Cu piciorul și brațul drept

Întinse mult în spate

Ca o pasăre neagră

Orienta fulgii în căderea lor

Astfel încât să ignore semnele de circulație

Să nu se rătăcească

Dincolo de gratiile de la fereastra

Instituției coercitive de stat

 

Cu brațele și capul întinse pe spate

Și cu un singur picior îndoit

Dădea o anumită demnitate ploii

Și bălțile nu mai oglindeau doar cerul opac

Ci și pantalonii ei roșii

Iar când s-a mutat

Pe strada aceea în pantă

Pavată cu piatră cubică

A coborât în mijlocul ei

Și a ridicat atât de mult piciorul drept

Încât îl continua vertical pe cel stâng

Instalând acolo un stâlp de grație

Vizibil mult timp după aceea

Iar în curtea interioară

Aflată veșnic în umbră

Sub rufele jilave

Găsea o pată de lumină

Și acolo se posta uneori

Când ieșea după-amiaza

În geaca ei scurtă de piele, cu ținte și fermoare

Și își ridica prin spate piciorul drept

Împreună cu mâna stângă înălțată

Cu care forma un fel de U

În care cineva, tot timpul, azvârlea de la etaj

Conținutul unui pahar de vin

Care îi păta șoldul și șalele

 

Sfoara în aer o făcea doar în oraș

Imediat după ce traversa o stradă

Și o vedeai zburând în pantalonii ei de piele

Iar mâna mângâia aerul ca pe un instrument

Sub poduri doar își sprijinea corpul bine întins

Pe picioarele depărtate pe poante

Și își înclina pe spate capul și brațele

Iar în fața porților de metal

Grele, industriale, mânjite de graffiti

Închise cu lacăte grele

Făcea un șpagat vertical

Și își unea brațele, circular, deasupra capului

Protejându-l astfel cu aura ei

 

Țin minte că primii fulgi

I-a întâmpinat înălțându-se în aer

Fluturând ușor picioarele

Ca niște bătăi rapide de aripi

Lăsându-i să cadă pe brațele goale

Mai târziu, în zăpada grea

Sub ninsoarea densă

Își încolăci brațele în jurul gâtului

Iar cu picioarele îmbrăcate în pantaloni, fustă cadrilată

Călca în aer fulgii

Lăsându-i să se strivească

De gheata grea ridicată drept în sus

 

Apoi, în anotimpul ploilor

Am văzut-o în cartierele sărace

Cu picioarele murdare de noroi

Ridicându-și genunchiul gol cât mai sus

Îmbrățișându-l, ghemuindu-se asupra lui

Ocrotind cu dansul rochiei

Deschisă ca o aripă caldă, un evantai

Camere de lemn coșcovite

Înclinându-se pe spate

Ridicându-și privirea și brațele în sus

Până ce, printre moloz, răzbătea lumina

 

Într-un echilibru fragil

Dând impresia de viguros

Își ridica brațele cu mușchii încordați

Printre antene militare de comunicații

Își proptea picioarele în pământ

Făcând cu genunchii unghiuri de nouăzeci de grade

Lângă steaguri pictate pe ruine

Flutura voaluri la malul mării

Ca un prestigidator

Se contorsiona aruncându-și cu un gest puternic

Mâna către lună

Își proiecta umbra dansantă pe ziduri

Pivota printre aburi de conducte termice

Întindea un picior, orizontal

Nepăsător, acuzator către mașini

Refuza scena, baleia pe trepte

Lângă statui de marmură

Exprima patima, durerea, avântul

Sau desfăcea brațele în lateral, așteptând imobilă

Să vină spre ea înțelegerea

 

Devenea copilăroasă lângă ziduri coșcovite

Cu urme de gloanțe din revoluții vechi

Și își ridica ușor, în spate, un picioruș în sus

Alături de copii, printre arteziene

Își scutura trupul în față, în spate

Într-un dans păgân lângă scări în spirală

Își aducea brațele în jurul capului

Și genunchiul cât mai aproape de el

Printre mesele teraselor de pe trotuar

Își trecea ușor piciorul, zgâriind terasamentul

De la o șină la cealaltă

Dansând în ploaie pe linia de tramvai

 

În fața ușilor monumentale

Își legăna în plutire mâinile

Pivota încet în jurul unui stâlp de felinar

Uitându-se în altă parte

Își întindea un picior, mult în spate

Și își ridica chipul, brațele, privirea către cer

Printre lădițele vânzătorilor de banane

Întindea mâna ca o favoare

Către orașul de la poale

Își izbea pântecul de zidurile clădirilor de birouri

Cu cap, brațe și plete lăsate pe spate

Se apleca să-și culce obrazul

Și să asculte cu o ureche laba piciorului

Pe peronul gărilor

Făcea o cruce dintr-un picior drept

Și unul îndoit perpendicular

Alături de candele de biserică

Își odihnea fruntea doar de genunchiul stâng

Sau șalele de un scaun

Restul corpului atârnând în jos

De o parte și de alta

Sau se prelingea de pe cufere

 

Stătea culcată pe parchet

Și-și întindea doar un picior

Printre rafturi de biblioteci

Se ghemuia și-și lăsa o mână sus

Să liniștească pereții

Își îmbrățișa genunchii

Și își lăsa picioarele să facă un singur fâlfâit

În cadrul vreunei ferestre

Iar la sfârșit putu doar să și le încrucișeze

Întâi șezând pe un scaun de bucătărie

Apoi în diferite combinații alambicate

Neputincioasă, doar în așternut

Vizualizări: 49

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor