când moartea poartă chipul iubitei

[remus-lucian stefan]

 

locul căldurii îl ai și aici dragul meu știi cât urăsc ghimpii din talpă
un astru în august mă simt
de toamna târzie unii ar zice
lasă tristețile tale perechi ca papucii în praf
roua răcoarea prin vene şi inimă
fără timp eu fără timp tu iarbă a fiarelor

uite poezie îmi spui
nu iubitule nu mă face să plâng
strânge-mă în brațe doar atât cât să simți cum seara respir
ești doar o amprentă sub pleoapă acum
o punte între început şi ceva dinainte
o neobișnuită blândețe a argintirii
metal prețios undind planete din alte cadrane

adăugăm secundă schimbăm cadenţa păşirii
în lumina ochilor cu luna cea neagră
vorbind despre umbra pământului şi craiul cel nou
am ajuns fața ei nevăzută
soarele în zârna deasă se pierde

cu gheara ta de leoaică îmi tai răsuflarea

 

[remus-lucian stefan]

o soba calda e tot ce ne dorim.

[remus-lucian stefan]

maria, fie ce o fi dar eu iti multumesc. caldură !cateodata moartea sentimentului parta chipul tradarilor.cateodata moartea ma fascineaza inexplicabil. poate am crescut cu gustul mortii lipit de retina! cine stie. intr adevar fortata expresia. dar fascinanta!

[remus-lucian stefan]

multumesc mihaele. si de la mine admiratie pentru tine

[remus-lucian stefan]

Multumesc mult pentru semnele de lectura si aprecieri. doamna adriana de la dumneavoastra inseamna mult aprecierea

[Menelas CAPLOIU]

O sobă caldă, devine rece fără  lemne...

[Maria Oprea]

cand va veni ea, nu stiu, zau, daca va mai avea chipul iubitei...

fie ce-o fi, dar a doua strofa ramane memorabila.

 

like!

[Mihaela Popa]

semn de admiraţie

[adriana rodica barna]

Buna scriitura !