O umbră a zilei se târeşte prin nisipul fin al minţii mele, oarbă de miraje…

În noapte visul e un sărut de înger.
Îmi arată unde am greşit, unde am ezitat şi pe cine am uitat în mine să lovesc.

Desenele de pe mână, arsuri de soare, surâd ironic vârfurilor degetelor.
Îmi place să mă descompun uşor pe căldură, să-mi simt oasele putrede, pielea prea fragilă, dar totuşi să mi-o rup cu unghiile.
Ochii mi-au secat şi mă dor în lumina monitorului;
albul mai vindecă acest suflet trezit în noapte… mâna dreaptă a devenit albă, e mâna cu care am scris azi.
Când degetele negre se strâng mâna alba scrie pe un petic de hartie:
descompus sub razele lunii duc dorul unui val să mă ridice din scaun şi să mă arunce rechinilor, căluţilor de mare şi fructelor ce nu plutesc.

Nu înţeleg rasismul mâinii drepte, mă doare să diferit în culori.
Pom cu măr verde, crud te laşi înainte de vreme.
Tu cu ochii trişti, pleacă să nu te ating, dar lasă-mă să te gust în vis.
În noapte, când şi îngerii mai dorm…

Şarpe viclean, nu ai fost un vis, iar veninul tău…
Pielea ta încă mă mai sperie; degeaba eşti alb, când nu vei mai scrie degetele-ţi vor fi negre în noaptea târzie.
O urmă şerpuită rămâne în nisipul fin… al minţii mele.

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor