- Caligrafia mea eşti tu şi timpul

Nu te va şterge. Pagini de-ncercări

Cu gânduri scrise-n alb în anotimpul

Atâtor enigmatice-ntrebări

 

S-au aşternut în ani pe care viaţa

Mi i-a făcut cadou definitiv.

Şi-acum mi-aduc aminte dimineaţa

În care tu-mi plăteai retroactiv

 

Atâta fericire parcă-n lume

Geneza se scria de la-nceput

Şi Dumnezeu îmi căuta un nume

Când mă-ntrupam din primul tău sărut.

 

- Când îmi atingi cu buzele cuvântul

Simt că renasc numindu-mă April,

Că înnoim, iubito, legământul

Iubirii absolute și copil

 

Alerg desculț să-ntâmpin anotimpul

Când parfumaţi cu rouă,-ntr-un poem,

Ne-am scufundat și-am spart în cioburi timpul

Trăind intens, anarhic și extrem,

 

Dar Dumnezeu aşa a vrut să fie,

Să fim perechea ultimului Rai,

Geneza unei lumi de poezie

Scrisă cu albul coamelor de cai.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor