susură uleiul în fritoză

ca tatălnostru

ne gătim de biserică și de prânz

zgomote de ceapă tocată

înfundă urechile ei

urechile mele

în timp ce logosul rămâne

ca un zid în interior

când preacuviosul se întoarce cu spatele

pe obrajii ei

glisează cuvinte în voie trasând riduri

sfârșitul de poem este o inerție

ca apusul de soare marin și nezărit

el cheamă tămâia

să-nalțe zgomotele

apoi punctul

să-nalțe tămâia.

Vizualizări: 82

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Mihók Tamás pe August 30, 2013 la 10:46pm

Mulțumesc!

Comentariu publicat de Dominique Iordache pe August 30, 2013 la 11:27am

Construcţiile poetice şi ideea dozate evolutiv, cu o introducere a metalimbajului poetic in anecdotica poetica...Imi place poemul acesta! Felicitari!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor