Între Sola Fide și Ortopraxie avem o legătură de tip sinalagmatic. Dreptul de a te numi creștin pe fond, adică cel cu credință, este strict dependent de executarea obligație la fapte bune.
Poate nu chiar sinalagmatic, ci cvasi-sinalagmatic. De ce? Pentru ca dreptul la fapte bune rămâne valabil și în lipsa credinței, în lipsa titulaturi de creștin. Creștin este faptuitor de bine, dar altul care face fapte bune poate să nu fie neapărat creștin.
Intrăm astfel sub incidența Efeseni (2:9).
Ne pândește riscul autoamăgirii, al slavei deșarte făcând binele fără credință. Cum ar trebui să procedeze omul aflându-se într-o asemenea situație? Cum ar fi corect? Dacă mă știu fără credință sau incapabil să cred ar fi mai util pentru mine să rămân neutru, să nu fac nimic. Un asemenea demers ar putea trece ca smerenie ceea ce ar atrage harul ceresc. Harul divin lucrează miraculos, când se așterne peste noi, nu ne întreabă dacă alegem credința sau nu. Pur și simplu credința își face loc în inimă ca o revelație. Nu ne lasă să ne înșelăm pe noi înșine alegând credința bazându-ne pe logica formală a firii pământești.
Astfel își face loc sinalagmaticul. Se reciprocizează Sola Fide și Ortopraxie. Interdependența începe să zbârnâie.
Decât făcător de bine în stil vanitos, decât căldicel, mai bine rece, dar smerit pentru că harul ceresc te va înfierbânta, te va aprinde ca lumină în lume.
Neutralitatea, răceala.., a nu se confunda cu indiferența. Nu. A se accepta ca o armă împotriva vanității.
Nu apucă răceala să înghețe totul în jur. Nu. Duhul nu întârzie să aprindă lumina și fierbințeala atrasă fără scăpare de singularitatea smereniei.
De remarcat analitic e și concepția lui Machiavelli care spune că un conducător temut este mai eficient în afirmarea puterii decât un conducător iubit. Cel iubit va fi ușor și rapid trădat când circumstanțele sunt potrivnice mersului social lin și fără palpitații. Cel temut va rămâne sprijinit de oamenii înspăimântați de el. Orice încercare la revoltă aduce negreșit moartea.
Cum e cu Dumnezeu, comandantul suprem?
Comandantul suprem e și iubit și temut în același timp. Știind că Comandantul e bun toți Îl iubesc pentru că sunt și ei, oamenii, iubiți de Comandant. Este și temut pentru că orice revoltă aduce pierderea iubirii Comandantului. Implicit pierderea binelui social general.
Față de un dictator pământean temut, revolta este scăpare, înseamnă asigurarea binelui. Față de Dumnezeu, revolta este împotriva sinelui răsculatului. Wer das erfassen kann, der erfasse es.

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor