Sunt un perfecţionist

 

 

Dumnezeu n-a vrut să mă fac inginer! El a vrut altceva de la mine şi m-am încăpăţânat însă el a hotărât într-o zi că ajunge cu prosteala!

- Scrie… scrie! mi-a ordonat într-o zi şi fiindcă te-ai împotrivit vei suferi însă altceva mai bun nu o să ai de făcut… aşa că scrie!  Şi-am început să scriu.

Nu vreau să-mi mai fac autorecenzia acestor cărţi, veţi spune că sunt părtinitor aşa că am căutat-o pe Doina Berchină. Mi-am spus…

- Dacă mă va critica n-o voi lua în serios fiindcă mi-a fost colegă de şcoală şi ne permitem dar, dacă mă va lăuda… o voi asculta cu atenţie!       şi mi-a făcut o prefaţă minunată, ca pe vremurile acelea bune din liceu când îi ascultam comentariile cu gura căscată.

De fapt aceasta nu este primul lansaj în literatura scrisă.

Adevărul e că mi-a tipărit acum doi ani ‘’Un liceu la malul mării’’ un editor tehnic, prieten din Bucureşti. Fără număr ISBN, fără descriere CIP, fără reclamă, lipsit de recenzia din prefaţa sau postfaţa oricărui volum scris… într-un tiraj minuscul şi pirat, distribuit gratuit colegilor de liceu când ne-am întâlnit după 40 de ani. Lansarea, s-a făcut pe sub bănci şi… pe sub mână, în prezenţa unui auditoriu entuziasmat, elegant şi select surprins de o veselie neaşteptată.

Bineînţeles fiind moca… numărul de exemplare a fost insuficient deci, romanul a avut realmente succes!  Nu mi-a rămas nicio carte, nu se mai găseşte vreo urmă, vă spun ca să fiţi preveniţi când veţi umbla cu reclamaţii pe la fisc!      

Fiecare om este băgat într-o cartotecă, are un dosar ! Mi-au plăcut în viaţă, lucrurile bine făcute, extremele. Am fost un premiant dar şi un repetent… am fost exmatriculat iar când au văzut că m-am însurat m-au făcut şi membru! Au socotit că-mi venise mintea la cap. Eram prea bun specialist. Însă nu m-am potolit cu toate că urcasem multe povârnişuri. Prin 93 au vrut să mă bage în SRI, bineînţeles sub masca unui serviciu economic, conform noilor uzanţe şi prescripţii mondiale. Prima dată nu m-am prins… chiar luasem în serios economia de piaţă însă am înţeles curând ideea şi, nu m-am înhămat la acea păcăleală, sau mai bine zis bâjbâială!

     Imediat, fireşte am rămas şomer. M-am făcut patron, cu buzunarele goale şi, iar m-am descurcat!

Am participat activ la naşterea, creşterea şi decesul unui partid! A sucombat prin înecarea într-o damigeană de 50 de litrii din vinul meu! Mi l-au descoperit amicii în beci şi pe sub bolta cu aroma de căpşunică, enervaţi fiind pe inutilitatea omenească.

M-am apucat de literatură, silit şi obligat de stenahorie galopantă… sunt sigur că voi încâlci lucrurile în favoarea mea.

În lumea mea, nimeni nu se uită la gramatică şi diacritice… au alte virgule mai grozave de privit.

Cel ce ştie, întotdeauna ascunde ! Fiecare om are rolul său, cum oare vă închipuiţi că putem fi singuri, de capul nostru în universul ăsta mare sau foarte mic? Din ciclul.. să fim sinceri.

Scrierile mele sunt străbătute deseori de şuviţe din umorul meu mai special, mai dureros şi câteodată răzbătând convenienţele… vă rog încercaţi să-l înţelegeţi ca pe-o izbândă personală.

     Ţin să mulţumesc tuturor din şcoala mea, din mahalaua mea din centru, din viaţa mea… din lumea mea care m-au îngrijit întotdeauna, numeroşilor sponsori(să nu vă imaginaţi că am vreunul) dar nu în ultimul rând conducerii ‘’Universului Prieteniei’’ din Iaşi şi artistei-grafician Liliana Nastas Brătescu pentru strădania depusă şi cu ocazia prezentării cărţilor mele în Constanţa, oraşul meu natal.

 

 

 Axa Iaşi-Constanţa 29 Septembrie 2011

 

Stănescu Aurel Avram

 

 

 

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor