Cândva despărţite de Calea Lactee

                                            - Irina Lucia Mihalca

 

Doi aştri se căutau eoni de ani

şi nu reuşeau să se întâlnească...

Două stele,

- cândva despărţite de Calea Lactee -

ce trebuiau să se întâlnească,

pe un pod o dată în viaţă,

în cea de-a şaptea zi,

a celei de-a şaptea renaşteri,

când vântul de primăvară

îmbrăţişează roua dimineţii.

Într-o clipă se scurge pasiunea lor,

un vis, doar, le pare ziua lor hărăzită,

Vor suporta, atunci, un alt drum spre casă?

Dacă iubirea lor e nemărginită,

oare de ce, cu durere în inimă,

dorul le strigă,

noapte şi zi, împreună să fie?

Parcă numai în inima unei femei

cuvântul se modelează

până ajunge lacrimă

apoi

se cristalizează până devine ciob,

iar în timp,

cu noi cuvinte,

cioburile devin nisip

şi uite-aşa la un moment dat

începi cu teamă să crezi

că inima unei femei

seamănă cu o clepsidră

în care poate într-o zi

n-o să mai ai loc...

Ciudată clepsidră!

Incertitudinea ta e un bulgăre

ce zace în stare latentă.

La o uşoară adiere,

privire sau şoaptă a minţii,

se va rostogoli

în abisul mlaştinilor din meadrele Styxului,

Un tăvălug

ce va târî prin focul patimii,

în ceaţă şi umbre, amintiri calde,

lumina şi zâmbetul,

spre a uitarii lui Lethe...

Clepsidro, ciudato,

fă-te bulgăre sau incertitudine,

apoi fă-te că zaci peste noi

ca în poezia aceea cu braţele tale

şi fixează-te spre starea noastră latentă

de cărbune...

Părea clepsidră şi şoaptă părea

când ne rostogoleam

păcatele unul spre celălalt

şi uite-aşa

totul părea tăvălug cu patimi,

ceaţa părea umbră,

amintirea părea caldă

şi lumina părea zâmbet,

De aceea clepsidro, ciudato,

uită-te de acum spre noi

ca spre o călătorie

peste cele cinci râuri...

Doua aripi stinghere la intrare

încearcă să se atingă,

să simtă aerul

primului şi ultimului zbor,

clipa trăită în nimbul eternităţii.

Ca stelele moarte demult sunt vorbele,

În fiecare frunză te măsori,

spre soare-ai fugit,

- necunoscutul din voi odată aprins -

privind infinitul din ochii ei

( întreaga frumuseţe a lumii )

lumina te conduce spre tine...

Vizualizări: 70

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Iunie 10, 2012 la 2:20pm

Multumesc pentru frumoasele ganduri, Maria draga.

O zi minunata!

Comentariu publicat de Maria Odorescu pe Iunie 8, 2012 la 11:45pm

Ciudata clepsidră poate să fie şi "el " şi "ea"

cînd el se scurge ea aşteptă să fie cuprinsă toată

iar ea cînd se revarsă el numără clipele 

ca-n braţele sale s-o cuprindă.

Timpul nu mai e măsurat rămîne ETERNITATE

Şi totul va fi lumină,.....minunat poemul cu inflexiuni strecurate prin călători, calde amintiri, nimburi ale eternităţi,....OM

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor