Pe-acest tărâm
ca oameni am ajuns,
goniți
din lumi superioare.
Ne-ați îmbrăcat în trup
țesut din rău
ce-ați lepădat
ș-apoi ne-ați spus
că lângă voi,
nu mai e loc
și pentru fiare.
Ne-ați părăsit,
ne-ați izolat,
de noi, să nu mai auziți!
Eram,
rușinea existenței voastre,
niște pigmei nenorociți!
Prin noi,
v-ați împlinit mărirea!
Prin noi, v-ați ridicat!
Ne-ați înviat în voi
ca să scăpați
de răul vostru
ș-apoi,
cu el cu tot,
din voi ne-ați aruncat!
Pământul
ne-a cuprins cu spaimă,
cu cataclisme
ne-a întâmpinat.
În el vroiați
să ne săpați mormântul!
Cu focul lui
ne-ați ars!
În apa lui
ne-ți înecat!
Dar seminția n-a pierit,
ea și acum trăiește!
În suflete
ne arde-un foc!
În noi, o inimă
încă se zbate...
de ce oare,
„iertare vouă
vă cerșește!?”
Căci voi,
ce-acolo v-ați suit
în vremi din alte timpuri,
sunteți prea reci,
sunteți prea goi
să ne-nțelegeți
sentimentele, și gânduri!
Odată, în trecut,
când, ca și noi,
v-ați împlinit ca om,
n-a existat și pentru voi
un Lucifer,
ca sufletul să vi-l îmbie
cu răul pus de altu-n
pom.
Acuma,
vă uitați în jos,
ne judecați făptura!
Dar unde-ați fost
atunci când unii...
chiar unii dintre voi,
au profitat de noi
să-și vindece statura!?
Ne-ați dat destin
să îl urmăm,
greșeli să spele
și să pedepsească;
dureri
ce le purtăm
în trup și suflet chinuit
în voi ar trebui,
cumplite remușcări
să nască!
V-ați ferecat
în lumea voastră
în care omul
nu-i primit,
iar pentru noi
ați inventat Pământul,
și viața-n care-apoi,
ne-ați umilit!
Noi am căzut,
voi să urcați!!!
Ș-acum ne învățați morala!?
Morala voastră unde-a fost
în vremuri
când neștiutori eram
și ne-ați turnat în suflete
greșeala!?
Noi,
nu avem o vină-a noastră!
Nu noi
avem nevoie de-ndurare!!!
Căci vina ce-o purtăm
e doar a voastră!
Voi,
în genunchi
să vă rugați la om
și-n lacrimi,
de le-aveți,
să-i implorați
iertare!
O, Doamne,
care ești peste noi toți
și peste zei,
te rog,
nu ne lăsa...
păzește-ne de ei!
Voi, regnuri
ce-ați căzut,
cândva,
din stirpea noastră,
când veți putea
vorbi,
nu ne iertați,
strigați-vă și voi
durerea voastră!

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor