Casa unde locuiesc este blestemată,
În zidurile ei parcă s-ar afla o Ană;
Strânsura dintre cărămizi mă împresoară;
În fiecare noapte aud câte un suspin...

Numai şarpele alb de sub prag
Ca un străjer îmi este fidel;
Sacru, ca un zeu, mă protejează,
Stă ca un tampon între cele două lumi.

Casa asta blestemată trebuie dărâmată
Şi fiecare cărămidă curăţată de amintiri,
Doar pragul casei trebuie păstrat;
Acolo, sub el, stă destinul meu...

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Urzica Gheorghe pe Iulie 26, 2010 la 10:50pm
Feminitatea este răpită şi zidită într-un proiect, ca ofrandă şi tribut sigur pentru durabilitatea şi perenitatea operei literare (casa). Este o parabolă reuşită şi frumoasă. Poeta este prizonieră a propriei sale creaţii şi doreşte să iasă din această stare. Şarpele care simbolizează energia creatoare este zeul la care se închină prizoniera. Nimic nu este morbid aici, ci predestinarea şi sacrificiul suprem al artistului. Cu preţuire.
Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Aprilie 17, 2010 la 10:32pm
Elisabeta, iti multumesc pentru comentariu si scuze ca iti raspund asa de tarziu. Toate cele bune! Cu drag, Vali
Comentariu publicat de Elisabeta Branoiu pe Martie 24, 2010 la 11:14am
Frumoasa poezia, dar inspira prea multa tristete, Domnul nostru Iisus e cu noi in orice loc si-n orice timp, si totusi :
"Dupa furtuna
va veni si vreme buna !"
Va iubesc Doamne ajuta! Elisabeta

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor