Mă ridic încet, Cu prudența unui câine Peste care a trecut un autotren. Soarele mă arde cu fața lui de foc. Nu mă ajută să uit. Oare de ce să mă apuc? Altceva nu știu face, decât să cânt. I-am urcat în slăvi pe mai marii lumii, cât au trăit. Mi s-a cerut. I-am înmormântat în acuzații, în reproșuri, când au murit. Mi s-a cerut. Nu mi se mai cere nimic. Privesc tot mai trist cum se irosește în van un talent. Dar mai sper. Tiranii lumii încă nu au dispărut. Altceva nu știu face, decât să cânt.

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor