Când am ajuns la fruntea ta

Era iarnă

Cu zăpadă afânată

Care scârțâia sub pașii mei

O călcam atent

Făcând urme ordonate

Pe linia pielii tale

Din când în când

Mai apărea câte un copac

Negru înghețat, însingurat

Cu țurțuri și cristale

O excrescență a gândurilor tale

Și câte un râu înghețat

Cu pojghiță crăpată

În rețele ce desenau o hartă

Și munți înalți

Cu cărări albe

Ce duceau pe stânci, prea sus

Iar în păduri de brazi

Urme în zăpadă de urs singuratic

Pe care doar tu îl domesticeai

Dezveleau frunze din toamna veche

 

Când am ajuns la ochii tăi

Se făcuse primăvară

Și miroseau a ceață

A pășuni de iarbă mică

Și bolovani de piatră

A cer albastru rece

Și lac adânc abia dezghețat

A vânt rece suflat

Peste flori albe scuturate

A spumă de mare

Sub soare alb, metalic

A lumina dimineții

Peste frunze mici de verde crud

A bălți colorate violet

De la flori de cireș în potop

A suc de tulpină verde

De lalea strivită

 

Când am ajuns la buzele tale

Era deja vară

Și ele erau ca dunele în deșert

Trecând peste străzi drepte

Moderne, îndrăznețe

Iar pe dune și nu pe străzi

Treceau caravane vechi

Urmând tot vechiul drum

Erau ca stâncile de calcar

Ocrotind abrupt

Un golf cu apă de azur

Buza ta de sus

Era plină de sarea mării

Cu fire fine de nisip

Era ca iarba arsă

Cu scaieți colorați, uscați

Buza ta de jos

Mirosea a pește și a alge

Era ca un câmp obscen de maci

Lângă unul prea galben de rapiță

Cu ele striveai boabe crude de struguri

Mozolite de zeamă

De zmeură sau de agude

 

Când am ajuns la obraji

I-am ornat cu boboci portocalii

De Piciorul cocoșului

Pentru farmec și măreție

Iar la urechi

Cu o pereche de Lisianthus violet

Ca să atragi simpatie

Pe bărbie ți-am pus o magnolie albă

Pentru a ta puritate

Iar la gât o iasomie

Ca speranța s-o ții dreaptă

La claviculă, poate un hibiscus

Să-ți dea curaj de mus

Iar umerii, împodobiți

Cu crini peruvieni

De galben auriu

Pentru prieteni și un râs zglobiu

La piept ți-aș da flori de belladonna

Una albă și una roz

Pentru că ești mândră

Precum Antigona

Ca să te feresc de rău

În părul tău

O anemonă se va ivi

Din lacrimile Afroditei o voi plămădi

Păsările paradisului

Îți voi fixa la subsuori

Florile acestea te vor urca la nori

Pe brațe te voi săruta cu margarete

Pentru inocență și răbdare

Și ca să nu ai regrete

Degetele, cu iriși voi orna

Cel mic, cu floare albă

Pentru bunătate

Mijlociul cu cea galbenă

Pentru pasiune

Arătător, cu floare roșie

Pentru înțelepciune

Iar cel mare cu albastră

Pentru a ta speranță

Pe șolduri o camelie ți-aș pune

Una roșie, pentru rafinament se spune

Iară pe pântec, ca o avertizare

O dalie aș pune

Floarea ce a supraviețuit

Care-a trecut printr-o trădare

Lalele roșii în buchet

În mână îți voi da

Dar nu îți spun ce-nseamnă

Iar în cealaltă

Flori de piatră

Ca să ai și pe la toamnă

 

Când voi ajunge-n poala ta

Voi servi o tartă

Cu brânză dulce și merișoare în coniac

Iar pe genunchii tăi

Galette cu mere infuzate

Posset cu lămâie

Voi gusta pe pulpe

Clafoutis cu cireșe

Între omoplați

La talie o prăjitură:

”Mătase franțuzească”

Pe coaste niște trufe

De ciocolată neagră, avocado

Pe șolduri un sorbet

Iară pe coapse

Un mousse de ciocolată

 

Iată geografia ta

Trup de anotimpuri

De floare și desert

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor