Din ciclul: Lipsa faptei înfrumusețează vorba.

Omul este singura ființă care poate realiza singurătatea spațiului, Universului. Dumnezeu ne întinde mâna, dar noi nu…, noi credem că suntem stăpâni asupra singurătății..și ne înșelăm…și știm asta la un moment dat în viață. E greu să-L acceptăm pe Dumnezeu pentru că nu e vizibil. Nu ne acceptăm sau nu ne cunoaștem nici pe noi înșine dacă nu ne privim în oglindă. Dar oglinda ne arată așa cum vrea conștiința noastră să ne arate. Suntem de-a dreptul paraleli cu Adevărul, iar atunci când vine momentul disperării de fapt vorbește conștiința proprie plină de remușcări. Remușcările abaterilor, a propriei întronări. Adevărul este cel cu A-mare; cel din tratate, reviste, ziare, cărți…duzini, duzini..este pur și simplu cel din oglindă, contrafăcut. Pe Dumnezeu nu-L vedem, iar sclavi fiind simțurilor vom rătăci în Univers inutil, speriați de imensitate, vom suferi infinitul, îl vom urâ, îl vom nega, vom face orice din egoism. Vom creea, anula și recreea infinitul contrafăcut de conștiință. …., din dorința noastră de a ne crede stăpâni, atotcunoscători. Dacă am cunoaște 1% din tot ce există, am putea spune că știm enorm de mult, că frizăm infinitul. Și totuși rămâne 99% din ce nu cunoaștem. Deci, mă întreb…, nu suntem noi absurzi să negăm ceea ce nu știm?! Nu suntem absurzi luând-o pe calea ateismului?! Știm 99%? Dacă credem asta, nu știm nici măcar 1%….

Și vom muri. Și vom merge unde?! În milă. Avem noroc cu mila lui Hristos oriunde am fi în vastul, infinitul Univers. Vom plânge după iubire, ne vom sfâșia în atacuri de panică pe planete necunoscute, singuri. Nu am fi materialul din care sunt țesute visele, ci chiar fibrele singurătății sfâșietoare. Dar dacă nu vom accepta Hristos vom pierde, vom plânge, vom suferi, vom rupe carnea de pe noi. Asta va însemna Universul sau cucerirea Universului strict după voia noastră, după demersurile conștiinței noastre imperialiste. Vom dispera pe planete la mii de ani lumină, de singurătate. Din egoismul de a fi crezut că știința ne aparține. Că înțelepciunea ne aparține. Vom plânge în mașini de fier, singuri, uitați de lumea inconștientă, dar niciodată de Dumnezeu. Să murim demni. Să murim în credința către Hristos și vom cuceri Universul cu zâmbetul pe buze, cu fericirea și plinătatea congregației Cerești.

Prezența singurătății este garanția că pe Cineva nu-L cunoaștem. Singurătatea și suferința naște violență dacă Conștiința nu-L primește pe Hristos – Dizolvantul mâniei, durerii, singurătății. Oriunde: pe Pământ, pe Lună, pe Marte, pe alte galaxii, pe întreg Universul. Premiul maxim este pentru cel care are credință, care prin Hristos ține Universul în palmă. Să mă ierte Dumnezeu, dar eu nu pot fi acela, acea persoană. Aș suferi în propria-mi prostie călătorind prin Univers. Călătorind prin Dumnezeu, dar adormit, leșinat, mâncat, consumat de așa zisa știință…umană…răzvrătită…egoică…Moarte.

Oricât aș fi greșit și da rateuri în continuare, Hristos îmi stă alături ca Domn, prin propria Lui alegere, chiar dacă aș învinovăți întreg Universul pentru greșelile mele.

Sunt om, deci trag untul pe felia mea.

Dacă L-aș nega pe Hristos în mijlocul Universului, toate stelele ar fi doar sclipiri de metan aprins în urma biodegradării cosmice. Totuși…, n-aș fi departe de realitate. Și atunci.., mă întreb: nu este cumva Universul vizibil, palpabil doar o creație a minții noastre? Un efect al libertății – ca un dat – al Sursei prin care, absolutizând-o (libertatea) până la anarhie, de fapt negăm Sursa?

Și Sursa ne permite s-o negăm, să explorăm Cosmosul în felul nostru - în momentul în care mintea noastră (sau doar a mea) vrea să exploreze, deja, își și crează de exploratul. Distanța ar fi, de fapt, doar un efect al asumării libertății, independenței de Sursă. Pentru că în Sursă de-am fi, am fi Infinitul sui-generis. (cred că ființa umană este un piculeț sado-maso)

Vizualizări: 130

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de constantinescu rodica pe Ianuarie 22, 2020 la 3:29pm

"Singurătatea și suferința naște violență dacă Conștiința nu-L primește pe Hristos – Dizolvantul mâniei, durerii, singurătății. Oriunde: pe Pământ." Dacă vrei să fii mai aproape de Mântuitor, în solitudine, în tăcerea vorbei îl vei întâlni, atunci când doar sufletul glăsuiește, iar mintea este stăpânită, ținută în frâu. Citit cu sufletul.

Comentariu publicat de Contact Cultural pe Ianuarie 20, 2020 la 9:04pm

:)) domnule Riti, m-a bucurat comentariul dvs pe care-l consider plin de amicitie.

Pare a fi imaginea scrisa a unei depresii, dar va asigur ca am scris plin de optimism si mare placere. Expunerea unor realitati, ale unora-e drept, nu tradeaza neaparat depresie ci o indragosteala de idei. 

Este cumva un suc obiectiv stors din existentialismul obiectiv al atotputerniciei.

Comentariu publicat de riti pe Ianuarie 20, 2020 la 7:45pm

Aș atașa textului dvs. un mic avertisment de genul:
"Atenție, imagini scrise care vă pot afecta emoțional"...

Tocmai citeam pe undeva că ziua de astăzi, 20.01.2020, este decretată ziua cu cea mai mare încărcătură depresivă din an.


Reluând de mai multe ori lectura scriselelor dumneavoastră, parcă, parcă, aș înclina a crede că acei ce au dat "decretul" cu pricina, ar putea avea un pic de dreptate.

Dar doar spun că aș înclina, deoarece, dacă stau drept și judec fără înclinații preconcepute, orice om are dreptul inalienabil să simtă cum vrea, să creadă ce simte, să spună ce crede...

Toate cele bune.

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor