- Mă port desculț și umblu fără straie

Pe drumul colbuit, plin de ciulini,

Pământu-i sterp și plânge după ploaie,

Iar eu te-aștept spre seară să-mi alini

 

Al inimii pojar ce mă sufocă

Și nopțile mi le transformă-n chin,

Arhitectura visului barocă

S-o creionăm în doi sub baldachin.

 

Pășesc încet parc-aș călca pe ace

Să nu-mi înec speranțele în van,

Când nu te văd, dar te respir îmi place

Să cred că ești un vis de porțelan.

 

- E timpu-ngust și drumurile-nchise,

Arșița ne coboară în infern,

Mai joacă vântul Faust prin culise,

Iar oamenii dau vina pe guvern.

 

Doar sufletul e-un eden unde ploaia

Sărută blând al inimii deșert,

Ți-am tapetat cu dorul meu odaia

Și m-am rugat să pot cândva să iert

 

Minutul de absența și tăcere,

Cortina ce se lasă între noi,

Când buzele păstreaz-atâta miere

Și-atâta viață-așternem peste foi.

 

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor