când dimineţile ies din pământ şi noi
dormim cu mâinile împreunate
de parcă ne-am ruga unui alt soare
nemuritor şi trist ca o lalea târzie

cănd păsările zboară aiurite fără umbră
spre polul unui răsărit neîntrerupt
şi roua e izbită calm de adieri înţepătoare
copacii se clatină mahmuri
ca nişte degete epuizate de-atâtea mângâieri

e un spectacol acolo la capătul
suspinelor de insomnie care ne ţine simţirea
încătuşată peste munţi şi deluri împietrite

în dimineţile când noi ne-mbolnăvim
visând cresc lanurile cerului cu grâne cenuşii
şi ca un fum se-nalţă credinţa
oarbă a somnambulilor cu trup de pasăre
spre cearcănele cerului zvântate cu aripi

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de voicu tudor pe Iulie 19, 2011 la 9:09pm

mulţumesc de lectură, george,

o zi frumoasă

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor