cateva consderatii despre arta si geniu

Cineva facea un comentariu pe un forum pe tema culturii din romania,ca nu (mai) este sustinuta,ca nu sunt bani,ca nimeni nu isi mai da interesul etc,etc..Ma intreb chiar asta sa fie problema?Si numai la noi?Eu cred ca nu.Menirea unei opere de arta,oricare ar fi ea,este de a ridica consumatorul la nivelul ei,nu de a sta cocotata sus in pod si de acolo sa spuna:"Vai dar ce jos sunteti..".Este adevarat ca pana de curand artistii beneficiau de un ajutor nepretuit:snobismul,foarte multi oameni inghiteau,la inceput mai cu noduri,arta ca cu timpul sa inceapa sa ii prinda gustul cu adevarat(cazul meu cu muzica simfonica pe care mi-o baga maica-mea pe gat).Dar astazi minunata noastra democratie a asezat mediocriatatea in scaunul regal,consumatorul prost(in sensul de needucat)dar multi consuma numai ce ii pica bine la stomac asa ca sarcina adevaratilor oameni de cultura a devenit cu atat mai grea.Totusi democratia exista in vest de ceva vreme,de ce acest efect isi face simtita prezenta abia astazi?Pentru ca in trecut exista o concurenta intre culturi,intre culturile nationale,intre est si vest,intre culturile consacrate si cele in dezvoltare etc.Aceasta concurenta ii forta pe toti sa-si promoveze talentele tocmai pentru a nu ramane in urma.Astazi aceasta concurenta al carei motor era orgoliul de grup si-a pierdut suportul si astfel singurele variabile ramase in ecuatie sunt consumatorul si rentabilitatea.Consumatorul nu are chef sa-si piarda vremea cultivandu-se,prefera sa se relaxeze si nu ai cum sa-l convingi sa depuna efort in aceasta directie,rentabilitatea la randul ei te indeamna la a satisface "gusturile" consumatorului rege si nu la a-ti arunca banii pe fereastra incercand sa salvezi cultura.Asta ca o paranteza.
Revenind la ideea de la inceput mie mi se pare ca artistii care folosesc limbaje complicate,criptice,pentru a exprima adeseori banalitati nu sunt artisti adevarati ci mai degraba niste hoti de glorie.Consumatorul care intelege opera este extaziat mai degraba de reusita lui de a descifra acel limbaj decat de profunzimea mesajului,iar cel care nu il descifreaza exclama poate:"Vai ce frumos !" iar in sinea lui:"Of ce prost sunt..".Pai e frumos domnilor "artisti" sa va claditi piedestalul din frustrarile celor care,nepregatiti suficient,nu au reusit sa patrunda prin labirintul sofisticat al limbajului pentru a percepe mesajul,adesea banal,ascuns atat de bine?Arta ca afacere a descoperit ca e mult mai rentabil sa te foloseti de teama oamenilor de penibil si de tentatia lor de a intelege ceea ce este de neinteles decat sa cauti si sa promovezi talente reale,si astfel au aparut tot felul de opere,imposibil de inteles si tocmai de aceea mai usor de vandut.Toata smecheria e sa-i faci suficienta reclama.Astea pe langa cele care sunt de o banalitate dezarmanta si al caror singur 'merit' este ca spun consumatorului ce vrea sa auda.Cum ar fi "Cohelio" de exemplu care ia niste sloganuri rasuflate ale mentalitatii de consum,le tavaleste bine prin metafore cu iz filozofic,si le serveste cititorului care are astfel senzatia ca a descoperit (in sfarsit) sensul ascuns al acestor sloganuri pe care nu reusea sa le inteleaga,ca a avut o "revelatie" si ca de acum este impacat cu lumea.Din pacate este genul de revelatie care tine 3 zile pentru ca acolo nu sunt in fond decat niste minciuni imbracate in glazura de ciocolata.Dintr-un domeniu colateral literaturii ar mai fi cartile cu iz filozofico-mistic ale lui Pavel Corut care prin succesul lor dau si ele o nota proasta publicului romanesc.Oare cum poti fi asa de nataflet incat sa inghiti cu nesat opera unui autor care nu face altceva decat sa te perie pe toate partile cat poate el de bine? Asta e ca si cum m-as duce eu la cineva pe strada si i-as spune:"Domnule,dumneata stii ca esti centrul universului?" iar el extaziat:"Vaaii,dar cum de ti-ai dat seama?" in loc de:"Hmmm...,sincer imi place ideea dar ia demonstreaza".Ar mai fi si cartile care critica romanii in general si pe care cititorul lecturandu-le rasufla usurat:"Vezi,stiam eu ca romanii sunt de vina ca ne merge asa de prost,nu eu".Inainte publicul era educat sa caute la artisti adevarul,astazi gusturile lui s-au schimbat de o maniera care imi aduce aminte de o melodie a lui Sheryl Crow :"Lie to me/I promise,I'll believe.."
Deci o adevarata o pera de arta ar trebuii pe de o parte sa spuna ceva deosebit si adevarat iar pe de alta parte sa o spuna astfel incat mesajul sa fie usor de descifrat.Asta este paradoxul artei si pe cei,destul de putini,care reusesc sa implineasca acest paradox ii numim artisti de geniu.Eu aveam la un moment dat pe acasa niste discuri cu Maria Tanase care pe coperta aveau ca ilustratie o imagine a ochilor artistei.Eram fascinat de ochii aceia.Pot spune ca am fost chiar indragostit de Maria Tanase o perioada :).Ulterior am vazut niste fotografii intregi ale artistei si am fost dezamagit,ochii care ma fascinasera atat parca isi pierdusera stralucirea.Asta ma face sa ma intreb:Oare ce ar fi zambetul Mona Lisei fara restul ei?
Cand am vazut prima oara tabloul,intr-o ilustratie,am ramas uimit.Zambetul acela exprima un sentiment atat de frumos si de straniu de parca ar fi venit dintr-o alta galaxie.Sentimentul acela nu era ceva nou,el exista in  mine doar ca nu eram constient de existenta lui si a trebuit sa vina artistul sa imi spuna:"Hei!Ia uita-te aici.." si pentru asta ii sunt recunoscator.Asta sunt artistii:parinti care intind mana publicului-copil pentru al ajuta sa mai urce o treapta pe scara autocunoasterii.
Ca un corolar al acestei idei nu trebuie sa te astepti,ca consumator,sa intelegi o opera de arta doar pentru ca altcineva a inteles-o.O persoana foarte inteligenta si sofisticata careia incercam sa-i expun 'viziunea' mea despre arta m-a contrazis,mi-a spus ca el nu intelege tabloul ala si pace.Mi-a fost destul de greu sa-l conving pe de o parte ca Mona Lisa nu este un tablou prost iar pe de alta ca gusturile lui,si capacitatea de intelegere a artei nu lasa de dorit.Asta pentru ca el pleca de la premisa ca in arta "descoperi" - gresit.In arta "te descoperi" si cum nu exista doi oameni perfect egali..Este adevarat ca la un nivel mai profund,nivel la care se si plaseaza marile opere de arta,oamenii incep sa semene intre ei dar diferente totusi exista.Inca nu s-a nascut artistul care sa atinga acel "numitor comun" al tuturor oamenilor.  
Altcineva imi spunea odata ca geniile artistice(si nu numai)ar fi supraevaluate,ca de exemplu Eminescu a fost in mod clar cam dus cu sorcova,ce sa mai vorbim de Van Gog..si ca de aici piedestalul lor de "cei mai cei" nu ar fi intru totul meritat.
Foarte adevarat intr-un sens,ei nu au fost cei mai grozavi oameni dar in nebunia lor,scufundati in meandrele propriei minti,au fost mai aproape si au vazut mai bine acel "ceva" care exista in foarte multi dintre noi dar atat de adanc incat fara ajutorul lor nu am fi reusit sa-l vedem.Deci sa nu confundam marfa cu ambalajul.Un om este marfa + ambalaj,in cazul unui geniu ambalajul este irelevant in perspectiva istorica.Tocmai de aceea multe genii si-au primit recunoasterea post-mortem sau printre straini,cum a fost cazul cu picasso(de unde si zicala "nimeni nu e profet in tara lui") pentru ca cei care i-au cunoscut indeaproape nu i-au putut pretuii din cauza ambalajului care lasa adeseori de dorit.Mai mult de atat geniile difera cu inca ceva de perceptia comuna.Multi tineri din ziua de azi spun despre ei ca ar fi deosebiti,foarte deosebiti astfel incat aproape nimeni nu-i poate intelege si se gandesc in forul lor interior ca poate sunt mai aproape de genii decat de oamenii normali - este fals.Daca toate geniile ar fi fost asa omenirea ar mai fi si astazi in copaci.Nu vreau sa spun prin asta ca geniile ar fi mult mai departe ca putere a mintii de acesti tineri(asa cum poate v-ati gandit zambind unii dintre voi) ci ca geniile aveau in plus alte trasaturi care adeseori acestor tineri le lipsesc:curajul,rabdarea,puterea de munca,puterea ca dupa ce au fost inatampinati cu rasete dispretuitoare sa se intoarca acasa si sa isi spuna(fara ranchiuna):"astazi n-am reusit,dar maine va voi convinge !",modestia care sa te faca sa te apleci cu rabdare si staruinta asupra operelor inaintasilor tai astfel incat sa nu ajungi in situatia de a striga:"Evrika !!" iar publicul sa spuna:"Roata!?Pai si unde ai descoperit-o,in portbagajul masinii?".Toate aceste trasaturi intregesc notiunea de geniu.Edison spunea ca geniul este 1% inspiratie si 99% transpiratie si oamenii gandesc:"Asta e doar un exces de modestie..".Eu cred ca nu.Cred ca acei tineri care se considera deosebiti ar trebuii sa inmulteasca cit se considera ei de deosebiti cu 99 si atunci isi vor da seama cam care ar fi volumul de munca necesar pentru a transmite celorlalti mesajul lor.Ala este geniul.
Se poate intampla bineinteles ca in acest efort de a transmite mesajul tau sa constati ca in realitate nu esti chiar asa de deosebit pe cat iti imaginai tu.Dar asta nu ar trebuii sa sperie pe nimeni,ba dimpotriva(vorba lui O.Paler:"Rugati-va sa nu va creasca aripi!").Pentru ca momentul in care,in efortul de a te face inteles,te intelegi pe tine este momentul in care iesi din copilarie,momentul in care poti sa incepi sa oferi la randul tau(pentru ca ai ce),momentul in care poarta s-a deschis si poti pasi catre maturitate.
(dar bineinteles ca nu te alearga nimeni cu biciul,poti s-o mai lalai putin.. :D )   
 

 scrisa prin 2005 (cred)

Vizualizări: 102

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor