După trei zile mă aflam în aceeaşi bucătărie a doamnei Karlsen. Ea se învârti prin cameră cu pretextul că are treabă şi când se auzi o maşină parcând în faţa casei, dispăru sus. Am înghiţit în sec când cei doi bărbaţi bătură la uşă. Le-am deschis şi i-am poftit înăuntru.
- Deci ai luat o hotărîre înţeleaptă, nu? Cel care vorbea era tot Ryo, Shun doar stătea şi mă privea fix de parcă încerca să-mi citească gândurile.
- Parţial. Ce se întâmplă dacă refuz?
- Nimic. Doar nu te aştepţi să te omorîm, nu? Şi râse. E alegerea ta, noi nu îi considerăm trădători pe cei care pleacă din mafie sau care nu acceptă ofertele noastre. Deşi, sume frumoase de bani te vor înconjura! L-am privit circumspectă.
- Bine. Accept cu o singură condiţie.
- Depinde.
- Vreau să îi scoateţi pe ai mei din închisoare.
- Asta nu va fi prea greu, depinde de tine, domnişoară Sofi. Accentuă numele cu o oarecare satisfacţie şi apoi îmi făcu semn către ieşire. Ar trebui să plecăm acum. Treaba ta începe! M-am ridicat şi le-am spus că trebuie să-mi iau bagajul din camera mea. Când m-am întors, ei erau deja în maşină aşteptându-mă. Am salutat-o scurt pe doamna Karlsen care mă privi cu milă şi am plecat. Shun era cel care conducea, iar Ryo îşi fuma flegmatic trabucul cu geamul din dreapta coborît pe jumătate.
- Unde o să mergem acum?
- În Kobe. Ai tăi nu te-au dus acolo niciodată?
- Nu. Asta e în Japonia?
- Bineînţeles. O să-ţi placă, dar să nu te ataşezi prea mult, ‚cîmpul’ tău de joacă va fi în Europa şi America. Nu ştiam nimic despre mafie, despre arme, droguri, sau cum funcţionează traficul ilegal cu acestea. Nu ştiam nimic despre lucrurile murdare şi totuşi japonezii ăştia, presupuşi mafioţi veniseră să mă recruteze pentru a continua afacerile părinţilor mei. Oare erau conştienţi că aveau în faţă doar o minoră?
L-am privit pe Shun, despre care credeam că putea conduce la fel de bine şi cu ochii închişi. Am observat că purta mănuşi negre de piele, la fel şi Ryo. Mă întrebam dacă era o necesitate sau doar o modă inspirată din filmele americane.

Am schimbat două trenuri, am luat avionul până în Tokyo, apoi o maşină ne-a dus în Kobe, locul unde se afla sediul familiei şi aşa zisul Şef. Clădirea era mult prea ostentativă pentru a putea fi pusă la îndoială. Japonia, lăsată după război în voia sorţii avusese nevoie de o mână care să o coordoneze, astfel datorită puterii financiare, membrii Yakuza s-au infiltrat în cercurile politice şi economice, devenind treptat indispensabili. În ţara lor nu prea erau deranjaţi, deveniseră ‚îngerii din umbră’.
Am intrat în clădire şi mi s-a spus să aştept într-un hol în care circulau tot felul de oameni. Cei doi japonezi dispăruseră. Trecuse o jumătate de oră, iar eu eram încă pe canapeaua din hol. Când Shun s-a întors mi-a făcut semn să-l urmez fără să-mi spună ceva. Am intrat într-un lift şi am urcat la etajul doisprezece. Am străbătut un alt hol cu covor roşu pe jos, ce-mi părea nesfârşit, apoi am intrat într-un birou pe a cărui uşă scria ‚D-nul Kazuo Taoka’, din privirea lui Shun am înţeles că el era Marele Boss. Ryo stătea pe un scaun în faţa biroului, iar dincolo de el pe un scaun de piele cu spatele la noi era el. Nu puteam vedea decât fumul de ţigară înâlţându-se. Cel de pe scaun i-a spus ceva în japoneză, iar Şeful s-a întors şi l-am putut vedea: un japonez înalt, slab, cu clavicula bine accentuată şi cu ochii negri specifici.
- Ohayo gozaimasu! Spuse el. M-am uitat încurcată şi din cunoştinţele mele, asta era o formă de salut.
- Bună.
- Stai liniştită nu va fi nevoie să înveţi limba japoneză. Nu avem nevoie de tine aici, dar cred ca ştii asta deja. Am încuviinţat din cap întrebându-mă ce căutam eu acolo. Părinţii tăi sunt nişte oameni foarte descurcăreţi şi ne-au ajutat destul de mult. Promit că îi voi ajuta să iasă de la ‚răcoare’, doar dacă ne îndeplineşti cerinţele. Iar rolul tău va fi să stai pe lângă Kuma. Începu să râdă, la fel şi ceilalţi japonezi.
- Nu cred că înţeleg. Ryo mă informă că porecla Kuma sau Ursul îi fusese dată după ce sfâşiase cu unghiile ochii unui adversar. Am înghiţit în sec, imaginându-mi episodul.
- Şi atunci când vom avea nevoie, vei fi trimisă în Eruopa pentru obişnuitele afaceri. De azi devii mâna mea dreaptă, la fel ca Ryo şi Shun. Acum trebuie să mergi să ţi se pună ‚ştampila’. L-am privit încurcată. Le-a făcut un semn celor doi, iar ei m-au îndemnat să ies. Japonezii m-au urmat, după ce Taoka le-a mai spus ceva în limba lor.

- Ce a vrut să spună prin ‚ştampilare’?
- Toţi membrii Yakuza se tatuează când intră în ‚familie’. Este un fel de ritual.
- Chiar trebuie? Uram tatuajele, nu-mi plăcuseră niciodată, reprezentau apartenenţa la ceva, te legau de ceva anume.
- Da. Nu înţelegeam de ce Ryo era întotdeauna cel care vorbea, iar Shun cel taciturn. Oare era şi ăsta un obicei de-al lor?

Tatuarea avea loc în aceeaşi clădire, doar că într-o altă cameră. Acolo l-am întâlnit pe Takumi, un diplomat japonez, mafiot la origine, care avea ca pasiune pictura umană. Mi-a spus să-mi dezbrac cămaşa, căci tatuajul avea să fie făcut pe spate. I-am privit pe cei trei bărbaţi, calculând şansele să fug de acolo, erau minime. Îmi dădeam seama că pentru ei nu exista ruşine, teamă, sau vină. Am făcut ce mi s-a cerut, iar când acul mi-a atins pielea am ştiut că libertatea mea luase sfârşit, de acum aveam să urmez regulile ‚gălbejiţilor’. Durase o oră, când Takumi mi-a spus că a terminat, m-am îndreptat spre oglindă şi am privit dragonul de pe umărul stâng, ar fi fost mai frumos dacă l-aş fi văzut pe o carte, dar acum era pe pielea mea. Trebuia să mă supun, acum nu mai aveam de ales. Mai târziu am aflat că pentru a deveni un adevărat yakuza e nevoie de ani de muncă plictisitoare, precum munca de birou, însoţirea şefilor, mulţumirea tuturor oamenilor, realizarea de comisioane şi chiar gătirea orezului.

Vizualizări: 321

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Constantin Vizonie pe Iunie 27, 2012 la 8:08am

Pe lângă pasajele autentice de roman poliţist, cititorul află şi informaţii importante despre o parte întunecată a societăţii japoneze.

O poveste care stârneşte interesul.

Comentariu publicat de Valentina Ioana Pirlog pe Aprilie 26, 2012 la 3:49pm

Multumesc!

Comentariu publicat de zadic ioana pe Aprilie 25, 2012 la 10:52pm

Citit cu plăcere.

Comentariu publicat de Dr Olga Lazin pe Aprilie 17, 2012 la 8:11am

Faina schita, D-soara. Excelent.

Comentariu publicat de Valentina Ioana Pirlog pe Aprilie 9, 2012 la 5:49pm

Da, face parte dintr-o proza ceva mai lunga. Urmeaza sa postez continuarea. Multumesc mult! 

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Aprilie 6, 2012 la 7:47pm

 Interesantă poveste. Este dintr-un roman?  Mi-a plăcut. Am citit toate postările şi vă felicit pentru talent.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor