Probabil c-ar trebui sa intitulez istoria asta “misterioasa disparitie a unui card cu nabadai”. Sau poate “de ce toate mi se intampla numai mie?” Se pare ca atrag chestiile astea ciudate, deci voi incerca sa gandesc altfel, poate atrag altceva...
Nici nu stiu de fapt de ce m-am hotarat sa va povestesc si voua intamplarea. In nici un caz nu vreau sa fie o pilda, consider ca e degeaba, oricum veti pati altele, poate mai naspa. La vremurile si locatia date, sigur veti pati... Vreau sa le povestesc tuturor finalul istoriei, celor care stiu doar o parte, cei care sunt curiosi, cei care s-au bulbucat de mirare cand le-am spus inceputul si care n-au ajuns inca sa stie finalul. Si celor care m-au incurajat sa merg pana in panzele albe cu istoria asta, adica sa-i jumulesc pe astia care sunt vinovati. Lor incerc sa le explic intr-un fel specific mie de ce m-am hotarat sa n-o fac. Dac-o sa reusesc, pentru ca de foarte multe ori in ultima vreme am constatat cu uimire ca lumea intelege tot mai greu ceea ce eu vreau sa-i comunic de fapt! Voi incerca totusi, cu speranta ca in finalul acestei povestiri sa fie mai putini cei care ma vor considera o fraiera si mai multi cei care ma vor felicita ca m-am retras cu demnitate din toata istoria asta.
O sa pastrez pentru mine numele bancii care m-a “lucrat” la propriu si la figurat, pentru ca despre o banca este vorba. Institutia pe care probabil la unison cu voi toti, o urasc cel mai profund si mai visceral dintre toate institutiile astea nenorocite care ne guverneaza asa cum vor ele viata. N-o sa le zic pe nume, desi daca doriti va stau la dispozitie pe privat cu orice detalii picante ale cazului pe care ma feresc sa le dau publicitatii... de frica. Da, da...de frica! Efectiv, chestia asta m-a facut putin paranoica si incep sa cred si eu ca si o mare parte a omenirii ca suntem manipulati, furati, ascultati, impotenti in fata LOR...
Pentru mine a inceput totul intr-o sambata - 27.10 - si veti constata pe parcurs ca data mea nu a coincis cu data la care a inceput si pentru EI. Stiti la cine ma refer, desi nu merita majuscule, poate doar pentru ca mi-au dat un subiect de povestit...Ma duceam sa ma intalnesc cu prietena mea, undeva destul de departe de casa mea, asa ca prima oprire a fost la OMV-ul de la iesire. Am bagat in Buburuza mea motorina de 100 de lei si m-am dus la casa sa platesc cu cardul, asa cum fac intotdeauna. Surpriza a fost ca n-a mers si neplacerea ca n-aveam la mine cash...Am zis, noroc ca sunt acasa, am sunat dupa intarari si dupa vreo juma’ de ora in care am stat stinghera pe un scaun din peco, in asa fel incat toata lumea sa ma vada si sa nu creada cineva ca vreau sa fug, am fost eliberata.
Am ignorat evenimentul in weekendul care a urmat, pe de-o parte pentru ca intalnirea cu prietena mea de departe m-a facut sa uit si pe de alta parte pentru ca aveam ceva bani in buzunar, veniti de la intaririle despre care v-am povestit. Si stiti cum e daca ai ceva cash in portmoneu...Asta pana mi s-au terminat si asta a coincis cu ziua de marti. Bancomatul mi-a dat acelasi mesaj ca si POS-ul de la peco: adica “cardul dvoastra nu se afla in bazele noastre de date”. Deci, daca imi spunea ca n-am bani pe card, nu l-as fi crezut...Si nu pentru ca asta nu mi s-a mai intamplat sau n-ar putea sa mi se mai intample! Aveam ceva, eram sigura ca aveam, pentru ca n-am decat un cont si doar cativa banuti, n-am cum sa le pierd socoteala asa usor!
Intru asadar la banca unde cu inima stransa imi deschisesem un cont doar de vreo 3-4 luni (stiti parerea mea despre conturi, banci, carduri...) si reclam pentru prima data faptul ca nu-mi functioneaza cardul. Raspunsul a fost ceva care pot sa spun ca m-a lasat cu gura cascata, m-a impresionat atat de tare incat dupa cum veti constata, am reactionat ca o persoana in stare de soc. Mi-au spus ca SISTEMUL LOR a detectat singur o tranzactie suspecta si ca automat mi-a blocat cardul...eu m-am gandit, ostras hombre, ce destept sistem au astia! Ca datorita faptului ca au detectat chestia suspecta mi-a anulat singur cardul si ca deja au emis altul pe care de fapt il pot scoate eu imediat daca am bunavointa sa ma duc pana la filiala cealalta, care zice-se ca e sediul central. Eu, inca compiland si contempland in capul meu despre inteligenta fara margini a sistemului, zic “bine, ma duc” replica care de data asta l-a socat pe interlocutor...Cred ca tot atat de tare ca si stiinta SISTEMULUI pe mine...nu se astepta la o replica cuminte, iar politetea mea l-a bulversat! Vorbeste cu cineva la mobil, care era la sediul cu pricina si care ii confirma ca am cardul deja acolo si ma pune sa semnez o hartie pe care in momentul ala habar n-am avut ce naiba scrie. Inainte de a pleca ii spun timida si neasteptat de politicoasa in continuare ca totusi am nevoie de bani, ca eu stiu ca mai am bani pe cont si nu mai am in portmoneu. La care el, amabil ca toti functionarii acestor institutii adorate de noi toti imi arata coada lunga de la casierie. “
- Da, stiti eu nu pot (sunt foarte impotenti oamenii astia pe-aici, fie vorba intre noi) trebuie sa mergeti la casa sa scoateti bani.
Bineinteles ca eu m-am pus la coada, dupa liniile galbene, urasc pe toata lumea care se baga’n fata, chiar daca am mai stat la o coada ca sa ajung la el si sa aflu cat este de competent SISTEMUL. Mi-am scos banutii si m-am dus spre sediu, ca sa aflu mai multe despre misterul cardului.
Pe drum m-am tot gandit obsedant la nemarginita stiinta a SISTEMULUI, mai ales ca lu’ barbatu-meu ii “pierise” un card chiar inainte de plecarea in concediu si a trebuit sa faca circ ( mare) ca sa-i ajunga inainte de-a pleca si nu dupa... Ma gandeam eu:”ma, ce banca desteapta am stiut eu nimeri, ca uite, nici macar n-am apucat eu sa le zic ca nu-mi merge cardul si deja ei singuri mi-au facut altul”. Tot asa pasmata am ajuns si pana la sediul central, pe o ploaie marunta, rece si deasa, fara umbrela, pentru ca umbrelele dispar din casa mea la fel ca perechile de sosete in masina de spalat. Ajunsa acolo am constatat cu surprindere ca nimeni nu stie despre povestea cardului meu disparut. Nici macar nu m-am obosit sa intreb cu cine vorbise celalalt de la alalalt sediu, in halul asta-s de blazata, ca sa va dati seama...Dupa ce-am stat iar la coada, in spatele liniei galbene (compatrioti, va rog eu din suflet sa stati intotdeauna la banca in spatele liniei galbene), am aflat, dupa cum va spuneam, ca nimeni nu stie nimic despre cardul disparut. O rog pe domnisoara palida din spatele monitorului sa caute si daca nu e prea mult, sa afle ce s-a intamplat cu cardul meu.
- Stati putin sa intru in SISTEM, imi spune don’soara pe care se pare ca soarele din vara asta, dealtfel torid si puternic, n-a prea atins-o. Nu le invidiez....Cauta si imi spune: - Dna Rusu, cardul dvoastra nu functioneaza pentru ca a fost declarat pierdut sau furat saptamana trecuta!.
Eu - reactie spontana.
- De catre cine si cand???
- Pai nu stiu, asta eu nu pot sa vad in SISTEM, doar atat va pot informa.
Moment in care, recunosc, am inceput sa ma indoiesc de inteligenta SISTEMULUI. Degeaba am incercat eu sa scot mai mult, ca de ce si cine...n-am putut obtine nici un raspuns in plus. Concluzia mea a fost ca trebuia sa fac o reclamatie undeva mai sus, eventual la cei care au creat SISTEMUL. Asa ca am plecat acasa, multumita ca am aflat macar site-ul unde pot sa fac reclamatie, chestie pe care cei care ma cunosc sunt convinsa ca stiu ca am si facut-o. Dupa cum vedeti, sunt o luptatoare, pana in momentul in care ma lovesc de SISTEM...Am primit in aceieasi dupa-amiaza telefon de la don’soara palida cum ca intre timp cardul meu se afla acolo unde se presupunea ca trebuia sa se afle in momentul in care don’sorul palid de la alalalat sediu a declarat ca se afla. Intre timp, am compus o reclamatie care se rezuma la simple intrebari “cine, cand si de ce a fost anulat cardul meu? si daca tot s-a intamplat, de ce n-am fost si eu anuntata pana marti 30.10, caz in care ei dispun de e-mailul si de numarul meu de mobil, pe care nu ezita sa-l foloseasca pentru reclame si oferte facute la cele mai nepotrivite ore din zi”. Eu vreau sa cred c-a fost o reclamatie de bun simt, la care se presupunea ca voi primi un raspuns logic si absolut pe intelesul oricarui muritor care-si da banii unei institutii de buna credinta.
M-am dus a doua zi dupa card, am stat iar la coada, iar in spatele liniei galbene (defect iremediabil) si mi-am scos noul card, dupa ce-am fost atent sfatuita (insinuant...) ca un card nou trebuie activat, sa am grija sa nu gresesc pinul... si altele de genul, in asa fel incat sa ma simt si eu cu musca pe caciula ca totusi, poate e vina mea ca s-a blocat, ca de fapt habar n-am avut sa folosesc stiinta SISTEMULUI. Cu coada intre picioare m-am dus sa-mi activez cardul, nici macar n-am avut curajul sa-mi schimb pinul, m-am gandit ca “ verba volant scripta manent” si ca daca tot il am tiparit, n-am cum sa-l uit (desi nu mi s-a mai intamplat!).
Nu s-a mai intamplat nimic pana vineri, nimic in afara de alte chestii ciudate, dar care totusi n-au avut nici o legatura cu cele povestite inainte. Nu pot spune ca in zilele care au trecut, adica de miercuri, cand am scos noul card si pana vineri, cand am primit raspuns la reclamatie m-a preocupat foarte tare problema respectiva. Sincer, am destule chestii la care sa ma gandesc si nici nu mi se parea atat de grava situatia. Mai aparea cate-o stire despre fraudele bancare, despre furturile de identitati, chestii care imi aminteau ca am si eu o suspiciune in calitate de client al unei banci, dar m-am gandit ca sunt un peste mult prea mic ca sa trezesc interesul in acest sens. Vineri dupa-masa, la o ora in care eu ca si client n-aveam cum sa ripostez pentru ca banca se inchisese deja si urma weekendul, am primit raspunsul de la aia care au creat SISTEMUL. Raspuns care m-a lasat atat de perplexa, incat a trebuit sa citesc mesajul de vreo 5-6 ori ca sa-l inteleg.
Chestia asta o pateam frecvent la examenele de la facultate, dupa ce trageam biletul cu subiectul. Trebuia sa citesc biletul de cateva ori, pentru ca la primele lecturi nu vedeam bine scrisul; apoi incepeam sa-l vad, dar sa nu inteleg ce mi se cere...din cauza emotiilor, nu va grabiti sa ma criticati, n-am fost eu o studenta model, dar nici chiar la coada n-am fost!
Raspunsul suna cam asa:
“Dna Rusu, ati fost pusa in imposibilitatea de a folosi cardul la tranzactia din data de 27.10 pentru suma de 100 de lei din cauza ca in data de 24.10 dumneavoastra v-ati prezentat la banca si ati completat o cerere pentru anularea cardului respectiv. Va atasam cererea completata si semnata de dvoastra, poarta nr de inregistrare cutare, blablabla...”
