. Al doilea fiu a emigrat în America imediat după război. Nu mai ştiu nimic de el.

- Păcat! îl căinează asistenţa. Trebuie să vă fie tare greu singur.

- Ei! Vin ăştia cu drumul şi mă demolează. Mă vor băga undeva într-un azil.

Copiii se întristează şi îşi lasă capetele în jos. Cineva strigă la ei chemându-i la ordine şi se risipesc pe la case.

Rămas singur, Avram intră în casă. Afară e frig, dar un geam de la casa lui e deschis şi prin el răzbate destul de tare un cântec gâjâit din vremurile trecute, un patefon probabil. Moş Avram stă cu coatele pe geam şi pare că nu simte frigul. Visează la tinereţile lui. Vecinii au mai auzit cântecele, dar nu în condiţiile astea, doar vara, când era cald şi el se desfăta cu un ceai la masa din curte.

Acum? E frig şi lui nici nu-i pasă. Te pomeneşti că i-a venit rândul la judecata de apoi şi vrea să mai audă odată ceea ce i-a plăcut.

Brusc, se retrage din fereastră. După câteva clipe revine cu un binoclu vechi, având un obiectiv spart. Îl duce la ochi şi începe să cerceteze drumul spre gară. Un tânăr cu un rucsac în spate urcă alături de Ilie. Avram devine foarte interesat de cei doi, mai ales de cel tânăr care i se pare cunoscut.

Ilie:

- Ce faci Avrame, te pregăteşti pentru călătoria cea mare?

- Da, măi Ilie, dar nu vreau să plec fără tine. Da’, spune-mi, cine e tânărul de lângă tine? Mi se pare cunoscut.

- Fii atent! Ieri, nevastă-mea a fost prădată la market de un golan. I-a furat geanta.

- Mare pagubă!

- Cum geanta era goală, nenorocitul a luat un pix cu tabla înmulţirii şi a lăsat-o pe o bancă în gară. Mai mult ca sigur a plecat cu „Foamea”. Cineva a găsit-o şi a dus-o la casierie, unde e o fată care o cunoaşte pe Maricica. Drept urmare, a telefonat că şi-a pierdut buletinul.

- Şi ce-mi spui mie?

- Stai, moşule! La ieşirea din gară l-am văzut pe tânărul ăsta care privea împrăştiat neştiind încotro s-o apuce. Aşa-i băiete?

- Yes.

- Vezi? Abia de ştie româneşte.

Moşul devine dintr-o dată foarte interesat.

- Mi-a spus că vrea să găsească pe unul Avram. Cum nu te şriu decât pe tine, l-am adus aici.

- Cine eşti şi ce vrei, tinere? întreabă moşul.

- Ia-l mai uşor, ca să te înţeleagă.

- Sunt Avram şi-l caut pe Avram. Am o scrisoare de la fiul lui.

Îşi dă rucsacul jos şi scoate din el un plic.

- Look, that’s it.

- Văd că vă înţelegeţi, aşa că... eu vă las!

- Bine faci! Hai, băiete, în casă! zice moşul îndicându-i intrarea.

Apoi către Ilie:

- Tot ai drum pe-acolo, treci pe la Saveta şi spune-i să vină pe la mine că am o treabă pentru ea.

Camera în care intră îl face pe tânăr să caşte ochii de mirare. Pereţii sunt înveliţi în scoarţe de lână cu desene geometrice şi florale viu colorate, iar pe jos sunt aşternute ţoale ţesute din fâşii de cârpe. În mijlocul camerei tronează o masă acoperită cu un ştergar alb. Sub masă, patru taburete. Totul e surprinzător de curat pentru un bătrân singur. Într-un colţ, o sobă de tuci încălzeşte încăperea. În alt colţ, un pat îngust, cu spătare trase la strung. Cealaltă cameră este închisă, dar se presupune că e asemănătoare. Ce mai! O casă tipică de ţăran român care nu are de-a face în nici un fel cu progresul. Impresionantă pentru tânăr este atmosfera caldă, primitoare şi liniştitoare pe care o induce casa.

Bătrânul îşi plantează musafirul pe un taburet, se aşează şi el pe unul în partea opusă a mesei şi rupe plicul, nu înainte de a-l privi la lumina ferestrei pentru a găsi o margine de unde să rupă. Ignorând prezenţa tânărului, moşul se apucă de citit scrisoarea:

 

„Bunule tată,

Dacă tânărul care îţi aduce această carte de la mine te găseşte încă în picioare, atunci sufletul meu se va odihni în pace pentru că eu nu voi mai fi printre cei vii.”

 

Moşul îşi ia ochii de pe coala de hârtie şi îşi întreabă musafirul:

- A murit?

- Da! vine răspunsul. Acum un an. Mă iartă bunicule, dar nu am putut veni mai repede.

- De ce îmi spui: bunicule? mai întreabă moşul, făcând abstracţie de vorbirea uşor stâlcită a tânărului.

- Aşa mi-a spus tata.

- Cum te cheamă?

- John. Tata îmi spunea Ion.

- Şi mama ta?

- Nu mai este nici mama.

Tânărul îşi apleacă privirea şi respiră prelung. Moşul îl priveşte în tăcere, apoi îşi reia lectura:

 

„A venit vremea să-ţi aduc aminte de mine, asta numai dacă m-ai uitat cumva. Am plecat fără voia ta şi ştiu că te-ai mâhnit tare, ai înţeles, totuşi, că îmi doream mai mult decât aveam. Am muncit mult pentru a avea, dar n-am reuşit să mă îmbogăţesc. Când am înţeles ce am pierdut, era prea târziu.

Primeşte lângă tine pe fiul meu şi nepotul tău, să vadă şi el pământul din care se trage şi să-ţi aline zilele ce le mai ai până ce ne vom regăsi în veşnicie.

Ion.”

 

Moşul împătureşte cu grijă scrisoarea, o pune la loc şi aşează plicul în faţa lui, netezindu-l uşor cu mâna. Se privesc îndelung, apoi moşul:

- Adică, rămâi aici?

- Da, dacă mă primeşti, nu altfel. Aşa a spus tata.

Cineva bate la uşă. Înviorat brusc, moşul deschide.

Saveta:

- Am venit.

- Intră şi stai jos. Uite, el e nepotul meu, Ion!

- De când ai nepoţi?

- Uite că am... demult! Spune, te simţi în stare să ne pregăteşti o masă de sărbătoare?

- Eu? Dacă îmi dai bani, îţi pregătesc şi de nuntă sau... de înmormântare.

- Înmormântare? Să mai aştepte! Acum am treabă. Bani? Am, că n-am avut pe ce-i cheltuii. Aşteaptă!

Intră în cealaltă cameră şi revine după două minute.

- Uite! zice, punându-i în faţă o Biblie. Să văd ce eşti în stare!

- Ce-i asta?

- Citeşte!

Femeia nu pricepe, dar ia cartea şi o deschide. Intre file? Bancnote.

Saveta închide cartea, o bagă în poşeta de o vârstă cu ea şi se ridică:

- Eu am plecat!

Şi pleacă.

*      

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor