Centenar Julio Cortazar 1914 - 1984 


S-a născut în Belgia la Bruxelles tatăl fiind ataşat diplomatic la ambasada Argentinei. Când Germania ocupă Belgia copilul Cortázar avea numai 4 ani, familia sa a revenit la Buenos Aires unde au locuit într-un cartier numit Banfield. La 6 ani tatăl dispare abandonandu-şi soţia şi pe sora mai mică a lui Cortazar. Casa lor şi curtea din spate devin subiecte de inspiraţie scriitorului. Despre acesată perioada el scrie unui amic: “ eram serviabil, foarte vulnerabil, teribil de singur. Era un copil bolnăvicios, îl găseai mai mult în pat citind cu sete.
Mama sa vorbea câteva limbi şi ea adora cititul,  îi aduce cărţile lui Jules Verne autor pe care Cortazar îl va admira toată viaţă. În 1975 scrie în magazinul Plural: “ Mi-am petrecut copilăria într-o ceaţă plină de goblenuri şi spiriduşi, cu un sens al spaţiului şi al timpului total diferit de cel al altora din jur. 
La numai 18 ani se califică profesor de şcoală elementară . Mai târziu se înscrie la Universitatea Buenos Aires la cursuri de filosofie şi limbi străine dar din motive financiare este nevoit să renunţe la studii fără vreo diplomă. În 1938 sub pseudonimul Julio Denis publică un volum de sonete “Presencia” pe care mai târziu îl reneagă, textul nefiind suficient verificat. Îşi va lua obiceiul să publice cărţi care să exprime cu exactitate ce dorea el să spună. 
Devine profesor (1944) de Franceză la Universitatea din Mendoza dar îşi da demisia în 1946, presat de politica Peronistă. Va lucra ca traducător şi apoi devine directorul unei companii comerciale numită Camera del Libro. În 1949 publică piesa “Regii” bazată pe mitul grec al lui Theseus şi al Minotaurului . 
Persecuţiile regimului Peron vor continua, în 1951 Cortazar emigrează în Franţa unde va rămâne până la moarte. Din 1952 devine traducător pentru Unesco. Traduce din spaniolă Robinson Crusoe şi povestirile lui Edgar Allan Poe cu un succes unanim recunoscut. A călătorit intens dar revenea mereu la Paris sau la casa sa din Saignon, în sudul Franţei. În ultimii ani de viaţă devine activist pentru drepturile omului în America Latină. Sprijină revoluţia Sandinistă din Nicaragua, revoluţia Cubana condusă de Fidel Castro cât şi guvernul socialist Allende din Chile. Cortazar a avut relaţii de lungă durata cu trei femei. Prima, Aurora Bernardez , era o traducătoare argentiniană cu care se căsătoreşte în 1953. Se despart în 1968 când Cortazar se complică cu Ugne Karvelis, o editoare şi producătoare de filme Lituaniană care se identifica total cu vederile lui politice. Cortazar vizitează Cuba în 1963 ,o călătorie fascinantă urmată de multe altele. 
Ultima sa căsătorie este cu scriitoarea canadiană Carol Dunlop. După decesul lui Carol în 1982, Aurora Bernardez îl va acompania dealungul leucemiei sale incurabile. După cum dorea Cortazar, Aurora va moşteni drepturile de autor pentru întreaga sa operă . 
Este înmormântat la Paris în cimitirul Montparnasse. 

A scris nenumărate nuvele, strânse într-un volum: “ Sfârşitul jocului şi alte povestiri” 
Inventează o scriere non-lineară , deschisă, citirea este lăsată la întâmplare după pofta cititorului, o formă mult apreciată de Vargas Llosa şi Garcia Marquez. Ca şi James Joyce , Cortazar foloseşte monologul interior, conştientizarea simţurilor, dar cel mai influenţat pare a fi de surrealism, de Noul Roman Francez cât şi de estetica jazzului. Nuvela “El Perseguidor” (acompaniatorul) este bazată pe viaţa celebrului saxofonist Charlie Parker. 

A mai scris drame, poezie, ficţiune dar şi texte combinate cu desenele sale, fotografii, ilustraţii etc în manieră” Almanahului Magilor “, cărţi de largă circulaţie în Argentina rurală. A tradus intens şi cu talent din limbile spaniolă şi engleză. 

Viitorul


Şi ştiu foarte bine că nu vei mai fi.

Nu vei mai fi pe stradă,

şi nici in susurul ce ţaşneşte noaptea

din stalpii ce o luminează,

şi nici in gestul de-a alege meniul

sau in surasul ce face mai uşoară

chifla impănată cu de toate din subteran,

in cărţile imprumutate şi in acel

la revedere pe maine.

In visele mele nu vei mai fi,

in soarta stranie

a cuvintelor mele,

nici in numărul de telefon,

sau in culoarea unei perechi

de mănuşi, a unei bluze.

Voi fi furios, iubirea mea,

dar nu pentru tine,

şi nu pentru tine

voi cumpără prăjituri,

la colţul străzii mă voi opri,

la colţul unde tu nu vei coti,

şi voi zice cuvintele ce se zic

şi voi manca lucrurile ce se mănancă,

şi voi visa lucrurile ce se visează,

şi ştiu foarte bine că nu vei mai fi,

nici aici inăuntru, carcera

in care incă te păstrez,

nici afară, in acel fluviu de străzi

şi de poduri.

Nu vei mai fi deloc,

nici măcar amintire,

iar cand mă voi gandi la tine

mă voi gandi la un gand

ce in chip obscur

incearcă să-şi amintească de tine.

Dacă trebuie să trăiesc


Dacă trebuie să trăiesc fără tine,

oricat ar di de greu şi sfaşietor,

- supa rece, pantofii scalciaţi -

sau cand imi va fi lumea mai dragă

va să irumpă creanga uscată a tusei ce-ţi latră

numele deformat, vocalele de

spumă, iar de degete

mi se vor lipi cearşafurile, şi

nimic nu-mi va mai da pace.

Nu voi invăţa nici aşa să te iubesc mai tare,

dar văduvit de fericire

voi afla cată imi dăruiai uneori

numai standu-mi alături.

Asta vreau să-nţeleg, dar mă-nşel:

va trebui ca grinda să prindă brumă,

incat cel ce se-adăposteşte

sub portic să priceapă

lumina din sufragerie, şervetele

de lapte, şi aroma

painii ce-şi trece mana brună prin crăpătură.

De-acum atat de departe de tine

precum un ochi de celălalt,

din această dizgraţie pe care

o iau pe seama mea

se va naşte acum privirea ce-o meriţi.


Restituire


Dacă din gura ta nu-ţi ştiu decat glasul

iar din sani doar verdele sau

portocaliul bluzelor,

cum aş putea indrăzni să am de la tine

mai mult decat graţia unei

umbre pe deasupra apei.

In memorie duc cu mine gesturi, răsfăţul

ce mă făcea fericit, şi-acest fel

de a-ţi regăsi sinele,

cu curba tihnă a unui infăţişări de ivoriu.

Nu e mare lucru ceea ce-mi rămane.

In plus opinii, manii, teorii,

nume de fraţi şi surori,

adresa poştală şi numărul de telefon.

cinci fotografii, un parfum pentru păr,

o apăsare de maini mici intre

care nimeni n-ar spune că

mi se ascunde lumea.

Nu voi născoci zadarnica

minciună a perpetuităţii,

mai bine să treci podurile cu mainile

pline de tine,

extrăgand in bucăţi mici a mea amintire.

Dăruind-o porumbeilor,

vrăbiilor credincioase,

să ţi-o ciugulească printre

canturi, zbor, răvăşiri.
Poezii traduse în limba română - Geo Vasile
AG 2014

Vizualizări: 106

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Dominique Iordache pe Septembrie 6, 2014 la 11:26am

Excelent material, Adrian!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor