- Dup-atâta timp, iubire, uite, nu mai știu ce-nseamnă

Primăvara fără tine... Se apleacă înc-o toamnă

Peste trupurile arse de dorință și de soare.

Cât de greu e jocul ăsta! Spune-mi tu mai ai răbdare,

 

C-am încărunțit de dorul fiecărei nopți trecute

Făr' ca gura ta flămândă pe a mea să o sărute,

Fără vocea răgușită care cere îndurare...

Parc-am fi închiși pe viață, sclavi în minele de sare,

 

Dar în noaptea asta, vino, să ne-nvinuiască cerul,

Culcă-mi vraja la picioare, se asprește viața, gerul...

Un păcat în plus e-o vină care nici nu mai contează

Când aluneci sub cearșafuri... Uită lumea și visează!

 

- Nu mai știu ce anotimpuri îmi colindă pe sub piele,

Dar atâta soare-ncape în căușul palmei mele

C-aș putea purta războaie, chiar în văzul tuturora

Să-ți culc cerul la picioare și pe frunte aurora...

 

Tu să mă aștepți în poartă în cămașa ta cusută

Cu argintul unei lacrimi... Nici nu știu dacă m-ajută

Să te strâng în brațe noaptea, ca pe-o mare înspumată,

Tot ce știu e că iubirea e acum sau niciodată.

 

Pe caniculă, pe ploaie, chiar de va veni zăpada

Și-o să-nghețe curcubeul troienindu-ne posada,

Vom păcătui prin toamne alegorice și nude

Și ne-om scrie poezia doar pe trupurile ude.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor