Buna, sunt Andrada si sunt dependenta de lacrimi

"Buna, sunt Andrada si sunt dependenta de lacrimi."

Asa s-a prezentat fata care mi-a atras atentia din primul moment, la cea dintai sedinta a Asociatiei Emotiilor Ascunse. N-as fi crezut. Inca de
pe hol, in timp ce asteptam toti linistiti pe scaune, ea s-a facut
remarcata. Zambea tot timpul, vorbea la telefon, se plimba, ne intreba
pe toti cum ne cheama iar la final ne-a spus chiar si un banc. Parea o
expozitie de emotii! Puteai vedea asta in ochii care-i sclipeau jucaus,
in miscarile mainilor ce pareau a nu se mai opri din gesticulat si mai
ales in zambetul pe care ti-l punea pe fata, fara a cere nimic la
schimb.


Am intrat in sala, ne-am luat in primire locurile, fiecare cum a apucat, insa eu m-am asezat strategic, la nici doi metri departare de ea pentru a o studia. Nu reuseam
sa-nteleg de ce e aici! Mi-as fi dorit sa fie prima care ne vorbeste
despre ea, sa iasa in fata acum si sa-mi sugrume curiozitatea asta
apasatoare, dar totusi, ma simteam bine ca era inca aici langa mine.


Am auzit zeci de povesti interesante, am aflat simptome, cauze si efecte, despre care nici nu stiam ca exista. Aici vin oameni dependenti de lucruri, gesturi, cuvinte care le genereaza tot felul de emotii sau dimpotriva le reprima. Miruna de exemplu e
dependenta de plimbari de mana prin parc, Catalin intra in depresie daca
nu ii arunca 2-3 reprosuri pe saptamana prietenei lui, chestie care ii
face foarte rau dar nu se poate lasa. In schimb, Marius nu se vede
traind fara cel putin un “te iubesc” pe luna…Am stiut eu de la-nceput ca
tipul asta e cam ciudatel iar acum mi s-a confirmat.


Dupa aproape doua ore vine si randul Andradei, era penultima, iar eu dupa ea, bineinteles. Inainte de a iesi in fata, femeia in varsta cu ochi blanzi care asista sedinta, a oprit-o pentru a ne prezenta in cateva cuvinte cazul fetei cu zambet
jucaus. Am inteles ca era cea mai complexa si grea dependenta, cea de
lacrimi, pentru ca insuma zecile de cazuri de dinainte iar odata cu
trecerea timpului netratarea afectiunii ducea la formarea unei masti
invizibile, care o facea pe satena asta atat de simpatica, in viata de
zi cu zi dar o si strangea foarte puternic, provocandu-i dureri si spre final o forma ciudata de amnezie….macar la ultima parte ne asemanam!


Andrada a inceput prin a ne povesti ca a lucrat timp de un an si jumatate intr-un restaurant, recent deschis, in cartierul unde locuia. A fost cea
mai frumoasa perioada din viata ei, insa dupa ce s-a-mbolnavit patronul
a dat-o afara. Dependenta de lacrimi o facea
sa-si doreasca tot mai multe lucruri, de la o atingere neasteptata pe
mana pana la o strangere in brate intr-un loc plin de oameni. De la o discutie amuzanta si fara sens pana la dialoguri mai serioase, planuri de viitor si multe altele. Stia
ca nu le va primi iar asta o facea sa le cerseasca pentru a declansa
lacrimile care nu intarziau niciodata la intalnire. Erau acolo pentru ea
mereu, i se rostogoleau pe obraji in fiecare noapte, uneori si ziua. Incepuse sa iubeasca gustul lor sarat si adora sa le simta dansandu-i sub barbie. Dupa
o vreme masca aia despre care ne-a zis si batranica mai devreme, a
ajuns sa o sufoce facand-o pe fata asta sa-si reprime si ea emotiile. A
tinut sa ne spuna ca forma asta a bolii e contagioasa, pentru ca ea a
luat-o de la tipul cu care era atunci. Pe scurt, nici ea nu-si mai putea
arata sentimentele, nu mai putea comunica deschis pana si gesturile si
le controla.


Dupa parerea mea asta n-ar fi atat de grav, pana la urma si eu am aceeasi problema. D’asta am si venit aici, sa-mi aflu dependenta care ma face sa nu scot nimic la lumina,
desi nu ma deranjeaza. Eu zic ca-i mai bine asa decat sa fii o carte
deschisa! Ce naiba, nimeni nu trebuie, pana la urma sa te cunoasca
foarte bine. Iar cat despre sentimente, daca sunt acolo, astea ar trebui
sa vina asa in doze minuscule, dai putin cate foarte putin! Si pentru
nevasta’ta pana la urma ce-i mult strica! Daca stau bine sa ma gandesc
nici n-o sa deschid subiectul in fata astora! O sa le zic doar despre
amnezia mea emotionala care ma termina, habar n-am de unde vine iar
oamenii astia cred ca ma pot ajuta, nu neaparat sa-mi amintesc dar as
vrea macar sa nu mai uit de acum inainte.


Nu apuc sa termin discursul, aproape academic, pe care mi-l spuneam in gand, ca o si vad pe Andrada facandu-mi semn zambitoare sa ies in fata.
Ma pierd putin cu firea, imi revin, imi spun povestioara care a generat o
stare de somnolenta publicului si nicio solutie concreta la problema
mea. Dar mergand pe ideea ca si maine e o zi buna
de vindecat amnezii, ma apropii cu pasi mici de scaunul Andradei,
hotarat sa intru in vorba cu ea, sa ii aflu numele de familie pentru a o
cauta pe facebook,normal, sau poate ii iau chiar numarul de telefon!


Brusc ma opresc, si imi redirectionez pasii spre scaunul meu pentru a-mi strange lucrurile. M-am gandit mai bine si mi-am dat seama ca nu e potrivit sa o abordez asa din prima. Pare genul ala de fata careia ii
plac povestile imbarligate, poeziile, baietii draguti care povestesc
despre copilaria lor si alte chestii de genul asta la care sunt maestru,
asa ca, o las pe sedinta urmatoare. Acum in schimb trebuie sa fug la
treaba! Cand ai propria ta afacere nu trebuie
sa-ti lasi prea mult angajatii nesupravegheati, mai ales daca faci ca
mine si pe vremurile astea de criza iti deschizi un restaurant.

Vizualizări: 151

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor