Căutarea - fragment din romanul în lucru De florile mărului

- Nu vă supăraţi, domnişoară, familia Feuerstein mai stă cumva aici? se interesă bărbatul într-o română stricată.

- Da, domnule! Cum intraţi în curte, pe stânga, îi răspunse Juliana Halle dând să iasă din clădire.
Omul se înveseli deodată.
- Numai puţin, o opri tânărul îmbrăcat în haine kaki de partizan sârb, ridicându-şi şaikacea de pe cap. Îmi puteţi spune cu cine am avut plăcerea?
Fata îl privi din cap până în picioare, zâmbi scurt şi îi întinse mâna:
- Juliana.
- Juliana! Plăcut nume! Eu sunt Kroo Pista. Spune-mi Pista! îi sărută el mâna.
- A! Deja ne tutuim! şi-o trase ea înapoi.
- Scuzele mele! râse tânărul ştrengăreşte.
- Fie! se întoarse Juliana pe călcâie şi ieşi.
- La revedere! strigă el din urmă.
- Într-o altă viaţă! se auzi din stradă.
Pista zâmbi, îşi aşeză căciula de partizan pe cap şi porni să-şi găsească unchiul, pe bătrânul negustor de cereale Feuerstein, după indicaţiile primite de la această tânără pe care musai o va căuta. Cine ştie, poate până la urmă se stabileşte în Timişoara şi nu mai pleacă niciunde. În fond, nici nu fusese plecat în prea multe locuri. Locuise în trei state fără să-şi fi schimbat adresa. Casa în care se născuse, orăselul copilăriei aparţinuseră Imperiului Austro-Ungar pentru ca peste noapte şi după un război să revină Cehoslovaciei şi, de câţiva ani şi înainte de alt război, Ungariei. Până la cea din urmă schimbare de frontiere, nici nu ştiuse sau, în orice caz, nu-l interesase că pământul se întinde mai lat decât putea el să vadă din balconul sinagogii, unde sufla în shofar de fiecare Rosh Hashana speriind, în numele lui Yahve, târguşorul la rugăciune. La douăzeci de ani abia împliniţi, nu părăsise o dată shtetlul lui şi nici nu găsea vreo nevoie în asta. Nici el şi nici ai lui. Şi chiar atunci se gândiră noii stăpâni ai târguşorului să le ofere tuturor o plimbare în afară. Îi înghesuiră într-o garnitură lungă de vagoane de marfă zăbrelite şi plumbuite şi-i expediară tocmai în Serbia proaspăt cucerită de trupele germane şi maghiare, în lagărul de la Bor. Ajunşi aici, Pista şi Aaron, fratele lui mai mic dar zdravăn şi el, fură repartizaţi la o companie de mineri şi trimişi să scurme pământul după minereul de cupru. Pe drum, comandantul gărzii opri coloana şi ordonă oamenilor cu târnăcoape şi cazmale pe umeri să sape un şanţ lung de zece metri, lat de doi şi adânc de patru. Abia după aceea, când terminară groapa, şirul celor îmbrăcaţi în zeghe cu steaua galbenă pe piept fu zorit către abataje. Cei care nu pieiră în prima zi de muncă ieşiră din şut clătinându-se plini de praf către lagăr. Şanţul săpat mai devreme fusese astupat dar mai bine de jumătate din pământul dislocuit rămăsese afară. Deţinuţii trecură în tăcere mai departe privind lung întracolo în timp ce gardienii îi siliră cu bâtele să-şi întoarcă capetele spre înainte şi să grăbească pasul. Dinspre groapă trăznea a fecale şi sânge sleit, a duhoare de moarte, de frica de dinainte şi de după ea. Despre amploarea carnagiului află Pista odată intrat în lagăr. Toţi bătrânii, copiii şi inapţii de muncă, toate femeile din târguşor dispăruseră din barăci în frunte cu rabinul, cantorul şi hahamul, trei sferturi din lumea lui inclusiv părinţii şi bunicii.

- Unde i-au dus pe toţi? îl întrebă cu o urmă de speranţă pe un deţinut mai vechi.
- Unde le-aţi făcut voi loc să-i amestece! murmură veteranul cu ochii fugindu-i când în stânga când în dreapta. Că şi eu aşa le-am săpat groapa alor mei fără să ştiu. Şi vine maică-mea noaptea în somn şi-mi zice Hoişele, Hoişele, cum nu-l găsesc eu pe taică-tău, să plecăm împreună la Ceruri, Hoişele! Păi, caută-l, Mámele, caută-l, că-i acolo în groapă cu tine! Îl caut, Hoişele, îl tot caut, că toţi acolo se caută dar ne-au amestecat de nu ne mai găsim, Hoişele! Păi, strigă-l, Mámele! Îl strig, Hoişele, dar acolo toţi se strigă de nu se mai aude nimic, Hoişele! Şi mi-e frică să plec singură la Ceruri, Hoişele! La toţi ne e frică! Şi atunci stăm unii peste alţii, ne căutăm şi ne strigăm pe sub pământ, Hoişele! Şi chiar peste mine au aruncat-o pe Esthera, nevasta tăbăcarului Bercovici, pe care n-am suportat-o niciodată şi care-i grea a naibii şi urlă încontinuu după bărbat-su şi după fiu-su, ăla de-i mut şi orişicât nu poate să-i răspundă. Că şi-a pierdut graiul când a dormit într-o noapte în sinagogă şi a băut apa din ligheanul în care şi-au spălat mâinile morţii înainte să se roage. Înţelegi tu?

- Înţeleg... zise Pista încet şi se aşeză în fund rămânând aşa până la ora stingerii.

*
De cum ajunse în bordeiul din adâncul pădurii, Pista puse mâna pe damigeana de rachiu şi se îmbătă lemn. Aaron îl sprijini de câteva ori până afară să borască şi Pista borî din tot sufletul. Apoi adormi. Comandantul grupei de partizani aruncă peste el o manta şi-l lăsă în pace. Cei doi fraţi scăpaseră ca prin minune când sârbii atacaseră escorta convoiului ce plecase spre mină. În deruta creată de ambuscadă, evreii prinşi la mijloc căzură pe capete, seceraţi de partizanii care-i căutau pe germani şi de gărzile care, surprinse, trăgeau mai mult la întâmplare şi se descotoroseau în acelaşi timp de prizonieri. Pista şi Aaron reuşiră să scape cu fuga şi nimeriră în braţele sârbilor care-i duseră în bârlogul lor.
Când se trezi, Pista ceru o armă, la fel ca Aaaron. Rămaseră amândoi să lupte alături de partizani şi se asigurară că cel puţin o duzină de familii din Reich vor primi acasă înştiinţarea de deces a fiilor sau taţilor.

*
Într-o zi, Pista rămase singur. Aaron căzu într-un atac asupra unui tren cu trupe. Îl îngropă în pădure şi răsturnă pe mormânt un bolovan cu numele fratelui cioplit pe el sub steaua lui David. Măcar Aaron să ajungă la Cer.

*
La sfârşitul lui august 1944, Pista îşi luă rămas bun de la camarazii sârbi şi porni să-şi caute ultimele rude rămase în viaţă, familia unchiului Feuerstein din Timişoara. Dacă nu cumva dispăruse şi el cu ai lui în stomacul fără fund al războiului.

Vizualizări: 47

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de adriana rodica barna pe Aprilie 14, 2011 la 10:10am
Vrem continuarea. Felicitari.
Comentariu publicat de Gheorghe schwartz pe Februarie 6, 2010 la 10:56pm
As vrea sa citesc tot romanul. Literatura Holocaustului este extrem de bogata si trebuie curaj sa incerci sa o completezi. Dar fragmentul prezentat merita continuarea. Mai ales datorita stilului sigur.
Dati-i inainte!
Comentariu publicat de maiarizescu pe Februarie 6, 2010 la 6:36pm

bingo:)
Comentariu publicat de Corinna Hasofferett pe Februarie 6, 2010 la 6:34pm
Thanks, Alexandru. Do write to mygreen at gmail dot com from your own e-mail address and I'll reply with some more detailed impressions.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor