Fireşte că am dezvirginat câteva sticle în timp ce noaptea s-a golit, de sinea ei neagră, precum petrolul din lampă.
Ei, nuditatea sticlelor, îmi dă o stare de angoasă teribilă. Se zbârceşte sângele-n mine, încerc să-l urnesc pe Arp, ştiu că el deţine rezerve abisale… dar
ochii lui acum sparg ferestrele. Între noi liniştea ca o curvă, picior peste picior.

Dimineaţa mişcă umedă pe uşă în timp ce Dorian intră hotărât cu un caiet vechi sub braţ.

Suntem ca pe o scenă, mă gândesc.

Băieţi, timpul se duce pe copcă iar fără o şliboviţă puturoasă în care să ne limpezim ochii, zău, cuvântul îşi pierde tăria.

Cu un gest de fachir, scoate sticla pe jumătate stearpă, în legănare şi spune răspicat:

şi 'om bea dragă amaru' c-aşa bea intelectualu’, heeeei!!!

Bătrâne Kalp, notează:

Astăzi, 27.03.2008, marele scriitor Dorian, este în coada unui an de care se ţine să nu se prăbuşească direct în celălalt!

Tre’ să remarcaţi stilul mlădios prin care aşez cuvintele, în aerul pufos ca vata, dintre fesele Magdalenei?

Hu-hu-hui,
cântă bufniţele în căpăţânile voastre goale, şi-n ochii-vă goi! maaamă cum de am intrat în acest cuib de stoici, dar cum Dumnezeu aţi reuşit să împingeţi noaptea din camera asta de beton şi nu m-aţi aşteptat… să pun şi eu umărul sensibil la nevoie.

Fraţilor, dacă vreţi să ieşiţi de aici din celulă, din acest cuib de cuci, o să cădeţi ca păsările împuşcate de Păunescu, ehei dar am uitat, pe ale lui, dragostea de ţară încă le ţine sub sânii norilor, deh, vorba ţăranului, el se schimbă ca vremea în timp ce noi, noi, ce dăraba calului facem?

Vedeţi cât de pudic sunt, cum îmbrac eu limba, cum edulcorez ‘eespresia’ dură doar de dragul pudibunzilor, tre’ să se ştie, mârlanilor, ai notat domnule Kalp? scrie rogu-te:

dragilor, poezia este uriaşă şi unică, poezia se trage din suflet, cum eu din mama, iar proza din experienţa acumulată, şi pune un semn de exclamare ori exclamaţie, nu-mi mai dau seama, aşa să rămână scris, tovarăşi, că doar nu suntem din vână de grof, ce păcat domnilor, mareee păcat!

Dar ia un scaun între picioare, nu simţi maestre că bate vântul frunza-n spate iară vremile-s deşarte?

Măăăi, acum 10 ani Liandra (cea care s-a spânzurat de clanţă) a născut un copil ca la 'indigo' (desigur că nu ştiţi!) scuzaţi-mă uitasei acel "u" semnificativ care cântăreşte cuvântul, care îi dă sens, culoare, profunzime! Tre' să se ştie dacă-i 'indigo' este doar o culoare strânsă de gât, este aşa cum ţi-ar crăpa inima deodată iar în câteva ore pe sub piele, o vânătă imensă şi-ar creşte carnea învelită cu acel violet stingher, câinesc de pur.

Băieţi dacă adăugaţi acel 'uuuu' de la tren povestea se schimbă cum vechile ace de la tren; ace-acar-a-care, direcţia, înţelesul prind alte nuanţe... pe scurt: ce iese din pisică şoareci mănâncă.

Dar să lasăm poveştile şi să trecem la activităţi practice, nu-i aşa oameni buni? Că viaţa-i scurtă, să zicem cât palma, că doar acolo este înscris totul, dacă-ţi rămâne o mână cu un deget, dupa moarte, lumea o să priceapă că este aceea prin care s-a exprimat Dorian!

Ce ştiţi voi?

Urâţilor, luaţi a-minte!

Copilul seamănă cu Zaheu, acel om bogat, vameş în Ierihon, care se uita la Iisus din sicomor, ei… vedeţi, dacă te caţeri, vrei cu tot sufletul să-l cunoşti şi el, Iisus, te vede o să te binecuvanteze, problema este să încerci, să te osteneşti, nu-i aşa, în fine hai să n-o lungim, am vrut să vă spun de fapt că acest copil scrie poezie şi atât de bine încât îţi rămân cuvintele zbătându-se-n inimă ca nişte vrăbii, în plus urechile lui sunt ca antenele parabolice prin care poţi asculta tot universul.
El, copilul, zice că-l aude pe Dumnezeu respirând în labirintul urechilor, doar ştiţi? Copilul, paradoxal, se numeşte Zaheu şi chiar seamănă cu divinitatea, este atât de senzitiv.
Daaa, tatăl său nu se ştie de unde a venit şi nici unde s-a dus, din păcate!

Mi-e teamă că ne ascultă, iar mama lui, Liandra, va fi mâhnită, când o va întreba, răspicat:

Unde-i tatăl meu, fir-ar?

Fraţilor inspiraţia a plecat din mine, dar vedeţi acest caiet, este plin, scriitura este neîngrijită, dar o să mă străduiesc s-o înţeleg.
În câteva zile o să ne întâlnim la o masă brâncuşiană, poate că iese ceva, iar dacă nu, o să bârfim precum muierile în colţul umbrelor!

Ehei, m-a lovit noapte între ochi, o să mă întind pe podele, vreau s-o visez pe Anastasia... nu, nu... dorm, o să cuget…
Kalp, adaugă un punct acestui an.

Servus.

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Atila Racz pe Martie 31, 2009 la 3:50pm
Marta, multumesc de semn si popas, da... este vorba de un roman la care lucrez... de obicei incerc poezia, dar in ultimul timp parca ma simt mai bine in proza! multumesc si ganduri bune din Dublin!
Comentariu publicat de Marta Otvereanu pe Martie 31, 2009 la 11:47am
Foarte interesant si excelent scris!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor