Bildungsroman

[Alina Pavelescu]

Mesia se născuse într-un sat din Moldova,

N-a fost despicare de ape, nici cutremur în munți,

A fost doar geamătul resemnat al unei țărănci sub nucul din spatele casei,

Mesia s-a întrupat din geamătul ăsta așa cum alții se întrupară din spumele mării

Sau din vorbele duhului ,

 

Și crescu Mesia, dar numai pe dinăuntru,

Ca miezul în nucă,

Alintat de coajă,

Scârbit de lemnul ei,

Și nicio rătăcire nu-i fu străină,

 

Spre exemplu, rătăcirea caprelor la păscut

-        Asta se întâmpla mai ales în faptul serii –

Mesia citea ce citea, visa puțin la cum o să crape coaja de nucă în care aproape că devenise bărbat,

Apoi somnul îl păcălea încă o dată și încă o dată,

Ca o femeie perfidă.

Așa ajunse Mesia să urască femeile.

 

Țăranca de mumă-sa renunțase de mult să-l mai bată,

Dădea de dușcă un gât de rachiu

Și gemea resemnată.

Mesia însuși nu practica resemnarea,

Își urma turma pe ulițe, neștiutor că în satele din Moldova toate ulițele duc la o discotecă.

 

Într-o seară, pe când behăia ca un țap (dar din alte motive), Mesia întâlni ielele la poarta discotecii,

Ielele sclipeau din toate încheieturile

Și îl strigau: “Mesia, vino să dănțuiești cu noi!”

Mesia scuipă spre iele a doamne ferește și se miră că descântecul are efect când ele se rispiră.

Rămase în drum să mediteze la puterile sufletului curat.

Mai târziu, în poarta discotecii apărură niște barbați,

îl înșfăcară pe Mesia de după ceafă și îi făcură ce fac toți bărbații când vor să impresioneze ielele.

Așa ajunse Mesia să urască bărbații care iubesc femeile.

 

Copiii satului nu erau nici mai buni, nici mai răi decât alții,

Ei nu știau că Mesia nu e de-al lor și-l tăvăleau toată ziua prin praful uliței,

Iar câinii satului – care iubeau copiii – fugeau întotdeauna în direcția copiilor,

Adică după Mesia.

Așa ajunse Mesia să urască copiii și câinii care iubesc copiii.

 

 Încet-încet a înțeles că toată viața va rămâne doar un păstor de capre,

De aceea, când era întrebat ce vrea să fie când va fi mare,

Răspundea simplu: profet,

I se spunea că nu există școală pentru profeți, iar el răspundea tot simplu:

“Ulița satului e cea mai bună școală pentru profeți”

Și bătea ulițele cu pas măsurat, profetic.

Când coaja de nucă crăpă în sfârșit, pârâind ca o coadă de bici pe spinare,

Mesia simți un fior între coaste,

Știu că era vremea lui.

 

Acum, nu era o vreme chiar catifelată, nu aburea în ceașca istoriei cu reflexe aromitoare,  dar de aburit, tot aburea câte ceva.

Mesia descoperi că lumea era plină de femei,

Și de barbați care iubeau femeile,

Și de copii,

Și de câini care iubeau copiii,

Adică de tot ce ura el mai mult pe lumea aceasta.

 

Hotărî să se lase purtat de spiritul vremii, adică să-i aburească.

 

La scara istoriei, o viață e mai nimic.

Mesia era acum profet cu acte în regulă, fondase chiar un sindicat al profeților,

Atâta doar că profeții sunt niște ființe neliniștite,

Se mai caftesc între ei,

Se mai ponegresc,

Se mai demască,

Căci lumea e o coajă de nucă prea strâmtă pentru armatele aburinde ale profeților.

 

Mesia își făcea meseria fără fasoane.

Avea școala uliței.

 

Profețea și lovea,

Era mereu în calea pumnului aburitor,

Aburul îl ferea de pumnul împins cu ură frățească,

Virtutea văicărelii nu o confunda cu virtutea, dar știa să le folosească pe amândouă,

Pe prima chiar mai bine decât pe cealaltă.

 

Când se întâmplă era deja aproape de pensie.

Un pumn dăruit cu ură frățească, o clipă de neatenție,

Adevărații profeți se recunosc între ei.

Mesia simți cum aburul istoriei tocmai se risipise într-o ploaie de stele verzi,

Pricepu că pumnul acela ura femeile chiar mai mult decât el, ura copiii așa cum el nu reușise niciodată să îi urască, ura bărbații, fie că iubeau femeile, fie că nu, iar câinii iubitori de copii nu mai erau de mult o miză.

 

Știu că lasă lumea pe mâini bune și că vremea lui a trecut.

 

Ulița satului mai e supărată și azi că singurul ei profet nu a primit nobelul pentru pace,

deși a fost propus de mai multe ori,

Odată chiar de un grup de bărbați care încă iubeau femeile,

la drept vorbind, cam fără speranță.

 

[Alina Pavelescu]

Si mie mi-a facut placere. Multumesc pentru vizita si te mai astept. Sa ne citim sanatoase :)))

[caterina scarlet]

fac o precizare și eu merg pe ideea lui faur leontin, am zis să fii precaută cu restul, să fii mai aproape de ceea ce vrei să exprimi. cu prietenie.mi-a făcut plăcere.

[Alina Pavelescu]

Randunica nu e o mare solista, dar sigur nu e muta. Pot depune marturie, pentru ca am una pe balcon. Si nu, nu dramatizam, dimpotriva. Cu totul si cu totul dimpotriva. In rest, daca cu Beethoven nu te-am convins, poate te conving cu colegul de retea, Faur leontin. Care, by the way, nu greseste :)

[caterina scarlet]

nu dramatiza, a fost doar un exercițiu de retorică personală nu un atac jignitor. contrabasul era ceva grav dar care merge bine să dea robustețe unei partituri polifonice, în solistică nu prea are succes.violoncelul e mai versatil.iar cât despre a fi rândunică   e cam mută la capitolul trilurilor. știu despre ea că pleacă toamna...fără sonor.filmul mut, alb-negru.

[Alina Pavelescu]

Ok, atunci ma pun pe treaba, poate cu putin noroc ajung si eu tambal :)))

Sau, daca nu am noroc, atunci cel putin randunica, sa ma pot exprima legitim intr-un limbaj secundar.

[caterina scarlet]

autorul e stăpân pe deciziile lui dar comparația cu Beethoven nu e cea mai fericită.dacă am fi păsări limbajul nostru de bază ar putea fi muzica. muzica e un limbaj secundar și în general de comunicare între oameni la care acesta ajunge dincolo de urechi. se adresează sufletului și nu rațiunii. un text dacă e literatură dincolo de valoarea stilistică rămâne un mesaj, o ,,spusă,, care se adresează cunoașterii logice  și chiar dacă nu se aliniază concepțiilor cititorului măcar trebuie să arate clar ce vrea autorul să-i transmită.deci claritate în idei. dacă muzica și literatura ar avea mai multe similitudini mulți dintre noi s-ar dovedi țambale. nu tu,la tine e ceva de contrabas cu solo acompaniament.  

[Faur leontin]

Va rog sa,mi permiteti  Eu cred ca nu este vorba despre Mesia fiul lui Dzeu sau gresesc ....de fapt raspundem personal in fata lui Dzeu nu avem ce judeca noi..

[Alina Pavelescu]

Sincer, nu simt nevoia sa ma justific la modul asta. Modul in care cred sau nu - eu sau altcineva - si modul in care accept sau refuz "credinta institutionalizata"  (respectiv, pe cei care o reprezinta) e o chestiune personala. Daca voi publica vreodata poezia asta, putin imi pasa de ce vor spune clericii sau alte categorii de cetateni, pentru ca dreptul meu la exprimare libera nu il discut cu nimeni. Restul e jocul imaginatiei. Stiam candva o anecdota cu Beethoven care canta intr-un salon monden, a venit o doamna si l-a intrebat ce vrea sa spuna cu piesa proprie pe care o interpreta, el i-a raspuns: "Asta" si i-a mai cantat-o o data.

Multumesc pentru lectura, iar daca ceva din ea v-a placut cat de cat, dati-mi voie sa consider ca poezia si-a atins scopul :)

[caterina scarlet]

uite ce e .nu am nimic cu cei de o altă opinie sau apartenență religioasă dar nu faci o delimitare de religie/discutam cu cineva, prietenî de rețea și spunea că a fost dezamăgită de preoți, probabil de unii nu de toți că nimeni nu cunoaște tagma în totalitate.și eu am aceeași reținere față de unii din ei dar a vorbi despre practicile dezastruoase ale unui cadru medical nu înseamnă că punem la îndoială medicina.dacă spui mesia nu te referi la esența creștinismului? zic asta ca să pricep nu ca să te combat/am spus ,,tabloul general,, al poemului este superb.în timp ce citeam vedeam un om mergând ca flautistul din povestea cu Flautul fermecat. omul înainta și aștepta să fie urmat dar cei din spate erau absorbiți de alte forțe și alcătuiau alte cuplaje.centrifug în loc de centripet.respingere magnetică ca atunci când cele două capete ale fragmentelor sunt poli incompatibili și totuși de același semn. care este temerea mea.? dacă poemul ăsta ar vedea lumina tiparului și ar apărea și reacții ale clerului cum te-ai apăra sau cum te-ai justifica?oare s-au conturat bine intențiile literare vis-a-vis de cele religioase? adică te referi chiar la Isus sau  la un fel de Mesia?          

[Alina Pavelescu]

Ei, nu chiar apostazie. Hai sa zicem ca e o modesta meditatie despre ipocrizie :))