uneori dorm

simțindu-mă complice al acestui măr putred

ce-ncurajează viermii să-i macine seva

sperând că doar încălzirea globală

va dezgheța instinctul primar din sufletele bântuite de ger

 

alteori zbor

pe umbra unui gând

fiind prins iremediabil în plasa păianjenului

care-mi țese-n suflet lanțurile robiei

 

oricât de sus aș aspira

sunt dependent de neputința celorlalţi

singur împotriva tuturor

toți împotriva mea

 

complicitatea la neputință ne unește

la fel de iute cum ne ucide

 

întinde-mi o aripă

să-mi fie velă și stea polară

și poate voi evada din propria tulpină

din plasa de păianjen țesută de ceilalți

*

de câte întrebări avem nevoie să ne câștigăm independența

de tot atâtea răspunsuri cât să negociem prețul fericirii

dovezi de curată nebunie

să cauți în abisul altora ceea ce e doar al tău

 

uneori îmi smulg aripile

de teamă că o să mă înalț prea sus

dar îmi cresc altele

mai viguroase

fiecare renunțare mă aduce față în față cu mine

și cu lumea întreagă

 

n-am pierdut nicio luptă

resursele inimii sunt inepuizabile

așa că voi atinge zidul acesta sobru dintre noi

și pietrele lui se vor prăvăli peste mormintele indiferenței

 

te voi elibera din captivitate pentru că știu

pânza care te ține prizonier nu-i decât o manipulare genetică

creată în laboratoarele minciunii

 

ioan grigoraș & liliana trif

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor