TALESTRI, REGINA AMAZOANELOR (Capitolul 12)   

Paşii amazoanelor se auzeau puternic pe lespezile de piatră ale portului din Histria. Talestri ronţăia de zor o bucată de pesmet din tărâţe, păstrat cu grijă de Aela, în coşul prinţesei. Siluetele lor atrăgeau privirile trecătorilor, unii uimiţi de urâţenia amazoanelor-soldat, iar alţii fascinaţi de frumuseţea amazoanelor-fruntaş. De departe însă, deosebită rămânea Talestri, cu părul ei albăstrui-violet, prins de-a lungul cozii, în trei locuri, cu legături din cânepă împletită. Aela o urma atentă, gata să mai scoată din coş şi alte bunătăţuri, deşi prinţesa nu era o gurmandă de felul ei. Ajunseră în locul stabilit cu Eber, negustorul fenician. În faţa lor se înălţa o frumuseţe de corabie cu vela încă strânsă pe catargul format din cei doi stâlpi de lemn, dar care părea să tremure la adierea vântului, nerăbdătoare în faţa unui nou drum pe marea mohorâtă şi neospitalieră. Cu un pintel alungit în faţă, corabia era prevăzută cu trei nivele pentru circa 144 de vâslaşi. Având 48 de rame, atingea o viteza cam de 10 mile, una performantă pentru acele vremuri.

- O triremă! se auzi vocea plină de încântare a lui Melestri. Pe toţi zeii, trebuia să îmi dau seama că prinţesa noastră va alege, pentru acest drum, ceva deosebit.

- O ce? întrebă Climene năucită.

- O triremă, răspunse Aela plictisită. Să nu-mi zici că ai uitat când Burnesha ne-a povestit despre celebrele corăbii feniciene?

Climene îşi învârti ochii năucită, nu-şi amintea nimic din discuţia despre navigaţie. Talestri nu le băgă în seamă pe cele două amazoane, ci se apropie, în grabă, de puntea din scânduri late care făcea legătura între corabie şi ţărm. Nu reuşi să facă doi paşi pe aceasta că se şi poticni de un om micuţ de statură, adus de spate şi cărunt. Era Eber, negustorul fenician. Acesta se propti, ţanţoş, în faţa prinţesei.

- Bine ai venit, prinţesă Talestri, pe umila mea Cartină, zise Eber, făcând o plecăciune uşoară din cap.

- Bine te-am regăsit, dragul meu Eber! răspunse Talestri. Umila ta Cartină mă lasă mută cu frumuseţea sa. Culoarea velei este foarte bine aleasă, de parcă soarele s-ar fi scăldat în ea, şi lemnul este frumos lucrat şi lustruit, recunosc arta bravilor fenicieni.

Zicând acestea, Talestri lăsă în coşul Aelei bucata de pesmet şi se îndreptă spre velă. Nici nu reuşi să îşi delecteze privirea cu balustrada de lemn cu mici însemne feniciene, că un zgomot puternic se auzi. Uşa ce dădea spre încăperea principală a corabiei se deschise şi Rammu ieşi, plin de nervi. Privirea însă îi deveni senină şi, vădit entuziasmat, se apropie de Climene şi zise:

- Charie, frumoasa mea! Pe toţi zeii, nu credeam că ne mai vedem curând!

- Zeii ne-au surâs din nou, interveni Melestri cu iz ironic. Cred că prinţesa noastră e foarte încântată.

Talestri rămase cu gura căscată, privind cu groază, spre uşa larg deschisă, prin care se vedea silueta bine conturată a lui Runkrahost. Acesta privea amuzat spre grupul de amazoane de pe puntea superioară.

- Ia te uită ce delegaţie importantă avem azi la cină. Draga mea prinţesă, încep să cred că ne urmăreşti. Oare să facem şi noi parte din măreţia viitorului tău?

- Charie, generale Runkrahost! răspunse Talestri, pe un ton amiabil forţat. Cred că sunt doar simple coincidenţe printre papirusurile zeilor. Sunt mulţumită de faptul ca la bord se află persoane pe care le cunoaştem deja.

- Sunt convins, răspunse generalul, apropiindu-se de prinţesă şi privind-o cu interes.

Talestri nu răspunse acestei provocări deschise, fiind sigură că asta îşi dorea Runkrahost. Un răspuns ar fi generat o serie de alte schimburi de replici, probabil fără niciun rost anume. Eber apăru ca din senin şi, după ce aprecie entuziasmat faptul că amazoanele se cunoşteau cu ceilalţi călători, le arătă încăperile în care trebuia să stea pe tot parcursul călătoriei. Talestri avea o încăpere mică, dar numai a ei, spre deosebire de celelate amazoane care trebuia să împartă două cam la fel de mari. Runkrahost primi una în apropiere de încăperea prinţesei. Talestri simţi un fior străbătându-i corpul la gândul că la mică distanţă va sta generalul babilonian cu statura impunătoare de akkadian. Câteva gânduri îi trecură fugare prin minte, dar şi le alungă imediat, conştientă fiind de faptul ca orice implicare emoţională cu generalul ar genera o serie de probleme şi ar putea chiar periclita obiectivul pe care îl avea de atins. Corabia începu să se clatine şi, după ce se lovi cu sacii de nisip de marginile pietruite din port, se îndreptă legănat spre ieşirea din micul golf. Vocile vâslaşilor se auzeau puternic şi ritmat, de parcă asta şi-ar fi dorit să facă toată viaţa, să fie picioarele frumoasei Cartine în apele mărilor. Talestri se întinse pe patul de lemn. Era cam tare faţă de cel obişnuit, pe care dormea acasă, dar ceva era magic în acea încăpere căptuşită cu lemn de brad. “Să fie de la legănatul Cartinei sau de la mirosul sărat din Pontus Axeinos?” se întrebă prinţesa.

- Ridicaţi vela! se auzi vocea puternică a lui Eber. Mai repede, sclavi de nimic. Am dat o groază de bani pe voi şi nu sunteţi în stare să ridicaţi o amărâtă de velă? Uşor la cataaarg! Unde te uiţi, chiorule? Tu nu vezi de unde bate vântul? Ajută-l pe ăla să îndrepte spre direcţia cea bună. Uşoooor, că ne răstorni… Gata, lasă!...

Talestri chicoti amuzată, îl şi vedea pe bătrânul negustor alergând pe puntea superiară şi încercând să se impună în faţa oamenilor săi. Vorbea cam mult, dar îi iubea pe toţi ca pe copiii lui şi suferea pentru fiecare în parte dacă era cazul. Prinţesa închise ochii, glasul mării se auzea tot mai desluşit, erau deja departe de ţărm.

Vizualizări: 137

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de GOGA GR. CONSTANTIN pe August 4, 2014 la 12:12pm

La Multi Ani!

Comentariu publicat de GOGA GR. CONSTANTIN pe August 3, 2014 la 8:01pm

                                     ΣΤΥΛ ΜΕ ΤΟ ΣΤΥΛ

          

-      STYLE WITH STYLE, DECI STIL CU STIL,  o abordare a estetismului ca SIL  si CLASSY TRUMPS TRENDY, definiri pe textura din fiecare capitol, cu cele doua planuri/ lumi, de amazoane si de zei… conjucte prin personajele cu implicatii ereditare si actante, Talestri, pritesa/semizeita si tatal ei, zeul Antal[despre lumea amazoanelor stim prin stilul direct, incipitul narativ, despre lumea zeilor, idem, in capitolul 2… ca spatiu si timp, intrigi razboinice,  dar ideea energetica, fundamentala diferenta dintre cele doua lumi este sugerata direct de Antal, fiicei sale[“Nu m-ai dus niciodată la tine acasă. Cred că mi-ar fi plăcut…

-  Poate, răspunse zeul privind-o, cu drag. Dar nu ai cum să mergi până acolo.

-  De ce? Doar sunt semizeiţă.

-  Da, dar te-ai născut pe pământ şi eşti mai mult om în acest moment…

-  Crezi? întrebă Talestri dezamăgită.

-  Nu e vorba de ce cred. Noi avem puterea de a ne transforma în fiinţe care să se adapteze climei de aici.

-  Adică? Eşti transformat? Să înţeleg că nu eşti în realitate aşa cum te văd?

Talestri privi îngrozită spre tatăl ei. Acesta se ridică şi umbra lui uriaşă se revărsă peste încăpere.

-  Sunt aşa cum mă vezi, draga mea. Doar că sunt mai mult energie decât materie. Oamenii pun accent pe materie, mai mult decat pe energie, poate că din această cauză pierd, devenind una cu pământul. Nu ţi-am zis până acum, pentru că erai prea mică, dar trebuie să începi să înţelegi anumite lucruri, pentru că va veni timpul când va trebui să renunţi la partea umană din tine şi să devii energie. Atunci voi putea să te iau la mine, acasă…] Aici este si un semn al destinului Talestri, poate ca epica va face sa primeze existenta doar a semizeitei… cand lumile se vor confrunta… intuiesc si extensia planurilor, babilonian, akkadian, Runkrahost unind tot atatea planuri ca si Telestri, toate pamantene… sau, poate ca si al al zeilor, ca are in destinul numelui un zeu egiptean RunkRaHost… ceea ce ar face din aceasta proza un roman cu valente de epopee, intrunind drumul de ducere ca la Iliada, drumul de intoarcere ca la Odiseea si destinul uman ca la Agamenon, tradare ce duce la crima ca la atrizi… poate nu va mai fi printesa, dar va fi semizeita… deci personajul de roman se contureaza ca un personaj de tragedie antica…

   SIL, evident in portretistica, un feed-back narator-personaj si personaj-narator, insertie care se poate demostra prin urmatoarele texte:

“Regina amazoană era o roşcată frumoasă, cu ochii mari şi verzi, ce puteau vrăji într-o clipă aproape orice bărbat neatent. Îmbrăcămintea ei de bază era o rochie albă, cu poalele în fâşii lungi şi străvezii. Purta o tunică din piele, lucrată fin cu broderii şi cristale. Aceasta era prinsă la mijloc cu un brâu roşu, purtător de noroc. O venera pe zeiţa vânătorii, Diana, dar nu uita să îi aducă din când în când elogii şi zeiţei frumuseţii, Venera.”[SD]

 

“Părul răvăşit parcă nu mai avea culoarea roşiatică de altădată. Cearcănele păreau, în fiecare dimineaţă, tot mai adânci. Diossippe se privi atent. Pe vremuri îşi adora fiecare trăsătură a corpului, fiecare linie, fiecare curbură, fiecare fir de păr… Din orice unghi s-ar fi privit, era frumoasă. Acum, uneori, îi e frică să se mai uite în oglinda imensă. Ştie că bărbaţii încă o mai adoră, dar pentru cât timp? Antal de mult nu se mai arătase interesat. Probabil de asta… Diossippe, îşi luă haina albă de in de pe jilţul de lângă pat şi îşi acoperi umerii. Făcu doi-trei paşi prin cameră şi, aşezându-se pe jilţul de lângă oglindă, calmă şi zâmbitoare, începu să caute printre uleiurile primite de la Druida-Mamă.”[SIL]

“-Câtă impertinenţă! exclamă Talestri.”[SD]

-   

“-E cazul să merg să mă îmbrac de petrecere, o întrerupse Aela. Cei trei soldaţi babilonieni pe care îi cunoaştem vor veni în seara asta. Apropo, ăştia doi, impertinenţii… doar n-or fi tot babilonieni.”[SD]

“. Cei trei soldaţi, de la masa amazoanelor, se ridicară în semn de salut prietenesc. Impertinentul, privi uimit şi, vădit amuzat, se apropie de masa celor şase.”[SIL-INSERTIE DIN GANDIREA PERSONAJELOR IN DISCURSUL NARATORULUI/impertinenta, impertinentii, impertinentul]

 

“-Rămâne leoaica, Runkrahost…

Deci aşa îl chema pe impertinet. Talestri făcu un semn dispreţuitor, haina îi alunecă de pe un umăr…” [SIL]

 

CLASSY TRUMPS TRENDY… personajele au un stardard si se comporta adecvat, cu stil, fie la masa, oricat de frugala, fie in societate, cu un farmec aparte…

Talestri are frumuseti interioare si exterioare, preocupari si interese artistice, canta la harpha, stie sa precieze arta dintr-o utilitate, camasa de zale, corabia, are elocinta, dovada dialogului cu negustorul fenician, Eber,  stie arta seductiei, stie sa o explice si sa o aplice…

“. În câteva minute, comandorul şi amazoanele-fruntaş, se înfăţişară în sala tronului, o încăpere nu foarte mare, cu pardoseală din piatră şi pereţi îmbrăcaţi în lemn cioplit cu diverse simboluri amazoniene. Tronul, îmbrăcat în catifea de un roşu aprins, era situat pe un mic piedestal şi îţi fura privirile cu accesoriile din pietre semipreţioase.”[NARATORUL PREDISPUS LA ARTA, DESCRIIND]

“În faţa lor se înălţa o frumuseţe de corabie cu vela încă strânsă pe catargul format din cei doi stâlpi de lemn, dar care părea să tremure la adierea vântului, nerăbdătoare în faţa unui nou drum pe marea mohorâtă şi neospitaliera. Cu un pintel alungit în faţă, corabia era prevăzută cu trei nivele pentru circa 144 de vâslaşi. Având 48 de rame, atingea o viteza cam de 10 mile, una performantă pentru acele vremuri..”[NARATOTUL]

“-     Bine ai venit, prinţesă Talestri, pe umila mea Cartină, zise Eber, făcând o plecăciune uşoară din cap.

“-     Bine te-am regăsit, dragul meu Eber! răspunse Talestri. Umila ta Cartină mă lasă mută cu frumuseţea sa. Culoarea velei este foarte bine aleasă, de parcă soarele s-ar fi scăldat în ea, şi lemnul este frumos lucrat şi lustruit, recunosc arta bravilor fenicieni.[PERSONAJUL-TALESTRI]

   Potretele fetelor  ce par de  18 ani, ele avand peste 20, arata ca se poarta cu stil

“Talestri se trezi brusc. Vântul pătrundea prin cele două ferestre întredeschise. Probabil zgomotul acestora o trezi. Încercă să îşi alunge imaginile visului, deşi ştia cât de mult o apăsau acele amintiri… “Sunt o amazoană” îşi spuse ea şi, după ce se asigură că a închis bine ferestrele, se cocoţă înapoi în pat. Îşi duse genunchii la piept şi, privind în gol, îşi zise: “Mâine e ziua cea mare, voi pleca în căutarea alesului, celui care va contribui la perpetuarea amazoanelor. Trebuie să fiu foarte atentă la ce voi alege. Să fie oare brunet sau blond? Ah! Ce mai contează? Ideea este să fie din neam bun şi să fie un gladiator, un expert în mânuirea armelor, aşa cum va trebui să fie şi fiica-amazoană… Şi dacă va fi un băiat? Hm… iar mă gândesc numai la tâmpenii. Trebuie să fiu optimistă, chiar nu mi-aş dori un alt Arestes.” Imaginea verişorului ei o înveseli. Liniştea nopţii se tulbură de râsul ei cristalin. Ochii ei mari, de un violet intens, se subţiară de plăcere. Se spunea că seamănă mult cu tatăl ei, se bănuia ca acesta ar fi Antal, iar culoarea nemaiîntâlnită a ochilor şi părului ei, albastrui-violet, s-ar fi datorat tocmai acestei uniuni dintre roşcata regină, Diossippe, şi blondul zeu, cu păr azuriu.”

 

“Era o dimineaţă de toamnă, neasemuit de frumoasă, iar munţii musteau de bunătăţi. Râul Auras şerpuia voios, alintat de micii afluenţi de pe potecile poleite cu frunze arămii. Pe vârful unei coline, nu prea înalte, se puteau vedea clar, două siluete. Erau două tinere, cu trăsături armonioase, de fete abia coapte. Nu le dădeai mai mult de 18 ani de fiecare, deşi aveau puţin peste douăzeci. Purtau nişte rochii lungi, din fâşii de cânepă semitransparentă, legate la mijloc cu nişte curele împletite din piele neagră. Sânii, nu prea mari, dar fermi, tresăreau ştrengăreşte la râsetele şi chicotele fetelor. Părul lor sclipea sub razele soarelui, iar buclele uneia îţi luau privirea cu apele fascinante de un azuriu-violet. O şuviţă împletită îi era răsucită în jurul capului, în semn de coroniţă, iar în partea dreaptă, părul îi era prins cu o clamă rotundă, probabil din argint, sau poate chiar din platină şi cu un citrin sclipitor la mijloc, lucrat cu mare fineţe. Marginile metalice imitau dantela, iar de ele erau agăţate, câteva pene de vultur alb. Pe umărul drept i se putea vedea clar un tatuaj cu însemnele nobilelor amazoane. Purta nişte brăţări metalice, din cel mai bun oţel, care treceau, puţin, peste încheietura mâinii, acoperindu-i o parte din ea. Erau menite să protejeze în lupta de la apropiere. Tânăra îşi rotea deasupra capului sabia subţire şi uşoară, strigând ceva războinic. Era Talestri, prinţesa amazoană, însoţită de prietena ei cea mai bună, frumoasa şi sensibila dansatoare Aela. Totul părea un joc, tinerele se amuzau, se pare, de ceva.”

Despre arta amorului, intre seductia si placere, intre pasiune si ratiune, textul vorbeste prin confesiunea-lectie a lui Talestri:

-  “Are un an şi ceva, cam micuţ… Ce să-i faci? adăugă Aela… Mai bine povesteşte-mi ce te-a mai învăţat Druida-Mamă. Zi-mi despre seducţie!

-  Păăăăăi, ce să zic?...

Talestri privi puţin încurcată spre cer, îşi roti ochii, apoi, trăgând o gură de aer, continuă:

-  În primul rând trebuie să ştii ce cauţi. Apoi găseşti ţinta. Asta este partea uşoară, cred… Urmează o perioadă în care trebuie să aplici cu minuţiozitate toate legile seducţiei, astfel încât ţinta să nu îşi dea seama că este în vizor. Va ajunge să facă ea primul pas, crezând că, de fapt ea este cea care iniţiază procesul seducţiei. Acest lucru, îl va incita pe bărbat, nefiind conştient de adăvărata realitate. Trebuie să îl laşi să creadă că el conduce, anticipându-i fiecare mişcare. Ştiind ce urmează, îţi va fi uşor să îl conduci spre ceea ce vrei tu, de fapt. În final, tu îţi atingi scopul şi îţi vezi de viaţă, iar pe el îl laşi cu ochii în soare, căutând un argument solid, pregătit din timp… bineînţeles…

 

 

-  Totuşi… lumea cam ştie ce căutăm noi. E greu să îţi ascunzi intenţiile…

-  Crezi, Aela? Păi lumea ştie, de exemplu, că prinţesa amazoană, Talestri, este altfel decât mama ei… Că îi place să încerce lucruri noi. Că, probabil, ţine legătura cu tatăl ei (la auzul acestui lucru, Aela scuipă în palma dreaptă şi duse mâna la călcâiul stâng, de parcă ar fi încercat să scape de un blestem)… Aşa că, draga mea, continuă prinţesa (prefăcându-se că nu a văzut gestul prietenei), bărbaţii din lumea întreagă pot spera că eu, Talestri, pot fi aleasa inimii lor, iar ei, regii, s-ar putea lăuda că au reuşit să ia de soţie o prinţesă amazoană!”

Sunt destule semen ca Talestri are potential expansiv, erotic, eroic, volitiv, relational, abilitati comunicationale si imbina responsabilitatile de neam cu libertatile de exprimare faptic si fatic… potential ce va dimensiona si va tensiona structurile narrative…

 

Comentariu publicat de Gheorghe Apetroae - Sibiu pe August 3, 2014 la 1:30am

Textul, aşa cum este expus, este de conţinut şi  demonstrează că  Aga Lucia-Selenity este o bună cunoscătoare a mitologiei, posedând, în acelaş timp, un talent incontestabil în arta scrierii!... Felicitări!... G.A.S.

Comentariu publicat de Aga Lucia-Selenity pe Iulie 27, 2014 la 10:09pm

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor