Călătoria în romanul secolului al XVII-lea

Romancierii s-au confruntat din totdeauna cu lupta dintre adevăr şi ficţiune. Dacă autorii clasici au preferat verosimilul chiar în pofida adevărului, în acelaşi context al epocii, dar privind lumea dintr-o altă perspectivă, foarte mulţi dintre prozatorii baroci au optat în mod programatic pentru neverosimil, nu pentru aparenţele unor mari adevăruri generate de ficţiune, înfăţişate ca nişte idealuri în existenţă, ca nişte superlative ale vieţii. În felul acesta minciuna literară se configura ca un adevăr dorit, ca un proiect în existenţă, ca o himeră la care eroii-călători căutau să ajungă în pofida oricăror obstacole.
Neverosimilul este trăsătura care suscită interesul pentru romanul exemplar al lui Cervantes. Urmând exemplul lui Heliodor (după cum el însuşi mărturiseşte) Don Miguel oferă cel mai complex roman baroc al secolului al XVII-lea: „îţi ofer Muncile lui Persiles şi ale Sigismundei, carte care cutează a se lua la întrecere cu Heliodor.”
Intriga acestui roman este concepută ca un imens voiaj prin lume. Titlul (muncile) se referă la obstacole, la primejdiile pe care cei doi tineri, Sigismunda (Auristela) şi Persiles (Periando) le întâmpină şi îi urmăresc peste tot. „Pare-mi-se, frate dragă,- îi spune Auristela lui Periando- că muncile şi peripeţiile nu au putere doar asupra mării, ci şi asupra întregului pământ, căci nenorocirile şi năpastele se abat atât asupra celor înălţaţi mai sus de vârfurile munţilor, cât şi asupra celor pitiţi în cotloanele lor”….
În drumurile lor de la nord la sud, personajele lui Cervantes străbat mări şi oceane, trec prin naufragii, lupte cu piraţii şi corsari de pe diferite corăbii, poposesc în insule necunoscute cu moravuri şi legi desebitede cele pe care le cunosc, străbat ţări ca Portugalia, Spania şi Franţa, participă la tot felul de întâmplări surprinzătoare, se pierd unii de alţii pentru a se găsi cei mai mulţi dintre eroii din prim plan în marele centru al lumii, Roma.
Pelerinajul unor personaje în acel cer de pe pământ, cum era socotit oraşul Roma nu permite reducerea mesajului acestui roman la un simplu principiu apologetic de purificare prin credinţă, viaţa recăpătându-şi sensul major doar prin replierea din existenţă şi dedicarea totală a fiinţei umane spiritului. Personajele trăiesc sub imperiul unor constrângeri de ordin moral, politic, social, familial ca şi sub zodia unor acte orbitoare de violenţă ce se transformă în simple obiecte de schimb. Mişcarea acestui mic furnicar uman printr-o lume bună sau rea este determinată, în cele mai multe cazuri, de evenimente mai puternice decât voinţa şi dorinţa unor călători fără voie.
Cervantes îţi aduce personajele în situaţia de a realiza adevărate voiaje experimentale, caracterul lor iniţiatic configurându-şi prin cunoaştere, printr-o mai clară înţelegere a rosturilor fiecăruia în existenţă. Fiecare loc de naufragiu, surghiun, popas, detenţie, refugiu reprezintă o staţie de tranzit menită să ducă spre altceva, atâta vreme cât viaţa unui personaj nu este anulată prin moarte. În acest sens se poate spune că personajele lui Cervantes sunt adevărate proiecte în existenţă, ce capătă sens şi consistenţă din ce în ce mai clară a unui anumit mod de a fi.
Pentru eroii lui Cervantes lumea este un imens teatru în care se poate întâmpla orice. Sentimentul acestor personaje că sunt aruncate în existenţă, că sunt predate acesteia pentru a deveni o „persoană” printr-un efort este evident. Autorul creează impresia că cele mai semnificative personaje din acest roman trăiesc în surghiun. Nevoia întoarcerii în matricea originară apare ca o necesitate imperioasă. În universul romanesc conceput de Cervantes oamenii de pe diferite meridiane ale continentului nostru se întâlnesc din întâmplare în unele zone necunoscute (Insulele Barbarilor, Insula lui Policarpo, Ostrovul Sihăstriilor, Roma) după care drumurile lor se despart din cauza unor accidente şi se întretaie din nou din pură întâmplare. De aceea, tot ce se întâmplă în acest spaţiu itinerant, străbătut de personajele din Muncile lui Persiles şi ale Sigismundei stă sub semnul faptului ieşit din comun, a neverosimilului posibil.
Motivul călătoriei este prezent la scară înaltă şi în romanul lui Diego Hurtado de Mendozo în Viaţa lui Lazarillo de Tormes. Voiajul experimental al picarului în devenire porneşte din spaţiul familiei şi intră sub zodia hazardului. Odiseea lui Lazarillo prin societate are un caracter iniţiatic. Dar iniţierea nu presupune nici o acomodare cu misterul metafizic ci o acumulare treptată şi masivă de experienţă amară şi dureroasă. În felul acesta picarul devine imun în faţa dramelor umane transformându-se într-un agent de exercitare a răului.
Dar oamenii cu care ajunge Lazarillo în contact sunt multă vreme mai răi şi mai vicleni decât el. Singura lui şansă de reuşită printre aceştia rezultă din sporirea capacităţii de depăşire a mediului ambiant printr-o abilitate şi mai mare.
Începând cu Viaţa lui Lazarillo romanul picaresc evoluează necontenit până la începutul secolului al XVII-lea, ajung la o complexitate adecvată atât modurilor posibile de reprezentare a vieţii din acea vreme, cât şi exigenţelor publicului mai evoluat. Cu Guzman de Alfarache, scris de Mateo Aleman se produce un proces de trecere de la proza picarescă tradiţională din Spania la realismul baroc.
Ipostaza individului care comite din teama de a nu fi lovit de altul reprezintă modelul ideatic al romanului scris de Mateo Aleman. Itinerarul lui Guzman se situează într-o provizorie inocenţă iniţială şi un imens evantai de posibilităţi de înfăptuire a răului. Spaţiul geografic pe care l-a străbătut Guzman este imens pentru vremea sa, dar nu ieşit din comun pentru un spaniol temerar. Necazurile şi capriciile sorţii l-au purtat de la Sevilla la Toledo, după care au urmat numeroase staţii de tranzit ca Florenţa, Roma, Milano,Genova, Saragoza, Madrid, Alcala.
Ca întotdeauna schimbarea locului unui picar este însoţită şi de nevoia de a găsi o altă slujbă sau determinată de fuga provocată de un pericol iminent. Guzman este pe rând sau în acelaşi timp servitor, curtean, valet, soldat, cerşetor, paj, bufon, hoţ, amorez, negustor, soţ, student şi apoi din nou hoţ nerecuperabil.
Scriitorul ne lasă să înţelegem că oamenii îşi modifică atitudinea în funcţie de experienţa vieţii sociale, de felul în care au intrat într-un imens lanţ cauzal, destorsionat şi el de intervenţiile hazardului. Lupta dintre bine şi rău face parte din legile vieţii. Mateo Aleman nu crede în mitul omului bun de la natură şi nici în posibilitatea sa de a rămâne bun într-o lume viciată.
Francisco de Quevedo y Villegas (1580 – 1644) concepe intriga cunoscutului roman Don Pablos Buscon tot sub forma unui traseu prin existenţă, a unei confruntări cu diferite peripeţii. Iniţierea personajului se reduce – precum în romanul de formaţie –la o continuă acomodare cu mijloacele de înfăptuire a răului. În şcoala viciilor, picarul învaţă prin lecţii dure cum să se apere de rău şi cum să-l îndeplinească el într-un mod mai ingenios şi mai eficace decât alţii.
Traiectoria lui Pablo prin viaţă a fost în aşa fel concepută de scriitor încât spectacolul răului şi al nebuniei să apară ca o componentă fundamentală a realităţii. Fascinaţia literară pentru rău a antieroului creat de Quevedo susţine această epocă limitată asupra existenţei. Picarul trece prin toate straturile societăţii, traversând aparenţe ce se lasă descoperite discret sub înfăţişarea lor reală. Drumul de la Segvoia la Alcala şi îndărăt, apoi de la Segvoia la Madrid nu constituie doar un pretext de aducere în scenă a hangiilor, hoţilor, indivizilor smintiţi şi a clericilor rătăcitori. Antieroii în general, romanul picaresc ridică măştile de pe diferite aparenţe. Studentul, licenţiatul şi impresionantul hildago relevă semnele unei lumi ce se degradează. Un hildago care afirmă că „nu tot ce luceşte este aur” nu face decât să recunoască starea precară iremediabilă a lumii sale.
În general drumurile unui picar presupun un spaţiu geografic amplu. O mare parte a traiectoriei Zonele geografice străbătute de eroul lui Grimmelhausen din romanul Simplicius Simplicissimus par să le depăşească pe ale tuturor picarilor din literatură. El trece prin Moscova, este prizonier la tătari, ajunge la Astrahan, apoi străbate Coreea, Japonia, iar alte drumuri îl poartă la Veneţia şi Roma.
O mare parte a traiectoriei sale se încheie circular cu întoarcerea acasă la căminul său. Copilul inocent de altădată revine cu conştiinţa încărcată.. Simpliciada este o odisee tragică în care întoarcerea acasă nu aduce fericirea, ci doar replierea plină de dezamăgiri într-o solitudine totală. Cunoaşterea de sine devine doar o sursă de remuşcări, o citire târzie a discontinuităţii eului unui om dezamăgit, care se judecă cu duşmănie şi scârbă.
Prin vocea lui Simplicius, când îşi ia rămas bun de la lume, străbate esenţa gândirii baroce rostită de un picar ce ia calea ascezei: „Tot ce-am socotit trainic a fost amăgire; tot ce-am socotit puternic se fărâmă; tot ce-am socotit veşnic se sfârşeşte ca mirodenia fumului.”
Cel mai popular personaj al acestui secol, Don Quijote, este şi el protagonistul unei călătorii cu caracter iniţiatic în ciuda alienării pe care o manifestă. Don Quijote întreprinde o călătorie iniţiatică melioristă pe planul vieţii practice, reale. El călătoreşte printr-un labirint în care, atunci când reperele nu lipsesc, semnele percepute sunt false sau apar ca atare din cauza interpretării lor halucinante. Voiajul lui Don Quijote resuscită un prilej de cunoaştere a lumii, fiind aşadar un voiaj apeosealogic, cu finalitate practică. Cursa aventuroasă a furiosului hildago prin ţară reprezintă ieşirea din spaţiul protector real şi intrareaîntr-un univers labirintic plin de obstacole şi de pericole, iar lunga mişcare printr-un spaţiu ambiguizant este lipsită de puncte reale de reper.
Numai călătorind omul poate să evadeze din societatea ostilă în care trăieşte şi să ajungă într-o cetate ideală. Astfel, urmărind motivul călătoriei în literatura universală ajungem la scrierile utopice ale lui Morus,Capanella şi Cyrano de Bergerac. Drumul spre Utopie este realizat de visători îndrăzneţi, de călători. Aşa cum un marinar englez a descoperit Utopia, la fel un călător genovez a descoperit cetatea soarelui.
Romanele lui Cyrano de Bergerac însă, depăşesc categoria scrierilor utopice căci, situate între fantastic şi real, ele fac parte din zona cea mai deschisă spre revoluţionar în orizontul epocii sale. Voiajele imaginate de scriitorul francez, fie în lună, fie în soare nu propun cititorului un model global de viaţă mai bun decât cel de pe pământ. El este doar diferit. Ambele călătorii situate sub semnul relativismului şi a existenţei ca aparenţă, proclamate de Gassendi, sunt în primul rând un pretext de interogare asupra statutului lumii noastre în comparaţie cu alte lumii. Cyrano de Bergerac nu declară niciodată că lumea noastră este cea mai bună sau cea mai rea dintre toate lumile paralele. Dar nu se hazardează să facă asemenea afirmaţii nici despre existenţa imaginară din lună sau din soare.
Prezentă în literatură încă din antichitate călătoria, voiajul iniţiatic stă aşadar la baza intrigii romanului din secolul al XVII-lea, continuând să fie pretextul prezentării unor experienţe de viaţă diferite, a unei mentalităţi noi specifice contextului social şi cultural al epocii respective.

Vizualizări: 49

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Doria Șișu Ploeșteanu pe Iulie 20, 2010 la 5:32am
Vă mulţumesc pentru popasul în acest secol al XVII-lea cel mai frumos şi cel mai plăcut mine. Sper să le placă elevilor dumneavoastră. Cu admiraţie, Dorina Şişu
Comentariu publicat de ANA DOBRE pe Iulie 19, 2010 la 8:14pm
Draga Dorina Sisu, te felicit! Multumesc pentru lectura deosebit de interesanta! Il copiez in fisierul meu ca sa-l si imprim si sa-l recomand si elevilor mei. Astept si altele la fel de interesante.
Comentariu publicat de Doria Șișu Ploeșteanu pe Iulie 18, 2010 la 9:08am
Mulţumesc Adrian
Comentariu publicat de Doria Șișu Ploeșteanu pe Iulie 18, 2010 la 9:07am
Vă mulţumesc domnule Munteanu.
Doar mister.
Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Iulie 16, 2010 la 11:23am
supppper !

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor