Am stat putin Acasa.

In amintire totul pare a fi masurat in secunde, in amagiri... Imi este dor!

Scurta mea vizita Acasa a fost una din acele intamplari care te marcheaza definitiv.

Nu stiu cum s-a intamplat, cum de am ajuns Acasa...

Eram tanar si neatent la planuirea viitorului. Totul curgea si ma lasam prins in val bucurandu-ma de fiecare reusita. Deseori simteam in nari un miros ciudat. Ii spuneam miros de stele. Nu ma intrebam de ce il numesc asa, adulmecam doar nesatul, incercand sa-l intiparesc in mine, sa il fac parfumul meu permanent.

Zilele se scurgeau fara prevestiri, doar cu planuri obisnuite. Obisnuit era si prietenul meu nevazut, prietenul care aparea mereu insotind mirosul de stele si despre a carui existenta nu spuneam nimanui. In copilarie intelesesem ca doar eu il vad si ma bucuram de acest privilegiu, pastrand mandru secretul nostru. Ir, asa il cheama, stia tot ce faceam, tot ce urma sa mi se intample. Invatasem sa inteleg firul de derulare al urmatorului eveniment dupa culoarea pe care o lua Ir. Noi nu vorbeam, adica nu foloseam cuvinte, comunicam intr-un limbaj de semne, simboluri si trairi. Avea un mod special de a ma ghida spre alegerea norocoasa, deseori simteam ca infaptuiesc vrerea lui. Prezenta lui imi dadea siguranta si confort; ma stiam sfatuit si protejat.

Mereu fusesem nesigur pe mine. In ciuda faptului ca eram deschis, comunicativ, prietenos, eu nu ma apropiam de nimeni prea mult. In jurul meu oamenii se imprieteneau, isi faceau confidente, se iubeau si se certau, traiau intens, doar eu ramaneam egal, neinvaltorat de patimi si simtiri ce trebuiau exprimate. Mi se parea ca port in mine tot ce imi era necesar, imi eram suficient. Aveam totusi un regret, ma vedeam izolat. In zilele in care eram dezamagit de neputinta mea de a ma apropia de semeni, Ir imi intindea mana si plecam impreuna intr-o calatorie regeneratoare. Nu-mi aminteam niciodata ce facusem, unde fusesem, ce vazusem, stiam doar ca imi era bine, ma simteam implinit, eram fericit.

Ir avea multe feluri de manifestare, moduri de exprimare, dar stiam ca este el. Cand mi se facea deodata somn, un somn dureros care nu-mi dadea posibilitatea sa ma impotrivesc, stiam ca are sa-mi tansmita ceva important, ca ma pregateste pentru eveniment intr-un fel bland, in vis. Ma trezeam stiind care sunt pasii mei urmatori, stiam ca voi alege potrivit programarii facute de Ir. El nu era mereu multumit, caci imi lasa si mie un grad mic de alegere si cred ca eu ii incurcam cumva socotelile, ii nesocoteam dorintele. Nu ca as fi vrut, dar eram pamantean...

Intr-o zi palpaia nelinistit intr-un rosu aprins si era insotit. Nu-l mai vazusem in compania cuiva pana atunci. Simteam ca se intampla ceva neobisnuit, deveneam curios. Ir mi-a aratat, pe o tabla de sah, un surprinzator sah-mat. Regele capitula. Un straniu sentiment m-a cuprins, nu puteam sa-l explic: era multa iubire si ceva regret. Prietenul meu s-a intors catre entitatea care-l insotea si am inteles ce-i cerea:

-Ai, sa binecuvantam aceasta intamplare! 

 Amandoi s-au transformat in curcubeu, au atins tabla de sah si apoi Ai a disparut. Urma unui curcubeu  spirala era singurul semn ca fusese acolo. Am simtit un gol iremediabil in suflet, parca se rupsese o parte din mine. Tabla de sah a ramas la mine si Ir se parea ca nici nu o vede, nu-l interesa, rareori se apropia de ea si muta cate o piesa. Imediat dupa plecarea lui Ai, Ir a doborat un pion. Peste ceva timp a asezat intre rege si regina un alt pion, apoi inca un pion...In timp a mai daramat ceva pioni, a inconjurat regele cu ture, regina cu nebuni, caii i-a directionat spre toate punctele cardinale...

Devenise plictisitor, nu-i mai urmaream miscarile, erau nesemnificative, credeam ca jocul de sah ar fi trebuit reformulat, schimbate regulile. Nu stiam daca eu decid sorta pieselor, sau piesele decid soarta mea, stiam doar ca mutarile pe care le facea Ir imi spuneau ce va urma. In cateva randuri am incercat sa-l pacalesc pe Ir. Voiam sa-mi dovedesc ca tabla de sah nu este stapana existentei mele. Nimic nu functiona, parca si impotrivirea mea era scrisa acolo, totul se derula asa cum imi arata Ir. Mie nu mi se “intampla” nimic, totul era programat. Valurile de revolta si de recunostinta se succedau permanent, aceasta parea singura culoare ce aparea in viata mea care altfel parea un drum fara sfarsit - ca intr-un desen de Escher. Pentru a iesi din monotonie imi inventasem un joc, invatasem sa visez mult, fara a-i spune prietenului meu. Visam ca zbor, calatoream prin lumi nestiute, vorbeam cu stelele, admiram planetele, ascultam cantecul Terrei, conversam cu Soarele, cu Luna. O pasare mare ma insotea mereu; o vedeam doar in visare. As fi vrut sa stiu cine este, de ce zboara alaturi de mine mereu?

-Este pasarea ta gand! mi-a spus Ir fara sa-l fi intrebat. Se apropie clipa intalnirii aievea cu ea, curand o vei cunoaste.

Nu a trecut mult si Ir mi s-a arata iar in curcubeu. Urma un alt moment solemn. Mi-a intins, imbiindu-ma sa-l iau, un recipient de cristal. Cand l-am atins, dopul s-a rasucit si s-a ridicat in spirala deasupra mea. Sticluta de lumina, caci devenise lumina, l-a urmat si a revarsat deasupra mea miros de stele. Pasarea gand a sosit si m-a luat pe aripa ei. Am plecat in stele. Acum mirosul de stele ma patrunsese pana in fiecare celula, era mirosul meu permanent, eram al universului si parti din univers imi erau casa, casa mea din ceruri. Nu am fost surprins cand am ajuns Acasa, recunosteam totul ca si cand ieri as fi plecat. Era bine, ma simteam intreg, eram stapanul pe care il asteptase pregatind in detaliu sosirea. Pregatise si camera de oaspeti pentru Ir si Ai care tocmai sosisera si ei satui de pribegit prin lumi, prin timpul uitat. Cand i-am intalnit, acolo Acasa, am trait, poate pentru prima data, fericirea. Nu as mai fi vrut sa se sfarseasca, doream sa inzidesc timpul, sa dilat infinit clipa aceea. Dar tabla de sah, regele, regina, pionii, turele si nebunii ma stigau...Doar caii isi pierdusera simtul directiei si galopau innebuniti spre toate zarile deodata. Osteneam doar privindu-i caci de mult nu le mai faceam programul.  Trebuia sa plec, vizita mea se terminase. Cata tristete era in noi toti, pana si casa se umezise in bocet stelar...privind la dezastrul nostru sufletesc.

La intoarcere am gasit tabla de sah parca avariata. Nu avea voie sa povesteasca despre Marea Mutare, invatandu-ma ca uneori succesul poate sa se intoarca impotriva ta. In noua mea stare de capitulare a constiintei se infigeau ametitor aceleasi lucruri, ma urmareau umbre, duhul tristetii se insuruba in sufletul meu sacrificat.

 Clipa neroditoare musca din mine precum dintii unui infometat din marul daruit de un trecator. Ir imi spunea ca sunt unic, ca adevaratele mele daruri nu s-au revelat inca.  Uneori parca zaream si eu comoara ascunsa inca, dar era o imagine contre-jour...parca sufletul meu facuse un juramant al tacerii.

Marile puteri mi-au facut oferte atragatoare care nu au incaput in planul meu de patimi, luindu-mi sansa recuperarii timpului pierdut.

Am crezut, la un moment dat, ca o grupare importanta ma va ajuta sa strunesc curgerea spre timpul care nu va fi, doar ca totul s-a sfarsit inainte de a incepe si pe tabla de sah s-au produs mutari de un comic sfruntat si gruparea aceea l-a propulsat in fata pe un sarman nedorit si nevotat.

Era vremea in care pe Ir nu prea il mai interesa tabla de sah, era vesel si fericit alaturi de Ai.

Edenul nu era doar o legenda, era realitatea lor.  O lumina inefabila le infrumuseta chipurile facandu-i pana si pe ingeri gelosi.

Incepeam sa-i simt lipsa lui Ir, tabla de sah ramanea mult timp neatinsa... Incepusem sa mut singur nebuni si ture, dar efectul nu era multumitor.

Totul s-a schimbat intr-o seara cand prietenii mei m-au dus sa vad un fragment de transportor. Amandoi asteptau ceva de la mine, erau iar imbracati in curcubeu si vibrau puternic. O clipa vibratia lor m-a incorporat si...am simtit linistea si fericirea de Acasa. Parca incepeam sa fiu Ir, ma intorceam la matrice, particulele noastre se atrageau, voiau sa se suprapuna.  Era atat de neobisnuit sentimentul acela incat m-am speriat si am fugit. Culorile prietenilor mei s-au stins; erau dezamagiti.

O pasere mare, neagra, a aparut apoi in viata mea. Era rea si hotarata. Ma urmarea mereu. Ai a zarit-o si a devenit scutul meu impotriva loviturilor ciocului acela doritor de sange si razbunare. Lupta era stransa si nu mai stiam cine incearca sa ma loveasac, pasarea neagra sau Ai. Nelinistea mea ma impiedica sa-l mai ascult pe Ir care imi tot repeta sa privesc cu inima, nu cu ochii. Fugeam de Ai ca de o pedeapsa. Prietenul meu suferea injumatatit de necredinta mea si nici nu mai voia sa mute piesele de sah. Suferea si Ai in timp ce se vedea strapunsa nu doar de ghiarele si ciocul pasarii negre, ci si de orbirea mea. Nu am inteles atunci, abia tarziu, dupa ce pasarea neagra a fost anihilata si Ai, obosita, sfarsita, si-a luat ramas bun de la Ir,

m-a privit cu dragoste infinita si a aplecat Acasa sa ne astepte. Rolul ei fusese cel mai greu, mult mai tarziu am aflat si eu. In ziua in care a plecat spre Acasa am stiut ca o parte din mine nu mai este, ca ma voi intregi doar cand voi ajunge Acasa, in casa mea din cer, acolo unde eu, Ai si Ir suntem unul, suntem timpul fara de sfarsit.

 

 

Vizualizări: 69

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor