Calea Lactee

[Constantin Popescu]

Calea Lactee

Nu vreau să-ţi aud de lacrimile,

nu-ti vreau în priviri,

decât nuanţa de albastru.

treci peste abisul,

din cuvântul greu, dezastru !

Prin parcuri de gânduri,

pe alei,

plimbă-te senină, doar pe două, trei.

În belşugul din suflet,

nu e cu putinţă,

să fie loc şi pentru umilinţă!

Alungă gândurile,

negre şi amare

şi opreşte-n viaţă doar culoare !

În tine caută doar răspuns

și vei vedea ca ti-e de-ajuns!

Şiragul zilelor şi nopţilor iubirii

e un joc de perle,

o Cale Lactee, stăpână peste stele...

Crin, ori nufăr alb,

iubirea, poate fi şi o idee!

Și tu poți avea parfum de orhidee !