Deci, sa rezum. Eu ii intreb pe ei in data de 30.10 cine a cerut anularea cardului meu, iar ei imi raspund ca EU am cerut asta, dar ca din motive stranii, neg adevarul; si mai mult de-atat, ma duc si la peco ca sa platesc cu cardul pe care eu am cerut sa-l anuleze si sa ma fac de minune fara n-am bani la mine, intentionat si din cauze pe care nici unii, nici altii nu le inteleg. Va jur ca in momentul ala am vazut rosu in fata ochilor, ca mi s-a pus o ceata pe creier si am inceput sa ma gandesc la modul foarte serios cum naiba a ajuns hartia aia cu data de 24.10 semnata de mine in mana lor? Mi-am imprimat hartia si ma uitam la ea ca vitelul la poarta nou, pentru ca din cauza cetii care mi se pusese pe creier, nu-mi aminteam sa fi vazut vreodata in viata mea hartia aia. Nu-mi aminteam nici sa fi fost in banca in data de 24, cand sustineau ei ca am fost si cu siguranta nu-mi aminteam sa fi cerut eu sa-mi anuleze cardul cu pricina prin vreo cerere sau prin orice altceva. Daca eu va intreb pe voi ce-ati facut acum doua saptamani, daca ati fost la banca cu vreo treaba sau nu, vreau sa vad cati isi amintesc exact ce si unde au facut!? Tot asta mi s-a intamplat si mie, adica nu-mi aminteam exact zilele in care am intrat in banca cu vreun motiv sau altul, dar aveam certitudinea ca eu n-am cerut sub nici o forma sa mi se anuleze si sa mi se reemita cardul. Drept urmare, pentru ca era singura mea forma prin care-mi puteam exprima indignarea la ora aia am dat replay la e-mail si am combatut cu nerv faptul ca eu as fi semnat foaia aia, ba chiar am sustinut cu tarie ca eu nici n-am fost in banca in data de 24, data la care eram cu treburi prin alte parti. Sincer, nici macar n-am stat sa ma gandesc, adevarul este ca ceata de pe creier era foarte, foarte deasa...aveam totusi convingerile mele si certitudinea ca nu mi-am pierdut mintile, asa cum incercau EI sa ma convinga ca s-ar fi intamplat.
Daca pana in momentul acela n-am dat foarte mare importanta evenimentului, puteti fi convinsi ca linistea mea s-a dus odata cu raspunsul primit. Am inceput sa-mi recapitulez toate zilele, cu calendarul in fata, unde am fost, ce-am facut, cat am stat... Recunosc ca ar fi fost mai bine sa fi facut asta inainte de-a le raspunde la e-mail, dar fapta era deja consumata sub presiunea momentului, asa ca nu-mi puteam lua e-mailul inapoi. Oricum, oricat m-am tot gandit, nu mi-am amintit nici moarta de foaia aia, nu-mi aminteam cand am semnat-o, pentru ca totusi, aia era semnatura mea. Cam asa mi s-a scurs weekendul, tot analizand pasii facuti si incepand sa cred ca SISTEMUL nu este doar imperfect, este chiar murdar si bolnav.
Luni la prima ora eram la banca. Cu jalba-n poseta (copia cererii pe care ei incercau sa ma convinga c-as fi semnat-o in data de 24) am cerut sa fiu dusa de-a dreptul la seful cel mare, pentru ca don’sorul palid care m-a facut sa cred prima data ca au un SISTEM performant nu mai avea nicio credibilitate in fata mea. M-am dus la sediul ala care nu e central, pentru ca mie acolo mi s-au intamplat toate si pentru ca oricum peste tot este cate un sef, deci si acolo am presupus ca trebuie sa fie macar unul. Nici nu m-am asezat bine pe scaunul din fata superiorului local ca a si aparut in spatele meu don’sorul care imi striga din usa:
- Sa stiti ca am cerut anularea comisionului, dna Rusu! Am cerut sa vi se inapoieze banii!
Eu, tot atat de perplexa ca si in fata e-mailului de vineri, ma gandeam ca poate ma confunda cu cineva, pentru ca nu stiam despre ce vorbeste baiatul acela. Intr-un tarziu am inteles ca era vorba despre comisionul pentru reemitere de card, pe care banca mi-l inhatase din cont, pe motivul clar ca eu am cerut reemiterea, nu? Adica 15 lei. M-am gandit pe moment ca e foarte ciudat cum bietul baiat a si observat chestia asta, fiind luni dimineata la prima ora; ma gandeam ca poate alta treaba n-a avut in weekend decat sa-mi verifice mie contul si sa reclame un comision pe care banca il ia de la toata lumea in momentul reemiterii. Comision pe care eu nici macar nu-l reclamasem. Iar am inceput sa vad rosu si am simtit din nou ca ceata mi se aseaza peste creier, atat cat mi-a mai ramas din el. Am trecut de momentul penibil cu comisionul numai dupa ce-am ragnit ca eu nu de-aia sunt acolo, ca habar n-am ce comision mi-au tras si-ntre timp mi-au dat inapoi si sa taca toata lumea ca acum vorbesc eu.
Dupa ce-am atras atentia ca sunt deja nervoasa, am scos copia cererii si am pus-o in fata lor, sustinand ca eu n-am semnat foaia aia la data la care scrie acolo, ca nici macar nu cred c-am fost in banca la data respectiva si ca vreau sa stiu de ce incearca ei sa ma convinga ca-i altfel decat a fost!? Seful a scos registrul unde se notau toate cererile si constata in prezenta mea ca numarul cererii nu apare in data de 24, ci in data de 26. Chestiune care dealtfel nu i s-a parut foarte problematica, poate ca este minora fata de alte nereguli care le au ei pe-acolo. Cum sunt combatuta pe fata vizavi de spusele mele, cer verificarea camerelor video din data de 24, cand sustin eu pana la proba contrarie ca N-AM SEMNAT ACEL ACT , ca nu inteleg de ce insista ei sa ma faca nebuna, pt ca doar daca as fi fost nebuna mi-as fi anulat cardul, m-as fi dus dup-aia sa platesc cu el la peco si as fi facut atata circ si galagie pentru asta! Si pentru ca deja faceam spume si ele erau vizibile, interlocutorul meu pare sa-mi faca caz, daca nu pentru alt motiv, macar din cauza faptului ca scandalul se auzea deja in toata banca, fiind ascultat cu mare interes de clientii numerosi la ora aia. Ma asigura asadar ca va investiga cazul si ca personal va vizualiza inregistrarile pe care bineinteles ca eu n-am voie sa le vad, doar se intampla acolo mari secrete pe care eu, care le dau banii mei, n-am voie sa le aflu! Nici n-am pretentia, zic eu, adica sa vad inregistrarea. Ma bazez asa cum am facut intotdeauna pe buna credinta a oamenilor, in care stie naiba de ce, am crezut intotdeauna indiferent de situatie. Adica doar nu m-o minti si seful, m-am gandit eu, de ce-ar face-o? Si am plecat val vartej din banca, inca spumegand serios si cu convingerea ca pana la urma, adevarul va iesi la suprafata si ei vor inceta sa ma faca sa cred ca mi-am pierdut mintile de tot.
Si iar mi-am vazut de-ale mele in asteptarea telefonului clarificator, care a venit mai tarziu decat ma gandeam eu. M-a sunat doar miercuri pe la amiaza si doar ca sa ma enerveze si mai tare decat o facusera pana atunci. Mi-a spus pe o voce calma (dealtfel, trebuie sa admit ca este o persoana foarte calma, chestiune de admirat in zilele noastre si la postul pe care-l duce-n carca) ca in ziua de 24.10 sunt vazuta pe camerele video intrand in banca.
- Da, zic eu, poate c-am intrat, dar m-ati vazut c-am semnat blestemata aia de cerere?
Eu nu sunt o persoana prea calma!!! Ceea ce mi-a raspuns m-a facut sa-mi sara mustarul si sa incep sa ma balbai, chestiune pe care o patesc foarte rar, doar la enervari extreme si cand sunt atacata pe nedrept. Mi-a spus ca ei nu pot sa vada in camere ce fac eu in banca in data de 24, ca ei doar ma vad ca intru in banca si gata, ce naiba mai vreau? Ca poate asa cum am uitat c-am fost in banca in data de 24, poate tot asa am uitat si c-am semnat cererea aia atunci cand pretind ei c-am semnat-o. Am intrebat-o daca asta este tot ce are sa-mi spuna, mi-a zis da, am inchis si-am dat cu telefonul de perete. Exagerez, n-am dat cu el de nimic pentru simplul motiv ca mie nu-mi place sa-mi schimb telefoanele, ma oboseste tehnologia noua si prefer sa am grija de alea vechi decat sa invat sa folosesc unul nou. Dar as fi dat!
Dupa telefonul asta am inceput sa ma gandesc ca lucrurile au ajuns prea departe, ca m-am cam saturat sa le tot dau a “n”-a sansa pentru a-si recunoaste greseala si c-ar trebui sa iau altfel de masuri, adica reclamatii, politie, avocati, ce-o mai fi... Am sunat pe cineva si m-am interesat ce naiba se vede pe camerele de supraveghere dintr-o banca si am aflat ca se vede totul, din toate unghiurile si nu doar cum intra si iasa oamenii din institutia demolarii noastre morale, asa cum a vrut sa ma faca sa cred persoana in care avusesem eu prea multa incredere. Pana acum ma enervasem foarte, foarte tare, dar acum fierbeam si clocoteam la propriu. Si nu doar ca ma enervasem, dar faptul ca cineva insista in mod absolut gratuit sa ma faca nebuna ma intrista, demoraliza, deprima...nu mai stiu, mai multe...dar toate cam cu acelasi sens. Ce mai, mi-a pierit si ultima farama de autostima si entuziasm, ca sa nu mai zic de proverbiala mea incredere netarmurita in oameni, in bunatatea si cinstea lor! Nu m-am indoit nici macar un minut de mintea mea, desi as fi putut dupa toate cele enumerate mai sus. Eram in continuare convinsa ca eu n-am semnat cererea in data de 24, asa ca a doua zi dimineata m-am dus la politie. Nu m-am dus direct sa fac o reclamatie, m-am dus mai mult ca sa vad ce-as putea face eu, un simplu muritor neisemnat ca sa-i fac sa-mi arate si mie inregistrarile video. Pentru ca era clar ca aia era singura mea proba, altfel s-a vazut ca in fata cuvantului lor, al meu n-a contat nici cat o ceapa degerata. Pana in acel moment nimeni altcineva din banca aia n-a fost interesat sa-mi stie parerea, poate sefii sefului cel mic de la filiala care nu era sediu ar fi trebuit sa fie interesati, dar n-au fost! Desi reclamatiile mele on-line se duceau mai sus, adica acolo unde ar fi trebuit sa ajunga si versiunea mea a povestii, un client ca oricare altul, dar in fond si la urma urmei, un client.
La politie mi-am zis pasul si am aflat ca ei nu prea s-ar baga, din cauza ca nefiind eu pagubita nici material, nici fizic, ei nu prea au ce face. Pentru ca nu-i asa, pagubele morale noi romanii stim sa le ducem foarte bine si cu timpul ajungem sa nici nu le mai consideram pagube de nici un fel. Ma rog, nu ma pun eu cu legislatia, n-am pretentii chiar asa mari. Oricum am aflat ca EI trebuie sa tina inregistrarile timp de 30 de zile, deci c-ar trebui sa ma grabesc daca vreau s-ajung vreodata sa le vad si ca pentru asta as avea nevoie de un ordin judecatoresc. Am sunat ceva avocati care m-au descurajat din start, adica mi-au zis ca efortul meu nu prea merita, in sensul ca n-as putea scoate de la ei mare lucru, eventual scuze si nimic mai mult. Ca mai bine sa-mi vad de treburile mele daca am altele si daca nu sa-mi fac, ca n-are sens sa ma bat cu SISTEMUL. Asta din cauza ca nu ma pagubisera sub nici o forma, dupa parerea lor. Daunele morale nu sunt daune demne de luat in considerare pe-aici prin gradina noastra si faptul ca eu sustineam ca s-a facut un fals intr-un act bancar, nu prea conta!
Intre timp am incercat sa ma gandesc ce se intamplase totusi, pentru ca nu negam niciun moment faptul ca semnatura era a mea. Si am ajuns la concluzia ca in ziua de 30, zi in care m-am dus cu ganduri bune la banca ca sa reclam cardul, don’sorul cel palid m-a pus sa semnez acea foaie la care atunci nu-i dadusem nicio importanta, spunandu-mi ca trebuie s-o semnez ca sa-mi poata da alt card. Asta dupa ce reusise sa ma convinga de inteligenta SISTEMULUI si de eroarea detectata de respectivul. Sincer, greseala mea cea mai mare, nu m-am uitat la data de pe hartie si n-am sa stiu niciodata daca data era sau nu trecuta in acel moment. Oricum, hartia a ajuns la mine si in catastifele bancii cu o data falsa, lucru care este deja o certitudine. Nici n-ar fi trebuit de fapt sa semnez hartia aia nenorocita, pentru ca pe ea scria ca eu declar ca mi-am pierdut/furat cardul si ca nu-l pot preda la banca, chestie total falsa, de vreme ce eu aveam cardul in buzunar si am incercat sa platesc cu el in 27. M-am gandit ca sigur acel biet functionar a gresit el ceva pe-acolo, a facut vreo confuzie tampita si acum incearca sa acopere greseala cu o minciuna cat casa. Problema n-ar fi ajuns atat de departe daca ar fi recunoscut, pentru ca nu-i asa, nimeni nu-i perfect si toata lumea greseste, pana si un functionar de banca. Ar fi fost mult mai simplu daca ar fi recunoscut, decat sa se fi incapatanat sa ma convinga pe mine si pe sefii lui ca sunt nebuna!
Oricum, imediat ce-am iesit de la politie am fost contactata telefonic si invitata, ba nu, rugata sa ma duc la sediul central, la seful cel adevarat care pana atunci nu se aratase interesat de varianta mea. Stranie coincidenta, am zis eu ranjind in barba! Dar m-am dus, ca eu sunt din categoria celor care nu stiu refuza oamenii atunci cand sunt rugati frumos. Acolo tot miere si zambete, ca de ce sunt asa suparata, ca de ce nu m-am dus direct la seful mare din start? Adica de ce sa ma fi dus eu, eu m-am dus acolo unde mi s-a intamplat totul si am reclamat la fata locului si nu numai! Adica tot eu eram de vina ca n-am stiut cu cine sa vorbesc, dupa cum rezulta in final. Oricum, am povestit toate chestiile pana la ultimul amanunt, i-am spus ceea ce cred eu ca s-a intamplat si i-am cerut sa verifice pe inregistrari zilele de 24 si de 30. Ca in ziua de 24 o sa ma vada intradevar intrand in banca, dar cu siguranta n-o sa ma vada semnand nimic. Si ca in data de 30 o sa ma vada la masa cu palidul coleg, semnand ceva si anume actul cu pricina. In fata determinarii mele a zis bine, voi verifica. Da, da tu verifica, i-am spus, dar vezi ca eu n-astept prea mult ca sa-mi confirmi tu mie ce eu stiu deja, asa ca i-am dat termen pana a doua zi la ora 13 sa-mi spuna ce concluzie a tras. Eram nervoasa, dar cu niste nervi constructivi de data asta, adica foarte sigura pe mine si fara balbaieli emotionale.
A doua zi m-a sunat foarte promt si din nou m-a invitat la banca. De data asta am zis nu vreau (mi se mai intampla si mie cateodata), depinde ce concluzie ai tras. Daca ma chemi sa-mi zici iar ca eu sunt cea care semneaza actul in data de 24, n-are rost sa ma deranjezi si sa mai bat drumul pana acolo. Nu, zice, trebuie sa vorbim, dar in concluzie, a fost greseala noastra, a bancii. Eu mai sa lesin de emotie si ca sa nu chiar lesin l-am chemat cu mine la confruntari si pe barbatul meu, care chiar daca tine cu mine, tot martor se cheama ca e.
Acolo m-au asteptat amandoi sefii implicati, dar spre surpriza mea nu si colegul cel palid, care in final s-a demonstrat c-a facut toata aceasta mascarada pentru ca m-a confundat si mi-a anulat cardul el singur, din greseala si fara sa-l roage nimeni. Cel putin asa mi s-a explicat mie. Ca adica eu in ziua de 24 am fost totusi la banca, dar am fost doar ca sa intreb daca imi iesise Mastercardul solicitat. Nici macar n-am stat la masa cu don’sorul, pentru ca era ocupat cu doi clienti. M-a intrebat peste masa daca am venit dupa card, eu am zis ca da si s-a apucat sa caute plicul cu numele meu. Dar nu l-a gasit, asa ca am plecat tot asa cum venisem, probabil fara macar sa-mi scot mainile din buzunar. Nu stiu ce scurt circuit s-a creat in capul lui, dar cert este ca in ziua aia el a intrat in SISTEM si a cerut anularea cardului meu nevinovat, un biet Visa de debit, singurul pe care-l am si pe care o sa-l arunc la gunoi in curand. A cerut anularea lui fara macar sa-mi ceara buletinul, fara sa ma puna sa semnez nimic, fara sa stie de fapt concret de ce naiba m-am dus eu in ziua aia la banca! Si probabil ca pana marti 30, cand m-am dus eu sa reclam problema nici macar nu si-a dat seama de greseala. In ziua aia (marti 30) mi-a varat in fata actul acela pe care n-ar fi trebuit nici in ruptul capului sa-l semnez, dar eu l-am semnat, asa cum cred c-ar fi facut oricine in locul meu. Nu cred c-o sa ma invat minte, pentru ca in momentul in care mi se pun in fata zeci de foi cu paragrafe si stelute si litere mici sa le citesc si sa le si inteleg pe deasupra, imi intra pe loc depresia si renunt de la primele pasaje. In fine, si-au cerut scuze in numele lor, al bancii, al colegului impricinat...ce mai, in numele omenirii mai lipsea sa-si ceara scuze. Eu am cerut o explicatie scrisa a evenimentelor, pentru ca oricum ai invarti-o, ramane un fals in acte, chiar daca greseala mai mare a fost a mea, pentru c-am semnat ca primarul. Adica am cerut o notificare scrisa cu explicatia faptului si cu semnatura si stampila bancii. Tot mai grav mi se pare gestul functionarului, care lucreaza intr-o instutie careia noi ii dam banii sa ni-i tina si in care se presupune ca avem incredere oarba...altfel le-am mai da banutii nostri? Bineinteles ca n-am cerut daune morale, dealtfel nici nu mi s-au oferit. Eu nu prea stiu sa cer, asta este un alt defect al meu, la fel de mare ca si chestia cu refuzatul, increderea oarba in oameni...Cam atat am obtinut, scuze la scena deschisa, pentru ca notificarea cu pricina n-am vazut-o inca si nici n-am s-o vad vreodata. Si-au asumat greseala si au ascultat fara sa ma intrerupa tot discursul meu moralizator si care va promit, a fost foarte acid si foarte usturator. Mi-am varsat tot necazul produs de toate SISTEMELE in biroul lor si pot sa spun ca a meritat. Am certat si seful cel mic ca nu s-a uitat bine pe camere de la inceput si ca a sustinut ca eu am fost in banca in data de 24, chestie reala dealtfel, adica era un fel de jumatate de adevar. Pentru ca fuseesem in banca, dar era clar ca nu ma vazuse semnand nimic. Deci, nu ca nu si-a dat seama ca eu spun adevarul, dar ca a preferat sa minta si ea putin si sa-si acopere colegul care gresise si practic savarsise delictul. M-a amuzat insa raspunsul ei, pentru ca el se leaga de sambata aceea frumoasa pe care am petrecut-o cu prietena mea de departe. Mi-a zis ca m-a vazut si m-a recunoscut foarte repede pe camere pentru ca purtam acelasi fular pe care-l purtam si in lunea in care am fost sa fac reclamatie la banca, ca m-a recunoscut imediat dupa fular. Fularul este un cadou de la prietena mea de departe....:)))
Si pentru ca m-am gandit ca niciodata n-am stiut sa cer nimic si ca de fapt obtinusem ceea ce-am urmarit de la inceput, am renuntat la razboiul asta. Dar sa stiti, sunt fata buna, sper sa pot dormi noptile mai bine de-acum inainte si sa nu mai atrag chestii de-astea. Gata, consider ca mi-am zis pasul si inchid capitolul cardului misterios.
Ati inteles ceva?

Vizualizări: 58

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor